Autoritățile moldovene rămân codașe când vine vorba de transparentizarea procesului de achiziții publice. Concluzia aparține unui recent studiu al economiștilor Institutului „Viitorul”, într-un program realizat de PNUD Moldova cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Chiar dacă în toamna lui 2018, Legea privind achizițiile publice a fost modificată, astfel încât procesul de cheltuire a fondurilor publice să devină mai transparent, concursurile în continuare se fac „cu dedicație” sau se admit achiziții publice trucate. Despre provocările din domeniul achizițiilor și cheltuirii banului public discutăm cu Diana Enachi, economistă la Institutul „Viitorul”.
Diana Enachi: „Succesul unei proceduri de achiziții depinde foarte mult de cât de bine a fost planificată achiziția. Și aici vorbesc despre modul în care este elaborată documentația, caietul de sarcini, modul în care a fost estimată valoarea achiziției . Or, noi știm că achizițiile sunt desfășurate de niște funcționari din cadrul unor instituții care de multe ori nu cunosc care-i situația pe piață, pentru că respectiva instituție dorește să procure niște, nu știu, alimente, mere; să construiască un drum pentru care sunt necesare anumite materiale sau să procure calculatoare, de exemplu, și ei nu cunosc îndeaproape piața respectivă. Pornind de la aceasta, deja toate problemele sunt generate de acest aspect. Este făcută documentație pe aspecte sau produse concrete, care afectează concurența și în final câștigă compania care trebuie și care vine cu prețul care trebuie.”
Europa Liberă: Când spuneți „care trebuie”, ce aveți în vedere?
Diana Enachi: „Asta înseamnă că atunci când, spre exemplu, să luăm un exemplu de procurare a unor calculatoare de către o instituție publică, o școală, un liceu, o primărie, păi atunci când ei elaborează aceste documente ale licitației indică niște parametri care sunt pentru un anumit produs sau sunt al unor anumitor produse. Și atunci, evident că la procedura respectivă nu o să poată participa alți producători de pe piață sau o companie cu alt model de produs. Aici chiar e vorba de ilegalitate, pentru că Legea achizițiilor spune foarte clar că nu ai dreptul ca autoritate să incluzi specificații tehnice, cerințe care sunt specifice unui tip de model, de brand, de producător, de produs ș.a.m.d. Aici avem situația în care, având în vedere o altă verigă slabă - controlul - și pârghiile pe care nu le are statul acum de a interveni într-un proces de achiziție vicios, din lipsa unor pârghii de intervenție a statului în procesul de achiziție, în momentul în care există o astfel de documentație, dacă nu contestă o companie sau cineva care este interesat să participe, atunci, practic, nu se întâmplă nimic. Deci, noi actualmente nu avem sau statul nu are asemenea pârghii. Unica pârghie care există acum este aceea pe care o face Agenția Achiziții Publice, dar ea, cumva, are un caracter acum de recomandare. Agenția inițiază monitorizarea unei proceduri, a unei autorități, a unei achiziții și în final vine cu un raport de monitorizare care i se trimite instituției și i se spune: la etapa de planificare nu ai plasat anunțul în termenul respectiv, nu ai selectat procedura respectivă conform legii pentru achiziția dată, X, X încălcări.”
Europa Liberă: Dar asta nu anulează achiziția?
Diana Enachi: „Dar asta nu anulează achiziția în cazul în care chiar sunt identificate niște ilegalități, pentru că aici noi trebuie să facem și o diferență foarte clară: nu tot timpul e vorba de ilegalități și de fraudă și corupție. Sunt cazuri în care, în primul rând, e vorba de lipsa de capacități, deci fără rea-intenție, altfel spus. Asta înseamnă că în instituția vizată fie nu este un specialist pe achiziții și se ocupă de achiziții cine vreți de acolo, orice alt specialist, fie este o altă persoană care numai a venit în sistem și, efectiv, nu cunoaște niște aspecte legale, deși asta nu-i o scuză, dar poate fi și asta, nu-i cu rea-intenție și nu-i fraudă și mai sunt încălcări și înțelegeri ilegale din partea operatorilor economici, adică din partea companiilor care au anumite înțelegeri în a participa la achiziții. Adică, nu neapărat implică și autoritatea contractantă sau instituția publică respectivă. Un grup de companii care activează pe aceeași piață, de exemplu, construcția de drumuri sau reabilitarea, reconstrucția de drumuri se înțeleg pentru a-și împărți piața: „Participăm toți împreună pentru a crea impresia de concurență sănătoasă și loială ” și, având o înțelegere între ei, deci, unul câștiga tenderul X, altul tenderul Y...”
Europa Liberă: Astea-s așa-numitele înțelegeri de cartel?
Diana Enachi: „Înțelegeri de cartel, da, care cumva pentru public arată bine. Deci arată că sunt participanți, că a fost oferta cea mai bună, dar, de fapt, în spate stă o înțelegere de cartel dintre companii. Este foarte dificil să identifici asemenea înțelegeri și-i foarte dificil să le probezi.”
Europa Liberă: Dacă problema este în intervenții și în sancțiuni, de ce atât de greu se fac schimbările? Unde-i interesul?
Diana Enachi: „Cred că aici sunt multe cauze care generează situația asta perpetuă. Constatăm și constat că, deși pe partea cadrului legal s-au făcut foarte multe modificări, armonizarea cu directivele Uniunii Europene, așa cum prevede și Acordul de Asociere, sancțiunile sunt o carență actualmente și ar trebui reluată această practică, deoarece se pare că la noi, într-o țară precum este Republica Moldova un cadru legal bine pus la punct, totuși se găsesc căi pentru a-l evita. Și atunci este nevoie, desigur, de sancționare. Anterior, Agenția Achiziții Publice a avut o asemenea pârghie, după asta, iată, iarăși din cauza unui vid legislativ din Codul Contravențional, în care Agenția Achiziții Publice nu mai este deja agent constatator pe achizițiile care erau și sunt în cod reiese că nimeni nu poate să aplice aceste contravenții, deși ele sunt și acum în Codul Contravențional. Aici trebuie să facem o diferență, cadrul legal primar, adică Legea achizițiilor, pe care toți o știm, a suferit foarte multe modificări în 2018, însă după aceasta n-a fost ajustată încă, deși suntem deja la începutul lui 2020, cadrul normativ secundar, adică regulamentele. Legea stabilește niște reguli generale, însă autoritatea...”
Europa Liberă: Dar cum le aplici nu este clar?
Diana Enachi: „Exact! Cum le aplici scrie în regulamente.”
Europa Liberă: Este o scăpare sau s-a făcut cu rea-intenție, sau lipsă de interes?
Diana Enachi: „Au fost mai mulți factori acolo, inclusiv cel politic, în 2019. Știm cu toții situația celor trei guverne și modificări în instituțiile publice, inclusiv la Ministerul Finanțelor cei care sunt responsabili de elaborarea politicilor și cadrului primar și normativ-secundar în domeniu și nu vorbesc aici de management, dar vorbesc chiar de persoanele, funcționarii care activează pe componenta respectivă s-au schimbat de multe ori. Al doilea aspect sau factor ține de implementarea sistemului electronic de achiziții, discuțiile au fost în jurul faptului că ce facem: ajustăm sistemul electronic după legislația pe care o avem actualmente sau modificăm legislația după modul în care a fost construit acest sistem electronic din punct de vedere tehnic? Guvernul și-a asumat și în planul de acțiuni al guvernului pentru 2019-2020 modificarea tuturor regulamentelor din legislația secundară pe achiziții până în iunie 2020. Noi vom monitoriza acest lucru.”
Europa Liberă: Aș vrea să ne oprim atenția la un exemplu care, din punctul meu de vedere, oglindește cumva starea de lucruri când vine vorba de achizițiile publice. Mă refer la retragerea câtorva manuale pentru clasele a II-a, a X-a și a XI-a după ce specialiștii de la Agenția Națională de Sănătate Publică au depistat o concentrație de plumb, spun ei, de aproape două ori mai mare decât norma admisibilă și un miros de substanțe chimice mai puternic decât cel admis. Zilele trecute, editura a ieșit cu o scrisoare către premierul Ion Chicu, în care se apără, spunând că plumb nu se mai folosește de 40 de ani în tipografii și că manualele au fost tipărite la o tipografie din Serbia, care are o afacere de sute de milioane de euro și clienți cu o reputație ireproșabilă. E clar că adevărul este undeva pe la mijloc și întrebarea este: asemenea situație despre ce vorbește, ce oglindește?
Diana Enachi: „Situația respectivă a început în 2019, atunci când Ministerul Educației a organizat această licitație, despre care acum se vorbește, pentru lotul respectiv de cărți și care a fost contestată, iar contestatarul a fost editura despre care vorbiți. Și a contestat documentația pe motiv că licitația respectivă ar fi fost cumva elaborată sau documentația ar fi fost elaborată pentru ca să câștige o anumită editură.”
Europa Liberă: Deci, editura în cauză care acum a tipărit manualele este editura care în 2019 a contestat concursul?
Diana Enachi: „Da, Editura „Litera”. Exact, a contestat licitația...”
Europa Liberă: Și până la urmă ministerul nu a avut ce face, a dat înapoi și a trebuit să facă încă o dată concursul?
Diana Enachi: „Da, dar până aici trebuie să menționăm faptul important că prin decizia care a fost prescrisă de Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a fost anulată procedura. Și, urmare a acestei situații, Editura „Litera” până la urmă a câștigat licitația respectivă. Cumva, aceasta a demonstrat la acea etapă că avem un sistem pe care te poți baza, adică sistemul de remediu sau de contestații este foarte important în procesul de achiziții tocmai pentru faptul că poate fi una din pârghiile de intervenție, însă acum vedem că totuși au apărut anumite circumstanțe, nu știu dacă putem fi siguri care sunt acestea, însă din faptul că am analizat inclusiv această licitație din 2019, contestația și acum informațiile care au apărut în presă și din partea ministerului, și din partea editurii s-ar putea să fie totuși la mijloc o altă problemă care ține de integritatea sistemului respectiv.”
Europa Liberă: Cum ar trebui să fie soluționată o asemenea situație, pentru că, pe de o parte, dacă ministerul are dreptate, s-a pus în pericol sănătatea elevilor, pe de altă parte, dacă editura are dreptate, atunci la mijloc e o încercare de a compromite o afacere și o încercare de a compromite un agent economic care la un moment dat a avut curajul să-i spună statului că nu face corect? Și acum se pare că i se dă peste degete. Deci, cum ar trebui să fie soluționată problema?
Diana Enachi: „Aici este foarte simplu, ar trebui să fie urmată procedura legală. Deocamdată avem doar afirmații care într-adevăr par a fi un fel de război, dacă putem spune așa, pentru că este o piață foarte bună, se tipăresc cărți anual pentru zeci, sute de mii de elevi, prin urmare, este o piață foarte atractivă, foarte profitabilă și, evident, fiecare editură vrea să fie parte a acestei piețe.”
Europa Liberă: Un alt exemplu care cumva a atras atenția jurnaliștilor și experților care monitorizează cheltuirea banului public e cel al Curții Constituționale care a indicat că în acest an așteaptă să procure un automobil de aproape 34 de mii de euro. Din câte am înțeles, nu-i vorba de o ilegalitate în acest caz. În momentul în care instituția are bani, poate să procure acest automobil. Dacă nu e vorba despre ilegalitate, despre ce-i vorba atunci?
Diana Enachi: „Aici vorbim despre un caz tipic, care se întâmplă în Republica Moldova atunci când o autoritate publică consideră că este dreptul ei să-și permită să procure ceea ce-și dorește. Asta înseamnă că, din punct de vedere legal, atâta timp cât tu ai surse de finanțare în bugetul autorității respective și atâta timp cât inițiezi procedura conform prevederilor legale, îngrijorarea noastră ar trebui să fie despre faptul că o entitate publică, oricare ar fi aceasta – Curtea Constituțională sau oricare alta –, nu ar trebui să-și permită să procure un automobil de lux, pot să-i spun, clasa premium, de 34 de mii de euro sau peste 600 de mii de lei în condițiile în care încă în Republica Moldova salariul mediu pe economie este de circa 350 de euro. Știți, în multe țări multe reforme au pornit de jos în sus, la noi un pic e mai complicată direcția asta, dar tot e una care poate da rezultate. Trebuie toți să fim conștienți de lucrul acesta și să nu avem o atitudine de genul că-i bugetul lor, sunt banii lor, fac ce vor cu ei și dacă le trebuie mașină, cumpără mașină. Nu, nu este adevărat! Este bugetul unei instituții publice care este parte din bugetul nostru național la care contribuim cu toții, cei care achităm impozite. În țări precum Germania ș.a. există niște politici unice, dacă vreți. De exemplu, ce tip de echipament tehnic se procură în instituțiile publice, ce tipuri de mobilă, inclusiv ce fel de automobile.”
Europa Liberă: Un fel de cod de conduită a cheltuirii banului public.
Diana Enachi: „Da, un fel de îndrumar sau instrucțiune de utilizare a bunurilor în instituțiile publice, astfel încât să nu avem situația în care cineva utilizează ultimul model de telefon, de gadget-uri, așa cum am avut și cazuri din astea, sau ultimul model de automobile, de orice alt echipament, iar în unele instituții, școli și grădinițe avem niște calculatoare de cele cât masa. Și asta funcționează în multe state și, probabil, pe lângă bunul-simț trebuie să mai avem și niște limite stabilite clar pentru ca să nu avem abuzurile pe care le vedem.”
