Linkuri accesibilitate

David Hockney: Un rebel ajuns la 84 de ani


Născut în Bradford, nordul Angliei, într-o familie de muncitori, David Hockney împlinește astăzi 84 de ani. Desăvârșirea lui ca artist s-a produs repede: până la 39 de ani, avusese deja parte de o retrospectivă la galeria Whitechapel din Londra și de o alta la Muzeul de Arte Decorative de la Luvru (1974).

Hockney a știut de pe la vârsta de 11 ani că vrea să devină artist, chiar dacă încă nu înțelegea prea bine ce implică acest lucru. La începutul anilor ’50, a urmat cursurile Școlii de Artă din Bradford, apoi s-a înscris la Colegiul Regal de Artă din capitala britanică. Aici a descoperit el tensiunea dintre teribila influență a expresionismului abstract american și propriile-i instincte figurative. A fost puternic influențat de R. B. Kitaj (1932–2007), cu care avea să și rămână prieten apropiat. Tot aici s-a intersectat cu cei care vizitau școala, artiști precum americanul Larry Rivers (1923–2002) sau pictorul englez Richard Hamilton (1922–2011), care aveau să abandoneze arta abstractă pentru a deveni inima pop art-ului britanic.

Primele eforturi ale lui Hockney de a introduce obiecte s-au soldat cu acele tea paintings ale anilor ’60, în care folosea imagini banale, cotidiene, dar care îi satisfăceau și pasiunea pentru cuvinte. Acestea, precedând, în mod cu totul întâmplător, conservele de supă Campbell ale lui Andy Warhol, au reprezentat contactul cel mai intim al lui Hockney cu arta pop.

Bătălia trecerii de la arta abstractă la realism, precum și apărarea acestei strategii, a fost mereu un subiect arzător pentru sărbătorit. Hockney se privește pe sine ca pe un tradiționalist în măsura în care pictura înseamnă pentru el conținut („un subiect și nițică formă”). Avea să-și rezolve mai târziu această tensiune interioară numindu-se „eclectic”, pictând în ambele stiluri. Tot el a vorbit constant, de-a lungul prodigioasei cariere, despre provocarea unei sinteze a întregii diversități a modernismului.

Atipic pentru un artist, David Hockney nu s-a ferit niciodată să-și numească public influențele. De la propensiunea lui Kitaj pentru colaje, la expresionismul lui Francis Bacon (1909–1992) și pânzele naive ale lui Jean Dubuffet (1901–1985), la fotografiile lui Eadweard Muybridge (1830–1904) sau tehnicile inovatoare ale pictorului american Kenneth Noland (1924–2010), nimic nu i-a scăpat artistului britanic stabilit astăzi în California.

Deși prins mai mereu în mrejele unor dileme ideologice, viața personală a avut și are o legătură profundă cu tablourile sale. Portretele lui Hockney, unele dintre cele mai prețioase realizări, îi înfățișează adesea pe prietenii apropiați. De asemenea, subiectele alese constituie un inventar sau un registru al călătoriilor sale, începute în 1961 cu o vizită în Italia, prin Elveția. A vizitat în 1963 Germania, Egiptul și America (New Yorkul), iar în 1966–1967, după mai multe apariții pe noul continent, a locuit la Los Angeles, oraș devenit marea sa dragoste. Au existat călătorii și în Franța, Spania, Japonia și în multe alte locuri.

Hockney a vorbit mereu deschis despre propria-i homosexualitate, pe care a folosit-o în mod deliberat ca subiect în tablouri, încă de pe vremea studenției. Făcând asta, s-a privit pe sine ca „obraznic și îndrăzneț”. Un tablou din 1960, intitulat Adhesiveness, inspirat de un cuvânt folosit de Walt Whitman pentru a descrie prietenia, ne arată două figuri contopite într-o celebră postură sexuală. Despre acest tablou a spus Hockney că este prima lui lucrare serioasă.

David Hockney, Portret, desen, 1967
David Hockney, Portret, desen, 1967

Hockney a venit în America nu pentru arta acestui continent, ci pentru posibilitatea de a vedea în carne și oase minunatele trupuri pe care le admirase în paginile revistei californiene Physique Pictorial. Tabloul intitulat The Cha Cha that was Danced in the Early Hours of 24th March 1961, realizat la scurt timp după mutarea în Statele Unite, a fost rezultatul direct al întâlnirii cu un băiat „nemaipomenit de frumos” care dansase cha-cha-cha special pentru el.

Interesele lui David Hockney nu s-au limitat niciodată doar la pictură și desen. Poemele grecului alexandrin Konstantinos Kavafis au inspirat una din operele sale majore: A Grand Procession of Dignitaries in the Semi-Egyptian Style (1961). Tot el a creat scenografia pentru Ubu regele lui Jarry jucat la Teatrul Curții Regale din Londra în 1966. A ilustrat apoi poveștile Fraților Grimm și a pictat mai multe tablouri care îi confirmau o anumită dispoziție romantică nordică. Poveștile l-au fascinat pe Hockney datorită felului simplu și direct în care sunt spuse, un stil preluat și în gravurile sale.

Ceea ce putem spune astăzi, când David Hockney împlinește o venerabilă vârstă, este că există destule avantaje într-un artist care își discută propria operă. Gândurile sale despre modernism, relația de tip dragoste-ură cu pictura abstractă contemporană, repulsia lui față de serializare în pictură, incursiunile lui prin diferite forme de realism, atitudinea față de fotografie (pe care o apreciază ca instrument, dar o consideră o formă slabă de artă), sunt chestiuni care se află în mintea multor artiști contemporani, dar pe care foarte puțini reușesc să le exprime așa cum o face Hockney...

Vezi comentarii

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG