Linkuri accesibilitate

Democrații din Congresul american, șocați de decizia serviciilor de informații secrete de a raporta numai în scris


Directorul pentru informaţii naţionale al Casei Albe, John Ratcliffe

Democrații din Congresul american s-au declarat șocați de decizia serviciilor de informații secrete de a nu mai trimite reprezentanţi să raporteze, în persoană, Congresului despre securitatea alegerilor și eventualele încercări ale unor țări străine de a influența alegerile prezidențiale din noiembrie. Motivul invocat de noul director pentru informaţii naţionale al Casei Albe, John Ratcliffe, este că după unele întrevederi în comisiile de specialitate din cele două camere, s-au scurs informații în presă. Motiv pentru care s-a optat pentru alternativa rapoartelor scrise, adresate membrilor comisiilor specializate din Congres, rapoarte care, a mai declarat Ratcliffe, „nu riscă să fie distorsionate sau politizate”.

Lidera Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi preşedintele comisiei pentru informaţii secrete, Adam Schiff, au condamnat decizia lui Ratcliffe, susținând că este „o abdicare şocantă de la responsabilitatea legală de a informa continuu Congresul şi o trădare a dreptului publicului de a şti cum încearcă puterile străine să ne submineze democraţia”.

Recent, Biroul directorului pentru informaţiile naţionale raporta că Rusia, care a orchestrat în 2016 o campanie de piraterie informatică în favoarea actualului preşedinte american Donald Trump, încearcă în prezent să îl denigreze pe contracandidatul democrat al acestuia, fostul vicepreşedinte Joe Biden. De asemenea, biroul susţine că Iranul şi China speră, în schimb, că Trump nu va fi reales.

XS
SM
MD
LG