Linkuri accesibilitate

282 de persoane și-au pierdut viața în România din cauza epidemiei coronavirus


Bilanțul deceselor în România a crescut cu 12, a anunțat sâmbătă Grupul pentru Comunicare Strategică. Astfel, în total, 282 de persoane și-au pierdut viața din cauza epidemiei coronavirus.

Cele 12 victime anunțate sâmbătă sunt pacienți din Hunedoara, Suceava, Vaslui, Iași, Galați, Arad, Neamț, Mureș și București, majoritatea cu condiții medicale pre-existente, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Numărul celor depistați pozitiv cu Covid 19 este de 5.990.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 694 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). Este vorba de 420 de persoane în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 37 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 43 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 9 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au murit. Românii confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați, informează agenția Mediafax.

XS
SM
MD
LG