Linkuri accesibilitate

Despre gramatica gesturilor, măriri și decăderi britanice și cine a fost a doua mamă a lui Putin


GEORGIA -- „Mama” lui Putin, Vera Putina, imagine dintr-un film documentar din 2003.
GEORGIA -- „Mama” lui Putin, Vera Putina, imagine dintr-un film documentar din 2003.

Publicațiile săptămânale și cele din weekend s-au ocupat pe larg de contraofensiva ucraineană, dar mai ales de acel moment culminant și punct de ruptură în derularea războiului care e distrugerea giganticului baraj de la Kahovka.

«Ucraina contraatacă» (Ukraine strikes back) este titlul de pe coperta numărului special al săptămânalului britanic The Economist, parafrazând titlul unuia din episoadele francizei Star Wars: “The Empire strikes back” (Imperiul contraatacă).

Cum o rezumă în Italia, La Repubblica contraofensiva ucraineană se arată deja încetinită de milioanele de mine rusești care fac foarte dificilă tentativa Kievului de a ajunge la mare pentru a separa Crimeea de celelalte teritorii anexate de Moscova și de a rupe liniile de aprovizionare ale armatei lui Putin, care este tot mai neliniștit, împreună cu toate elitele Rusiei, constată Washington Post.

Cât despre distrugerea barajului de pe Nipru, pentru care Rusia și Ucraina ser acuză reciproc, serviciile secrete ale Kievului au difuzat înregistrarea unei convorbiri în care militari ruși spun: “Am vrut doar să-i speriem, dar uite că s-a prăbușit tot.“

Dictatura tunisiană în slujba Europei, pentru a opri refugiații

“Scene cumplite în Tunisia”. Așa îl citează același La Repubblica pe ministrul italian de externe Antonio Tajani, după publicarea de către cotidianul din Roma a unor îngrozitoare fotografii care arată cadavre de refugiați înecați în tentativa de a ajunge în Europa și aruncați unul peste altul, anonimi, ca la gunoi, undeva în Tunisia.

Un oficial tunisian e citat de La Repubblica, vorbind despre: “zile dramatice la morgă, sosesc aici circa 200 de morți pe zi”.

Asta, exact în momentul în care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se afla duminică 11 iunie într-o misiune în Tunis, alături de Giorgia Meloni din Italia (care a câștigat alegerile anul trecut slujindu-se de o retorică dură în chestiunea migranților) și premierul olandez Mark Rutte. Trio-ul s-a întâlnit cu autoritarul președinte tunisian Kais Saied, pentru a vorbi — tocmai — despre controlul migrației spre Europa.

Ursula von der Leyen a propus, în numele UE, guvernului tunisian circa un miliard de euro pentru a primi migranții respinși din Europa, cum o rezumă Politico.

Asta la trei zile numai după ce miniștrii de interne ai UE au pus la punct, joi 8 iunie, un mecanism legal de repartizare a refugiaților între membrii UE, care include și o „taxă” de 20 de mii de euro pe cap de refugiat neprimit de o țară anume (despre toate acestea am scris pe larg aici: «Noua politică migratoare a Uniunii Europene»).

Într-o analiză pentru La Repubblica, scriitorul marocan (dar care scrie exclusiv în franceză) Tahar Ben Jelloun, clarifică foarte bine situația migranților din Tunisia: „Kais Saied [autoritarul președinte al Tunisiei] nu se teme de vorbe sau de respectul pentru cele mai elementare drepturi ale omului, el ține un discurs rasist și plin de ură. I-a numit pe migranții subsaharieni „hoarde a căror prezență este o sursă de violență și criminalitate”. Lui Saied nu-i pasă ce cred oamenii despre el. De atunci, acei refugiați trăiesc în frică și în condiții de mare precaritate, toată lumea visează să ajungă pe insula italiană Lampedusa, care se află la 150 km de Tunisia. Tentativa Giorgiei Meloni nu va da rezultate: debarcările imigranților ilegali vor continua”.

Cam atât despre țara arabă nord-africani pe care Italia și UE vor să o considere “sigură” pentru “returnarea” migranților africani.

Londra va trimite migranții în… Rwanda

Asta amintește de faptul că în Marea Britanie, guvernul a ales o ciocnire frontală cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cum a scris-o deja The Daily Telegraph, după ce Înalta Curte de la Londra a decis că planul guvernului de a deporta o parte din solicitanții de azil în Africa, în Rwanda, nu încalcă legea.

Anterior, Londra trecuse printr-o mare înfrângere simbolică: o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) i-a interzis teoretic, în luna iunie 2022, guvernului britanic să-și pună în aplicare această nouă politică mult criticată de deportare a migranților în Rwanda.

CEDO nu are legătură cu Uniunea Europeană, iar Marea Britanie este sub jurisdicția acestui tribunal internațional cu sediul la Strasbourg și după Brexit, după ce a ieșit din UE.

Un „recul foarte umilitor” pentru Boris Johnson, pe atunci premier, în legătură cu ceea ce The Guardian a numit o derivă spre o “formă modernă de sclavie”. Faptul că un tribunal britanic a decis că acele deportări (contra cost, Londra plătind Rwanda pentru asta) pot fi considerate ca legale pune deodată Anglia pe o traiectorie ce va sfârși într-o coliziune cu dreptul european și internațional.

Mărire și decădere peste Canalul Mânecii

Presa britanică se ocupă însă în detaliu și de situația prezentă a lui Boris Johnson, care a fost obligat să demisioneze din parlament, în urma scandalului cu petrecerile din timpul pandemiei, dar care ar dori să se prezinte iarăși la viitoarele alegeri legislative. Cum o scrie săptămânalul duminical The Observer, foarte mulți deputați și politicieni Tory i-au cerut pe un ton furios premierului Rishi Sunak să nu-i permită lui Johnson să mai candideze în numele partidului.

Dar în plină decădere se află și fosta șefă a guvernului Scoției și a Partidului Naționalist Scoțian (SNP) Nicola Sturgeon, a cărei arestare a fost anunțată duminică de Telegraph, la Londra, dar și de The Herald, la Edinburgh în cadrul unei anchete în legătură cu finanțele partidului. Fosta șefă independentistă, care a demisionat din toate funcțiile în aprilie, amintește The Guardian, “este anchetată în calitate de suspect”.

Arestarea fostei șefe (în vârstă de 52 de ani) a naționaliștilor scoțieni a venit la două luni după ce soțul ei Peter Murrell, fostul director executiv al SNP, a fost și el reținut, iar casa lor a fost percheziționată timp de două zile.

Poliția încearcă să afle unde s-au dus cei aproximativ 700.000 de euro strânși de SNP pentru organizarea unui nou referendum privind independența Scoției, în timp ce cuferele partidului sunt aproape goale, iar referendumul nu este pe ordinea de zi. După șapte ore de interogatoriu, Nicola Sturgeon a fost eliberată provizoriu in timpul serii.

Dar din presa de duminică și de azi reiese că mai nimic nu funcționează în Marea Britanie. Astfel, din nou The Observer scrie în detaliu despre drama asistentelor medicale din India ademenite în Anglia, unde sunt lăsate acum de luni de zile fără salariu.

Nu ne vom mira atunci nici de drama migranților afgani, mulți care au ajutat armata britanică și cărora în momentul retragerii din Afganistan li s-au promis locuințe și posibil o slujbă în Anglia și dintre care mii de oameni riscă să ajungă curând în stradă, homeless.

A doua mamă a lui Putin

Tot la Londra, săptămânalul The Economist povestește, la rubrica necrologică, istoria unei bătrâne rusoaice numite Vera Putina, din satul Meheti, in Georgia, care a decedat pe 31 mai, în vârstă de 97 de ani, și care vreme de decenii a tot afirmat că este adevărata mamă a lui Vladimir Putin.

Istoria e simplă din perspectiva ei, așa cum a spus-o și repetat-o atât jurnaliștilor ruși cât și străini: forțată să-l abandoneze pe Vova când era copil, el a ajuns să fie crescut de o familie din Leningrad (Sankt-Petersburg).

În 1999, când Putin a ieșit din umbră pentru a deveni președintele Rusiei, Vera Putina s-a manifestat public, dar KGB-ul (FSB) a venit la ea acasă, i-a luat originalele tuturor fotografiilor vechi pe care le avea și i-a spus să nu mai vorbească.

Intreaga anchetă din The Economist este foarte convingătoare, dar această rubrică a revistei presei nu caută facă vreun spoiler. În orice caz, principalul argument al femeii lasă de gândit: ce mamă nu și-ar recunoaște propriul fiu? În plus, el merge și azi ca întotdeauna: ca o rață.

Despre gramatica gesturilor

Și tot The Economist, la rubrica culturală, prezintă un studiu antropologic despre gesturi, un volum semnat de Susan Goldin-Meadow, intitulat “Thinking With Your Hands” (A vorbi cu mâinile), în care ni se amintește că gesturile sunt o formă subtilă și vitală de comunicare.

„Legați-i unui italian mâinile la spate”, spune o glumă veche, „și o să rămână fără cuvinte”. Sigur, e un stereotip național: italienii sunt volubili și emoționali și se presupune că toate acele gesticulații și mișcări de brațe o dovedesc.

Dar oricine gesticulează, nu numai italienii. Cum o scrie Susan Goldin-Meadow (de la Universitatea din Chicago), emoțiile se manifestă în multe feluri: expresii faciale, postură, tonul vocii și așa mai departe, rezumă The Economist.

Cât de largă vă e bula? (despre bula de intimitate individuală)

Asta amintește de vechile teorii ale cercetătorilor Edward Hall, Gregory Bateson și Paul Watzlawick, care au creat conceptul de bulă de intimitate individuală și de utilitatea gesturilor în comunicare.

Bula de intimitate – un concept care, dacă era bine aplicat, ne-ar fi scutit de multe neînțelegeri, ba poate chiar de unele războaie, inclusiv din cele domestice.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG