Linkuri accesibilitate

868! Dar moldovenii sunt veseli şi optimişti!


868! Dar moldovenii sunt veseli şi optimişti!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:17 0:00
Link direct

Am stabilit un nou record trist: 868 de persoane infectate într-o zi. Mor deja câte 10-19 oameni pe zi. Şi e de domeniul evidenţei că suntem abia la începutul unui şir lung de suferinţe. De vină e COVID, fireşte, dar de vină suntem un pic şi noi, moldovenii.

Conducătorii au cam scăpat lucrurile de sub control şi se gândesc mai mult la alegerile prezidenţiale. Deşi numărul persoanelor infectate creşte vertiginos, conducătorii au micşorat amenzile pentru nerespectarea normelor sanitare. Ce fel de logică o fi asta? Ministra Dumbrăveanu vorbeşte despre nişte posibile restricţii, dar tot ea spune că restricţiile asta nu vor avea nici un sens dacă moldovenii le vor ignora. E un soi de „m-am spălat pe mâini, vă las în voia sorţii”. Mulţumim, frumos. Ştim bine că suntem în voia sorţii.

Tot mai puternice şi agresive devin vocile celor care vor să muncească şi care îşi bagă coatele în Covid şi în normele sanitare. Vocile acestea strigă în gura mare că omul trebuie să câştige un ban, să fie liber, să se simtă demn. Şi cum poţi să te simţi demn cu „botniţa” pe faţă?

De fapt, nimeni acum nu-i opreşte să lucreze. Munciţi oameni buni, câştigaţi-vă bucata de pâine şi fiţi fericiţi. Un lucru doar vrem de la voi, noi cei, speriaţi şi consideraţi paranoici, să respectaţi nişte norme sanitare elementare şi să nu ne trimiteţi la terapie intensivă. Atât. Nu vă cerem să nu lucraţi şi nu vă dorim falimentul.

Şi-apoi, cei care strigă-n gura mare acum despre liberate-demnitate-salarii ar trebui să înţeleagă totuşi că acest Covid poate să le torpileze munca mai rău decît „paranoicii” care poartă măşti. Vor înţelege oare? Unii, probabil, numai în drum spre spital vor avea o revelaţie…

XS
SM
MD
LG