Congresul al IX-lea al PCR (19–24 iulie 1965) a fost rampa de lansare a lui Nicolae Ceaușescu spre puterea absolută. În mitologia comunismului românesc, conclavul era celebrat ca piatră de hotar, clipă astrală, renaștere a „marxismului creator”.
Prim-secretarul CC al PMR devenea secretarul general al CC al PCR...
Peste nu mult timp, va fi uns secretar general al PCR, ales direct de Congres. Se vorbea intens despre „lupta dintre vechi și nou”, Ceaușescu juca rolul de promotor al rupturii cu dogmatismul epocii Dej.
Propaganda oficială lega acest Risorgimento de noul „Principe”, Nicolae Ceaușescu. Dacă în prima zi s-a menținut o anumită sobrietate, în final euforia legată de secretarul general culmina în „aplauze puternice, aclamații, toată asistența în picioare, ovații îndelungate, urale răsunând minute întregi”. Sicofantul de serviciu Dumitru Popescu avea să evoce atmosfera de „entuziasm fanatic”.
Cu o viteză amețitoare, Ceaușescu parcurgea calea de la primus inter pares la statutul de monarh absolut, beneficiar, împreună cu a sa consoartă, al unui desfrânat, delirant și dezgustător cult al personalității. Peste ani, Ion Gheorghe Maurer avea să găsească tot felul de justificări cinice pentru modul în care a regizat luarea puterii de către agramatul scorniceștean.
Adevărul este că hedonistul Maurer, cu aerele sale senioriale, nu dădea doi bani pe „N. Priceputu”. Pe Maurer îl interesau călătoriile în Occident, coniacul Courvoisier șapte stele și vânătorile. Îl disprețuia pe necioplitul Nicu, dar credea că-l poate manevra.
Dacă în ultimii ani de viață Dej se cizelase cumva ca om de stat, calfa de cizmar rămăsese același parvenit obraznic, un complexat fizic și psihic, înfometat de putere, glorie și onoruri. Partidul și statul erau pentru el doar instrumente menite să-l ridice în slăvi, să-i întărească imaginea de voievod providențial, urmașul lui Burebista și al lui Mihai Viteazul.
În câteva luni de la înscăunare, Ceaușescu primea diploma de bacalaureat...
Peste alte câteva luni, „absolvea” ASE-ul. Totul în secret, pe sub masă. Totul patronat de mai marii epocii, stând la coadă pentru favorurile oferite de satrap. În ianuarie 1973, ministrul educației, Paul Niculescu-Mizil, îi înmâna diploma de Doctor Honoris Causa al Universității din București. Nerușinarea devenea religie de partid și de stat.
În superb documentata sa carte despre monopolizarea puterii de către „geniul din Scornicești”, regretatul istoric și politolog elvețian Pierre du Bois scria: „Într-o fotografie realizată în 24 iulie la recepția oferită de Comitetul Central cu ocazia Congresului, Ceaușescu apare radiind de fericire, înconjurat de un grup aproape la fel de radios ca și el”. Pe cei mai mulți avea să-i radă, adică să-i aneantizeze politic, în anii ce-au urmat. Națiunea înainta cu avânt „pe noi culmi de progres și civilizație”.
Narațiunea dominantă era impregnată cu mituri eroice și panegirice iraționale. Nu exista superlativ care să satisfacă narcisismul maladiv al „celui mai iubit fiu al poporului”. Ritualurile simbolice ale cultului erau acompaniate de ceea ce-am numit mai demult elefantiazisul servilismului.
Emil Bobu îl saluta cu maxim respect pe Tovarășu’ Corbu, dulăul prezidențial. Manea Mănescu se apleca umil, forțându-și corsetul, pentru a săruta mâna „savantei de renume mondial”. Acesta a fost comunismul dinastic din România, o grotescă mascaradă, ofensatoare, jignitoare, dezolantă.
România se închidea în sine, într-o autarhie asfixiantă...
Dictatorul Ubuescu și apropiații săi nu mai aveau limite în impostură. Când Mihail Gorbaciov a declanșat perestroika în 1985, Ceaușescu i-a dat lecții de leninism. A pretins că, de fapt, el fusese primul care pornise pe calea marilor reforme.
În același timp, impenitentul stalinist din Absurdistan înfiera noua „deviere de dreapta” din mișcarea comunistă internațională. De un anacronism strigător la cer, regimul totalitar din România pierduse orice resurse de supraviețuire. Condițiile externe favorizau, dar nu generau situația revoluționară. Aceasta avea cauze endogene, interne, sociale, economice, psihologice și morale.
