Motto: „La nostalgie n’est plus ce qu’elle était”—Simone Signoret
Haralambis Angourakis mi-a fost, cândva, cel mai apropiat prieten. A murit în urmă cu cinci ani, în mai 2014. În clasa a zecea, îmi aduc aminte, am fost ca frații. Născut pe 19 ianuarie 1951 la București, deputatul europarlamentar Haralambis Angourakis crescuse într-o familie a stângii comuniste grecești. După înfrângerea așa-numitei Armate Democratice condusă de generalul Markos Vafiadis, zeci de mii de comuniști greci, plus mii de copii răpiți, au ajuns în țările Europei de Est sovietizate. Conducerea PC din Grecia a ajuns în România. Tot acolo s-a aflat, până în 1968, postul de radio al PCG, „Vocea adevărului”.
Tatăl lui Haralambis, Gheorghios Angourakis, urmase cursurile Școlii superioare de științe sociale la Moscova. A ajuns redactor-șef al lunarului teoretic tipărit în exil, la București, Neos Kosmos. Semna cu pseudonimul „Alekos Psiloritis”. A murit într-un straniu accident de automobil. Se afla în mașină, pe locul din față, era în drum spre Snagov unde începeau lucrările unei plenare a CC al PCG. Era în noiembrie 1967. Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1968, PC din Grecia se scinda. Luptele dintre gruparea eurocomunistă, condusă de Mitsos Partsalidis și Zisis Zografos, pe de o parte, și cea pro-moscovită, condusă de liderul partidului, Kostas Kollyannis, au culminat în formarea a două partide comuniste. Nicolae Ceaușescu, asemeni comuniștilor iugoslavi și italieni, a sprijinit PC din Grecia (interior), deci formațiunea care cerea renunțarea la dogmele staliniste.
Grecia se afla pe atunci în plină dictatură militară. O mare parte a comuniștilor din țară au susținut PCG (i). Între aceștia, Haralambos Drakopoulos, Antonis Brillakis și Leonidas Kyrkos. Zografos a murit înecat în lacul Snagov într-un misterios accident. PCG continua să existe. Kolyannis a fost înlocuit de Harilaos Florakis, militant din interior. Ales secretar general în 1989, Grigoris Farakos a fost înfrânt în tentativa de a reforma PCG, și-a dat demisia în 1991. A urmat Aleka Papariga și, din 2013, Dimitris Koutsoumpas. Din PCG (i) s-au născut varii partide, inclusiv „Syriza” (Coaliția Stângii Radicale) condusă de Alexis Tsipras. În fine, istoria e mai complicată, eu am simplificat-o aici...
Trupul tatălui lui Haralambis a fost expus la Ateneul Tineretului (actualul sediu al ICR) de pe Aleea Alexandru. Am mers acolo cu școala. Apoi, unii dintre noi am mers la Cimitirul Ghencea (civil). Țin minte că a venit și Nicu Ceaușescu. A vorbit Leonidas Stringos, numărul doi în PCG, fost ministru de finanțe în fantomaticul, efemerul guvern comunist din 1947. Seara, prietenul meu m-a căutat la telefon, ne-am văzut, mi-a povestit împrejurările morții. Cred că acea tragedie l-a marcat pe viață. Tatăl său avea doar 45 de ani. Au urmat intensele lupte din partid. Postul de radio a fost mutat în RDG, în august, familia Angourakis a plecat și ea. Mama lui Haralambis, Evanthia, lucra la radio. Au ajuns la Leipzig, Haralambis a învățat rapid germana la Institutul „Herder”. A intrat apoi la Politehnica din Dresda, a studiat computere și astrofizică, a obținut un doctorat. Vorbea la perfecție trei limbi: greaca, româna și germana. Era fluent în franceză și rusă. S-a integrat rapid în Tineretul Comunist Grec (KNE), a început să călătorească frecvent în Europa de Vest. Nu pentru turism, ci pentru a face propaganda liniei comuniste.
Ne-am revăzut de câteva ori. Ei veneau verile în țară pentru scurte vacanțe la Neptun. Ne vedeam cu Florica și Tudor Jebeleanu, mergeam la 2 Mai să o vedem pe mătușa lor, graficiana Marcela Cordescu. Era apropiat și de alți buni prieteni din liceu: Radu Stern, Andrei Scherman, Claudiu Popescu, Florin Cleper, Gheorghe Olaru, Andrei Manoliu, Carmen Lăzăroiu, Lena Răutu, Nadia Badrus. Cu Florica și cu Radu am vorbit adeseori despre el. Florin a murit primul, revoltător de devreme, în războiul din Liban. Scriu aceste rânduri având lângă mine o poză cu Hara, Marcela și cu mine la 2 Mai. Eu am mers de câteva ori la Leipzig și Dresda. Îmi amintesc o plimbare pe lângă Niklaskirche din Leipzig, vorbeam despre cartea lui Dominique Eudes, Les Kapetanios, și, mai ales, despre prefața scrisă de Nikos Poulantzas, unul dintre cei mai interesanți politologi neo-marxiști ai vremii. Scria Poulantzas despre conflictul ireconciliabil dintre spontaneitatea cvasi-anarhică a „Muntelui” versus spiritul ultra-centralist, cazon, de baracă, al staliniștilor din fruntea PCG în anii Războiului Civil. Părinții mei lucraseră la Radio Moscova, în anii războiului, în același departament cu Mania Zahariadis, soția de origine cehă a liderului comunist grec, Nikos Zahariadis, deportat la Mauthausen. Șeful departamentului Europa Centrală și Balcani a fost Rudolf Slánský (1901–1952).
