Linkuri accesibilitate

De ce în Chișinău sunt farmacii la fiecare colț, iar în sate întregi lipsesc   


Datele oficiale arată că în R. Moldova sunt peste 1.500 de farmacii, dintre care peste 500 sunt în municipiul Chișinău
Datele oficiale arată că în R. Moldova sunt peste 1.500 de farmacii, dintre care peste 500 sunt în municipiul Chișinău

Peste 70.000 de persoane din R. Moldova nu au acces la medicamente esențiale întrucât nu au în preajmă vreo farmacie, arată un raport al Curții de Conturi. Agenții economici evită localitățile mici pentru că nu ar scoate profit, dar autoritățile promit să deschidă 300 de farmacii susținute de stat. 

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la sfârșitul anului 2022, în R. Moldova existau 1.528 de farmacii licențiate, dintre care peste 500 sau 30% sunt amplasate în municipiul Chișinău. Din cele aproape 800 de farmacii care se află în raioane, 491 sau 32% din numărul total de farmacii sunt în localitățile rurale.

În 136 de sate cu o populație de peste 700 de locuitori nu există farmacii. Este și cazul satelor Buciumeni, Florești, Stolniceni și Bulhac din raionul Ungheni. Oamenii sunt nevoiți să meargă câte 3-5 kilometri până la Cioropcanii Noi sau peste 30 de km până la Ungheni după medicamente.

Sate fără farmacii: „Merg 45-50 de minute pe jos după medicamente”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:25 0:00

În raioanele Orhei, Cahul, Cantemir, Căușeni, Criuleni și Ungheni o farmacie deservește oameni din trei sau chiar șase sate.

Directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Dragoș Guțu, spune că lipsa farmaciilor în sate este determinată de o serie de factori.

„Prima problemă este strict economică. Vânzările unei farmacii într-un sat mic sunt mici. Adaosurile comerciale pentru medicamente sunt plafonate și, respectiv, acel profit pe care îl generează o farmacie nu acoperă costurile de întreținere. A doua problemă constă în faptul că există niște reguli destul de stricte pentru a deschide o farmacie, o serie de condiții ce țin de suprafață, dotare și utilaj. Nu în ultimul rând este lipsa farmaciștilor, o altă problemă cu care ne confruntăm”, a declarat Europei Libere Dragoș Guțu.

Singura soluție pe care o vede responsabilul este ca farmaciile din satele mici să fie susținute de stat.

„Pe lângă susținerea financiară, ar trebui să revedem condițiile de deschidere a unei farmacii, să le facem mai lejere. De asemenea, există posibilitatea ca în aceste farmacii să nu activeze nemijlocit un farmacist, dar un asistent medical sau un laborant și acestea să fie deschise în cadrul centrelor de sănătate”, a explicat șeful Agenției Medicamentului.

Autoritățile promit să deschidă 300 de farmacii în sate

Potrivit legii cu privire la activitatea farmaceutică, o farmacie trebuie să fie amplasată la o distanță de 250 de metri de alta și trebuie să deservească o populație de la 3.000 la 4.000 de locuitori, condiții încălcate în municipiile Chișinău și Bălți.

„Practica arată că legea nu se respectă. La solicitarea de deschidere a unei farmacii, Agenția Medicamentului emite o decizie de refuz. Agentul economic se adresează în instanța de judecată și instanța îi dă dreptate, motivând că nu există un organ abilitat să stabilească cu exactitate distanța dintre farmacii și ce populație exact deservește ea”, precizează Dragoș Guțu.

Potrivit responsabilului, în anul 2022 au fost deschise 32 de farmacii în municipiul Chișinău, după ce instanța de judecată le-a dat câștig de cauză agenților economici. Pentru a limita numărul farmaciilor în capitală, autoritățile vor să excludă distanța de amplasare, dar să perceapă o taxă de stat mai mare.

„Taxa de deschidere va fi mare și acești bani vor fi redirecționați către susținerea farmaciilor la sate. Scopul nostru este să asigurăm o distribuție uniformă a farmaciilor, ca fiecare cetățean, din spațiul rural sau urban, să aibă acces la produse farmaceutice”, spune directorul Agenției Medicamentului, Dragoș Guțu.

Autoritățile își propun să deschidă până la sfârșitul anului 50 de farmacii în satele cu peste o mie de locuitori, iar în următorii ani numărul acestora să ajungă până la 300.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG