Linkuri accesibilitate

De ce a decis R. Moldova să nu aplice sancțiunile UE împotriva Federației Ruse


Ministrul de Externe, Nicu Popescu, la un forum privind integrarea europeană, 9 noiembrie 2021
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, la un forum privind integrarea europeană, 9 noiembrie 2021

Puterea de la Chișinău, numită mereu pro-occidentală, și-a înăsprit treptat în ultima săptămână criticile la adresa Rusiei, în legătură cu acțiunile ei din Ucraina, culminând cu expresii lipsite de echivoc, de condamnare. Pe de altă, parte, însă, Republica Moldova nu s-a alăturat cascadei de sancțiuni împotriva Moscovei, adoptate inclusiv de țări neutre, ca și ea: Suedia, de pildă, sau Elveția. Luate la întrebări de presă, autoritățile au răspuns - ca să scurtăm povestea, că Moldova nu este nici Suedia, nici Elveția - ci o țară mult mai săracă și mai slabă.

De ce a decis Moldova să nu aplice sancțiunile UE împotriva Federației Ruse
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:58 0:00

„Republica Moldova nu va introduce sancțiuni împotriva Federației Ruse”. Declarația a fost făcută de șeful diplomației Nicu Popescu la TV8. Iată care sunt argumentele lui: „În 2014, în Republica Moldova s-a luat decizia de a nu alinia Republica Moldova la sancțiunile europene sau americane introduse contra Federației Ruse și la această etapă noi reieșim din menținerea acestei linii. Deci, Republica Moldova este stat pașnic, noi nu vedem de ce ar trebui să discutăm interacțiunea noastră cu Federația Rusă prin prisma unui război; riscuri sunt, diferențe sunt, metoda este a dialogului. În același timp, pentru noi este foarte important să menținem Republica Moldova foarte prezentă în plan internațional.”

Poziția autorităților de la Chișinău, exprimată de vicepremierul Nicu Popescu, ministrul de externe, potrivit căreia Republica Moldova nu se va alinia țărilor care au aplicat sancțiuni împotriva Federației Ruse este una împăciuitoare în contextul crizei din regiune, e de părere Valeriu Pașa, expert Watch.Dog:

Valeriu Pașa
Valeriu Pașa

„Această poziție a guvernării nicidecum nu înseamnă apărarea poziției Federației Ruse. Republica Moldova oficial a condamnat această agresiune absolut nemotivată, nejustificată, neprovocată împotriva Ucrainei. Deci, nealierea la sancțiuni se face din considerentele asigurării stabilității interne, pentru că Republica Moldova este o țară foarte vulnerabilă și nu vorbim doar despre vulnerabilitățile economice. Noi nu suntem membri NATO, ca să ne simțim protejați. Din acest considerent inclusiv s-a decis, cel puțin deocamdată, neralierea față de sancțiuni. Dacă am fi fost țară membră NATO, ne-am fi permis mult mai multe, însă nu suntem țară membră NATO, nici nu se pune problema aderării pe termen scurt, așa că nu prea avem alternativă. Alternativa care ar fi fost? Să intrăm în OTKB sau să fim conduși de careva vasali de-ai lui Putin, cum este Lukașenka, unde Putin îl impune pe Lukașenka astăzi să-și utilizeze teritoriul și militarii împotriva Ucrainei? Alternativele Republicii Moldova, din păcate, sunt foarte proaste, proaste din cauza faptului că am avut conduceri politice dezastruoase de la independență încoace în majoritatea cazurilor.”

Europa Liberă: Credeți că Moscova va lua în calcul această poziție pe care o manifestă guvernarea de la Chișinău în aceste împrejurări?

Valeriu Pașa: „În momentul în care i se așază pe masă informația că Republica Moldova a introdus sancțiuni, unde este garanția că ăsta nu dă dispoziție armatei: „Invadați-i pentru asta!”? Nimeni nu poate să ne-o ofere. Asta este realitatea! Dură, dar asta este realitatea. Noi trebuie să evităm acum, da, asta poate fi interpretat ca o poziție lașă; da, este o poziție lașă a unui stat slab, care a fost tocat 30 de ani de zile și nu este capabil măcar să se protejeze economic elementar.”

Europa Liberă: Eu întrebam – Moscova, dacă ia în calcul această poziție a Republicii Moldova, ea va continua să trimită resursele energetice către Moldova fără să o șantajeze, inclusiv cu dosarul transnistrean? Se schimbă optica Kremlinului față de Republica Moldova?

Valeriu Pașa: „Nu, nu se va schimba. Deci, ei au o poziție agresivă, dar cel puțin pe termen scurt vom evita ca această optică, cum îi spuneți, să devină și mai agresivă. Opinia mea personală este că anumite măsuri restrictive care ar putea evita eschivarea de sancțiuni din partea diferitelor firme din Federația Rusă am putea introduce, însă, într-adevăr nu trebuie să ne grăbim. Suntem într-o situație foarte complicată, dar lucrul acesta trebuie spus tranșant, că noi, în principiu, ne-am dori, însă, în primul rând, aceste sancțiuni ale Republicii Moldova față de Rusia nu vor avea niciun fel de impact serios, în al doilea rând, ele pot genera o contracțiune foarte agresivă din partea Federației Ruse în plan economic, inclusiv energetic, unde noi suntem extrem de vulnerabili. Eu nu am auzit poziții prin care autoritățile Republicii Moldova să ceară comunității internaționale să nu sancționeze Federația Rusă, din contra am constatat o condamnare fermă de la bun început.

Anumite acțiuni, poate chiar de ordin simbolic, ar trebui să ia autoritățile moldovene

Republica Moldova deja este puternic afectată de acest conflict, este a doua cea mai afectată țară și se află și ea în pericol, nimeni nu ne poate garanta protecția față de Vladimir Putin. Eu înțeleg, calculul de a nu provoca acțiuni agresive din partea Federației Ruse este și el parte din această analiză care a ajuns la această decizie, dar anumite acțiuni, poate chiar de ordin simbolic, ar trebui să ia autoritățile moldovene. În același timp trebuie să avem grijă și de situația internă, stabilitatea internă, pentru că, dacă vor fi anumite acțiuni care pot fi exploatate de propaganda rusă și de agenții de influență ruși, de care Republica Moldova este plină, se poate ajunge la destabilizări, un scenariu de care noi cu siguranță nu avem nevoie în momentul de față.”

Un alt expert, Sorin Ioniță, directorul Expert-Forum din România, sugerează că decizia Chișinăului este una echilibrată, dar nu e suficient de argumentată:

Sorin Ioniță, Expert Forum
Sorin Ioniță, Expert Forum

„Republica Moldova e în situația cea mai delicată posibil, pentru că este singura fără scut de securitate NATO într-un moment în care Putin nu știm ce plănuiește, dar violența atacului pe care l-a dat a surprins pe toată lumea în Ucraina. Deci nu trebuie să presupunem că ar avea vreo limită în ce face, plus că e foarte ușor de destabilizat Moldova, mult mai ușor decât statele baltice, de exemplu. Deci din punctul acesta de vedere, eu înțeleg ce ar trebui făcut – ar trebui să se explice publicului din Moldova în primul rând foarte bine asta, deci să nu fie lăsat așa, la nivel de comunicat...”

Europa Liberă: Republica Moldova spune cu voce tare că vrea în UE, dar nu se alătură acelor state care aplică sancțiuni Federației Ruse, găsind aceste multiple argumente că economia Republicii Moldova și sistemul energetic nu ar face față unor astfel de costuri.

Sorin Ioniță: „Păi, asta spun: Republica Moldova e într-o situație unică, de fapt, între țările din Est, nimeni nu mai depinde atât de mult de Gazprom, de Transnistria, care poate închide lumina imediat. Deci, eu cred că cei de la conducere trăiesc o dramă acum în deciziile pe care trebuie să le ia, dar fac o greșeală uriașă dacă nu explică.”

Europa Liberă: Pentru Kiev e clară această poziție a Republicii Moldova?

Sorin Ioniță: „Vor exista canale diplomatice pentru a rezolva chestia asta după ce se rezolvă într-un fel sau altul conflictul, să lăsăm acum, Kievul are griji mai mari. Să explice foarte bine la Bruxelles, mie asta mi se pare important, deci să nu fie neclarități în relația cu partenerii europeni și să nu apară mesaje, bruiaje... De fapt au ocazia directă să discute chestiile acestea cu Borrell și nu cred că nu s-au consultat înainte.”

Europa Liberă: Credeți că ar avea și acceptul Bruxelles-ului atunci când au decis?

Sorin Ioniță: „Eu sper că îl au deja dinainte, pentru că dacă nu-l au, asta este o greșeală uriașă, dacă n-a fost o consultare prealabilă cu Bruxelles-ul, dar mi-e greu să cred că nu a fost, dar și așa este un mesaj care se vede foarte prost, cu părere de rău.”

Europa Liberă: Dar pentru Rusia contează această poziție a Republicii Moldova, spunând că nu se raliază sancțiunilor?

Sorin Ioniță: „Bine, de fapt, astea pot să nu conteze și să rămână neobservate la Kremlin, dar dacă adoptau o poziție războinică, fiți siguri că se observa imediat și că, probabil, ar fi fost următoarea țintă a atacului, pentru că e veriga slabă, în momentul de față, Republica Moldova. Asta este! Ceilalți mai au câte ceva pe care să se sprijine, dar Moldova nu are, deci stă cu teamă cumva să nu fie observată. Deja există acest trend de a aplica pentru a obține acest statut de candidat la UE, mie asta mi se pare foarte important, să se facă pași înainte repede acum cât sunt apele tulburi și măcar să tragă și un folos din toată tulburarea asta, pe sub pulpana Ucrainei, așa, că ei sunt cu steagul înainte și vor să adere la toate organizațiile.”

Kremlinul atacă deja a șasea zi Ucraina care opune rezistență. Între timp, comunitatea internațională aplică sancțiuni dure la adresa economiei ruse și vine cu suport financiar și militar pentru Ucraina.

XS
SM
MD
LG