Linkuri accesibilitate

De ce 70% din americani cred că economia SUA se îndreaptă într-o direcție greșită


Contrastul dintre cifrele economice în America, în general pozitive, și percepția publică cu privire la economie – extrem de pesimistă –, intrigă experți, care încearcă să-i deslușească înțelesurile.

De ce 70% din americani cred că economia SUA se îndreaptă într-o direcție greșită
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Link direct

Economia americană a creat milioane de locuri de muncă și șomajul a ajuns la 4,6%, o cifră promițătoare, ținând cont de circumstanțe. Nivelul salariilor pe economie a crescut și el considerabil. Redresarea economică este mai accelerată decât anticipau experții.

Cu toate astea, aproape 70% din populație crede că economia americană se îndreaptă într-o direcție greșită. Un argument al pesimiștilor este puseul inflaționist, peste 6% în luna octombrie.

Ceea ce accentuează însă percepția negativă este că americani obișnuiți simt creșterile de prețuri acolo unde-i doare cel mai tare – prețurile la benzină majorate cu circa 50% de la începutul anului, în condițiile în care aici distanțele sunt mari și mulți americani trebuie să conducă, ca să ajungă la serviciu, apoi autovehicolele în sine, în special cele uzate, au prețuri mai mari.

La fel și chiriile, și prețurile locuințelor și, mai important decât orice, prețurile la alimente. Ori la unele dintre aceste categorii esențiale, inflația e mult peste 6%.

Apoi, o altă realitate cu care americanii nu sunt obișnuiți este faptul că, datorită blocajelor în sisteme de transport, care sunt globale, unele produse ori sunt mai greu de găsit, ori întârzie să ajungă. Chiar dacă asta nu are dimensiunile cu care alte țări sunt obișnuite, în America situația îngrijorează populația pentru că e diferită de cea cu care sunt obișnuiți.

În plus, și la locurile de muncă personalul este uneori redus, munca mai multă - un alt motiv de îngrijorare.

Privind către viitor, mulți nu dau crezare administrației că situațiile descrise sunt temporare, întrebându-se mai curând ce se va întâmpla dacă nu sunt temporare.

Administrația nu poate rezolva blocajele de aprovizionare, decât într-o anumită măsură, dar Rezervele Federale pot majora ratele dobânzilor, ca să combată inflația, nu o fac încă pentru că asta ar putea gâtui prematur creșterea economică.

Experți cred că situația pe ansamblu și percepția publică se vor modifica în interval de un an, dar că există riscul ca pesimismul însuși să alimenteze criza și să o facă să continue.

XS
SM
MD
LG