Linkuri accesibilitate

Despre eroismul total al lui Mordechai Anielewic


Ne aflăm la Varșovia pe data de 23 aprilie 1943. Din afara ghetoului evreiesc al orașului, polonezii aud focuri de armă și văd flăcări spumegând la ferestrele de dincolo de ziduri. Cu câteva zile înainte, naziștii pătrunseseră în ghetou spre a-l lichida. Avea loc prima victorie în miniatură împotriva Germaniei naziste. Insurecția i-a surprins pe polonezi și i-a șocat pe ofițerii naziști însărcinați cu ultimele transporturi către Treblinka și Majdanek.

În interiorul ghetoului, ascuns într-un buncăr subteran, comandantul militar de doar 24 de ani al organizației de luptă evreiești, Mordechai Anielewicz (1919-8 mai 1943), compunea o ultimă scrisoare către un prieten. „Situația a depășit și cele mai îndrăznețe așteptări”, scria el. „Germanii au fugit din ghetou de două ori”. Și continua: „Nu-ți pot descrie condițiile în care evreii încă mai trăiesc aici. Numai câțiva indivizi vor rezista. Toți ceilalți vor fi omorâți, mai devreme sau mai târziu”.

Încleștarea dintre rezistența evreiască și trupele naziste a fost din start disproporționată: circa 2-3.000 de soldați germani înarmați până-n dinți, ca orice armată de ocupație, împotriva a 3.000 de evrei, din care doar șapte sute, majoritatea adolescenți, înarmați cu pistoale în stare precară, cocktailuri Molotov, grenade, o mitralieră. Cu toate acestea, confruntarea avea să continue vreme de 28 de zile, pe măsură ce ultimii supraviețuitori ai ghetoului se „îndrăceau” în rezistență. Cei mai mulți aveau să moară cu demnitate. Este ceea ce a intrat în istorie ca Revolta Ghetoului din Varșovia (19 aprilie-16 mai 1943), cel mai emoționant episod de rezistență anti-nazistă în Europa ocupată de Adolf Hitler și un exemplu inebranlabil de curaj, eroism și demnitate.

Anielewicz se născuse la Varșovia în 1919 într-o familie de evrei din clasa muncitoare. Intrase în grupurile sioniste înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și migrase spre Est când trupele naziste au ocupat capitala poloneză. Spera să ajungă în Palestina, însă a fost capturat la granița cu România, a ajuns într-o închisoare sovietică și de acolo, eliberat, la Vilnius, locul predilect de întâlnire pentru evreii est-europeni ai acelor teribile timpuri. Mordechai Anielewicz s-a alăturat unui alt grup de tineri sioniști, cu care s-a și întors la Varșovia, alături de partenera sa, Mira Fuchrer (1920 – 8 mai 1943), spre a pune pe picioare celulele rezistenței și publica o revistă împotriva ocupației. Înfuriat de crimele comise împotriva evreilor polonezi, a înființat organizația evreiască de luptă ZOB (Żydowska Organizacja Bojowa), alături de Tosia (Tova) Altman (1919-mai 1943), Simcha Rotem (1924-2018; ultimul supraviețuitor al revoltei), Zivia Lubletkin (1914-1976) și alții.

În mai 1943, realitatea din teren depășea orice imaginație. Insurgenții au încercat să profite de o mai bună cunoaștere a terenului de luptă, au dărâmat zidurile dintre apartamente spre a comunica mai bine și au transformat beciurile clădirilor în adevărate buncăre. Lupta era inegală, cum spuneam, pe alocuri disperată; toată lumea o știa, însă a ales să salveze onoarea poporului evreu. Al doilea la comandă, însărcinat cu acțiuni de spionaj, a fost Marek Edelman (1919–2009), unul din supraviețuitorii faimoși ai revoltei din ghetoul Varșoviei. Când trupele SS au pătruns în teren, au întâlnit o armată de diavoli. La final, au existat circa 40 de supraviețuitori care s-au strecurat prin canalizarea subterană a orașului, Edelman s-a numărat printre aceștia. În urmă cu 76 de ani, pe data de 8 mai 1943, împresurați de naziști, Mordechai Anielewicz, Mira Fuchrer și alți câțiva insurgenți s-au sinucis într-unul din buncăre.

Testamentul lui Mordechai Anielewicz rămâne o scrisoare trimisă la începutul insurecției locotenentului său, Yitzhak Zuckerman: „Pacea fie cu tine, prietene! Poate ne vom mai întâlni. Principalul e că visul vieții mele a devenit realitate. Autoapărarea în ghetou și rezistența armată evreiască au devenit realitate. Am trăit să văd magnificul eroism al luptătorilor evrei în luptă”.

Asemeni asediului asupra Masadei antice, ultimul refugiu al rezistenței iudaice împotriva romanilor, evreii din ghetoul polonez au preferat să moară cu arma în mână decât să fie deportați în lagărele naziste. Să ne amintim cuvintele marelui istoric Raul Hilberg: „Această luptă armată n-a schimbat câtuși de puțin evoluția procesului de distrugere a iudaismului. Însă, în istoria evreiască, această bătălie este, în sensul propriu al cuvântului, o revoluție, deoarece, după două mii de ani de politică a supunerii, roata se întorsese și evreii recurgeau, din nou, la forță”.

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

XS
SM
MD
LG