Linkuri accesibilitate

George Enescu și lumea lui în vremuri de Război Rece (Video)


George Enescu la Bryanston în 1952 (Foto: William Glock, Notes in Advance. An Autobiography in Music)

Amintiri din Marea Britanie: Egon Balas și William Glock.

Matematicianul Egon Balas
Matematicianul Egon Balas

Cu zece zile în urmă, în presa universitară din Statele Unite era evocată odată cu anunțul morții sale la 19 martie, figura unui matematician clujan (născut în 1922), Egon Balas, devenit un profesor celebru în domeniul său de cercetare și aplicare a matematicii în Statele Unite. Balas a avut o tinerețe zbuciumată în calitate de evreu, înrolat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în rîndurile comuniștilor la Cluj, arestat și condamnat de fasciștii unguri, evadat dintr-un convoi trimis în Germania în 1944, întors în România pentru a constata că întreaga sa familie fusese deportată și omorîtă de naziști, devenit după război unul din cei mai tineri diplomați români – trimis în 1948 la Legația de la Londra -, șef, apoi, al Direcției economice din Ministerul Afacerilor Externe între 1949 și 1952, cînd avea să fie arestat din nou și judecat într-unul din procesele spectacol ale comunismului românesc.

Cultură și politică: Amintirea lui George Enescu în Anglia în vremuri de Război Rece
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:22 0:00

În a doua parte a vieții avea să evadeze din lumea românească, să clădească o altă viață universitară în Statele Unite, de mare succes profesional, iar în anul 2000 să-și publice memoriile, la Editura Universității Syracusa, sub titlul Will to Freedom, cu subtitlul „O călătorie periculoasă prin fascism și comunism”.

Egon Balas evoca în ele, între multe alte amintiri, și o întîlnire cu George Enescu la Londra în 1948, cînd compozitorul fusese invitat la masă la Legația României, diplomații prezenți încercînd să-l convingă să se întoarcă în în țară, de unde plecase în 1946. La tabloul „roz” ce îi fusese descris - cum îl numește Balas în amintirile sale [îl citez] „Din fericire, Enescu nu s-a lăsat impresionat și a spus în mod direct că, judecînd după ce văzuse în ziarele românești, nu crede că i-ar place atmosfera de acolo. Mac [George Macovescu (1913-2002), prezent la discuție; V.E.] nici nu a insistat, nici nu a încercat să apere atmosfera; în schimb a subliniat că țara traversează o perioadă dificilă de tranziție și că, poate, după ce lucrurile se vor fi așezat și condițiile îmbunătățit, maestrul și-ar putea schimba ideile despre o reîntoarcere. Și în acel punct au încheiat discuția. Enescu, bineînțeles, nota Egon Balas în memorii, nu s-a întors niciodată și în cele din urmă a murit în străinătate.”

George Enescu intrase în acea perioadă în ultimul său deceniu de viață, ce avea să fie marcat profund atît de o sănătate într-o degradare accentuată nemilos, cît și de bizantinele înfruntări ale Războiului Rece, ce aveau să-l transforme în personajul unei adevărate „afaceri de stat” și obsesii a autorităților românești.

Dar, dincolo de toate, pentru el esențială rămânea muzica. Toți cei care l-au cunoscut în acei ultimi ani aveau să-l evoce ulterior cu o căldură, ce ar putea fi rezumată în cuvintele violonistului Norbert Brainin, liderul unui cvartet celebru, Amadeus, care spunea: „După ce l-am ascultat pe Enescu, nu am mai fost niciodată aceiași”.

Membrii Cvartetului Amadeus l-au cunoscut pe Enescu în Marea Britanie, în calitate de profesor la Școala de vară de la Bryanston, unde a predat în perioada 1949-1952. Prezența lui acolo este evocată elogios și în memoriile, publicate în 1991 – puțin, dacă nu de loc cunoscute de muzicologii români – ale lui William Glock [Notes in advance. An Autobiography in Music], un muzician britanic elev al lui Artur Schnabel, care a condus un timp îndelungat cursurile de vară, desfășurate întîi la Bryanston și apoi mutate la Dartington.

William Glock își amintea: „În ce-l privește pe Enescu: el nu numai că a dat o interpretare a Chaconnei lui Bach, într-atît de magnifică în impetuozitatea și măreția ei, încît abia mai puteai, cu greu, să respiri. El a fost, de asemenea, sînt convins, cel mai mare profesor instrumental pe care l-a avut vreodată Școala de Vară. Într-o după-amiază, a trecut [Cvartetul] Amadeus prin tempo-urile fiecărei mișcări a cvartetelor de Beethoven. A vorbit puțin, dar de la locul lui la pian, a reușit în cîteva gesturi să comunice nu numai tempo-urile, dar și esența fiecărei mișcări. Știa totul pe dinafară. Și faptul se aplica nu numai literaturii pentru vioară, dar și unui vast repertoriu de alte lucrări.”

Cvartetul Amadeus la Londra în 1973

„Eu însumi am cîntat odată în clasa lui și nu am uitat niciodată cum, în mișcarea lentă din Sonata în Mi bemol major KV 380 a lui Mozart, el a evocat intensitatea lui Don Giovanni pentru a mă ajuta să adîncesc și să dramatizez interpretarea... Cu alte ocazii, felul lui inspirat de a cînta o partitură orchestrală (întotdeauna din memorie) era capabil să transforme complet înțelegerea părții viorii de către un student. Cred că toți studenții cei mai dotați au fost mișcați și surprinși să constate transformarea pe care o trăiau. Iar într-un sens mai general, nici unul nu a putut rămâne neatins de caracterul nobil al muzicalității și personalității lui Enescu.”

XS
SM
MD
LG