La Tiraspol a început proiecția de vară a filmelor participante la festivalul de film documentar Cesnok (usturoi, în rusă - n.r.). Festivalul propriu-zis a avut loc în aprilie la Chişinău, Tiraspol, Dubăsari și Râbnița, dar nu toți doritorii au reușit să vadă filmele selectate de organizatori. Și acum locuitorii orașului Tiraspol au posibilitatea de a intra în lumea filmului documentar împreună cu regizori din mai multe țări. În curtea Clubului 19, a avut loc, pe 1 iunie, prima proiecție. Spectatorii au văzut filmul „Van Gogh-ul chinez”, al regizorilor din China și Olanda Yu Haibo și Kiki Tianki Yu. Filmul povestește despre încercările prin care trec oamenii din China care nu au reușit să facă studii, dar care sunt gata să muncească zi și noapte pentru visele și idealurile lor. Proiecțiile vor avea loc pe parcursul lunilor de vară. Corespondentul Europei Libere la Tiraspol, Serghei Ursul a stat de vorbă cu regizorii unuia din filmele prezentate în cadrul festivalului Cesnok 2018. Este vorba despre filmul „Un lucru străin”, care povestește viața unei familii de migranți din Turkmenistan în cartierele noi ale Moscovei. Autorul filmului, regizorul rus Denis Șabaev, povestește cum a ajuns el să facă filme documentare și despre felul în care reușește să găsească și să prindă în obiectiv aspecte ale vieții eroilor săi, care ne pun pe gânduri.
Europa Liberă: Filmul documentar este o lume mai specială care necesită un ochi sensibil și ne-clișeizat atunci când tratează lucruri în aparență comune din viața noastră. Cum ați ajuns că faceți filme documentare?
Denis Șabaev: „Întâi de toate am făcut facultatea de film VGIK de la Moscova. Iar apoi am fost pus în situația de a fi nevoit să câștig bani. Și am început să fac afaceri, într-un domeniu care nu are nicio legătură cu filmul. Dar mai târziu am înțeles că nu e chiar vocația mea și am mers la școala de film documentar a Marinei Razbejkina.”
Europa Liberă: De ce anume acolo?
Denis Șabaev: „Pentru că eu consider că această școală este un loc special. VGIK îți dă o imagine a filmului ca fiind ceva inaccesibil, cu bugete mari, cu echipe de filmare imense, operatori de lumini, de sunet… Iar Marina Razbejkina filmează viața adevărată și tu înțelegi că în afară de cameră, de tine și de un microfon nu mai ai nevoie de nimic. Sigur că o echipă mare de filmare și camerele performante sunt lucruri bune, dar în același timp eu cred că filmele școlii Marinei Razbejkina sunt foarte puternice. Și în general, eu mai întâi am văzut filmele făcute în cadrul școlii ei și abia apoi am înțeles că vreau să studiez acolo. Eu nu credeam că voi reveni în domeniul filmului, credeam că voi continua să fac afaceri.”
În afară de cameră, de tine și de un microfon nu mai ai nevoie de nimic...
Europa Liberă: De multe ori în procesul de creare a unui film ideea de la început să schimbă pe parcurs și la final iese cu totul altceva decât a fost gândit inițial. Cum decideți ce va rămâne totuși în varianta finală a filmului?
Denis Șabaev: „Acest lucru se decide în procesul montării – ce lași și ce scoți. Și evident că atunci când filmezi îți dai seama aproximativ că ceea ce ai filmat acum se va monta bine cu ceea ce ai filmat acum două săptămâni, de exemplu. Dar oricum în filmul documentar este prezent principiul neamestecului în viața reală, nu trebuie să existe niciun fel de scene organizate, puse la punct, regizate. Suntem în general foarte atenți cu influența asupra vieții, pentru că imediat ce începi să influențezi ceva, de exemplu chiar dacă îi dai eroului 100 de ruble, viața începe să-ți scape.”
Europa Liberă: Dar ce este mai complicat – filmările sau montajul?
Denis Șabaev: „Mie îmi plac mai mult filmările pentru că este un proces viu. Dar montajul este evident un lucru complicat. Ultima chestie pe care am montat-o a fost un film pe care l-am filmat timp de jumătate de an, iar montajul a durat un an. Abia acum am terminat – a fost un an de infern, dar în schimb așa conștientizezi cum trebuia să filmezi mai bine, unde ai gafat.”
Europa Liberă: Documetaristica nu e un gen care să aducă autorului un venit bun. Da ce balanța Dvs. personală a înclinat anume în favoarea filmului documentar?
Denis Șabaev: „Filmul documentar în general nu aduce niciun fel de venit și eu sunt recunoscător apropiaților mei că suportă această pasiune a mea. La un moment dat, aveam un venit bun, iar acum în general nu am venit. Dar oricum această plăcere este una la care este greu să renunț – tu te abandonezi vieții și bani se găsesc într-un fel sau altul…”
Europa Liberă: Și totuși, care a fost momentul din viață în care ați reevaluat prioritățile și care a determinat alegerea Dvs. în favoarea filmului documentar, în detrimentul afacerilor?
Denis Șabaev: „Este o istorie personală în situația mea. Divorțul, vârsta de 30 de ani. Totul părea fără sens, tot pentru ce am trăit până în acel moment. Fiecare decide pentru el de ce să facă film. Pentru mine este imposibil să nu-l fac, pentru că procesul în sine este complicat și nu întotdeauna aduce recunoștința celor din jur, dar este foarte captivant.”
Europa Liberă: Cum vă alegeți tema, eroii, care sunt elementele care „vă prind”?
Denis Șabaev: „Sincer să fiu, aceste lucruri vin de la sine. Vine de la ceea ce te pasionează, de la ceea ce nu te lasă indiferent. Este foarte important să nu-ți fie indiferentă soarta acestor oameni, să-ți pese personal. De migranți chiar îmi părea tare rău, din punct de vedere uman, chiar până la lacrimi. În Rusia ei devin oameni de mâna a doua.”
Europa Liberă: Dar de ce este nevoie de film documentar, din punctul Dumneavoastră de vedere?
Puțini știu că filmul documentar nu este doar ceea ce face BBC sau Discovery, și că poate fi și despre altceva...
Denis Șabaev: „Pentru a înțelege această lume în care trăim. A înțelege timpul nostru, și de ce suntem în general aici. Ce vrem, ce facem. Pentru că televiziunea de cele mai multe ori nu oferă o astfel de posibilitate. Filmul artistic poate fi și el bun, dar sunt puține filme care tratează astfel de subiecte. Și acestea nu prea ajung pe marile ecrane.”
Europa Liberă: Dar de ce vin oamenii să vadă filme documentare?
Denis Șabaev: „Nu știu exact. Mie îmi place să mă uit la filme documentare. Puțini știu că filmul documentar nu este doar ceea ce face BBC sau Discovery, și că poate fi și despre altceva. Filmele documentare de genul celor pe care le facem noi practic nu apar la televizor, iată de ce oamenii nu prea știu de existența lor. Iată de ce este important să existe festivaluri care să educe bunul gust – sunt mulți tineri entuziaști pasionați de această idee. Și asta lărgește publicul pentru filmele noastre. Eu sunt foarte recunoscător spectatorilor pentru faptul că ei se uită la filmele mele. Filmul meu „Un lucru străin” e arătat în Europa de televiziuni ca film despre Rusia, în Rusia însă nu a apărut niciodată.”
Europa Liberă: Dar de ce în Rusia este această atitudine, să zicem așa, specială față de filmul documentar?
Denis Șabaev: „Cred că nu numai în Rusia. Societatea trebuie însă oricum să se maturizeze într-un fel sau altul. În Europa sunt multe posturi de televiziune dedicate doar filmelor documentare, societățile sunt deschise. Nu doar în Rusia, dar și în țările fostei URSS este foarte greu de filmat, iar apoi de proiectat filmele – de exemplu în Tadjikistan. Și asta, probabil pentru faptul că puterii îi este mai ușor să guverneze astfel – când nu există libertăți, când nu există nu doar film documentar, dar nici teatru sau alte lucruri, astfel ca totul să fie sub control.”
Nu doar în Rusia, dar și în țările fostei URSS este foarte greu de filmat, iar apoi de proiectat filmele...
Europa Liberă: Poate fi făcută astfel societatea mai liberă?
Denis Șabaev: „Sincer, nu știu. E o întrebare dificilă. Probabil peste tot la bază stă totuși cultura. Și în societate la fel. Doar în aparență economia este principală. Economia cel mai probabil că nu va reuși să țină societatea unită, să o ferească de război, dar cultura și știința pot. Și în orice caz deschiderea care vine inclusiv prin film documentar, dar și prin literatură și artă, este exact ceea ce creează o societate liberă. Și evident că există și adversari ai unei astfel de societăți libere. Într-o anumită măsură este normal, ar fi straniu dacă nu ar fi așa. Acei oameni de la Moscova care promovează acum lumea rusă sunt probabil foarte sinceri în convingerile lor, ei pot fi înțeleși, ei așa gândesc.”
