«Eurasismul» sau «eurasianismul» atât de discutat și decorticat semantic în afara Rusiei, deoarece e parte din ideologia de astăzi a Kremlinului (curent reprezentat de oameni ca Aleksandr Dughin sau răposatul Lev Gumiliov — fiul poetesei Anna Ahmatova), are o istorie paradoxală.
Această doctrină promovată în Rusia de ideologi precum Aleksandr Dughin, omul cu figură de profet exaltat care dă fiori vecinilor Rusiei, apropiat al Kremlinului și al cercurilor ultranaționaliste din armată, biserică și FSB (și a cărui fiică a murit recent într-un straniu atentat), eurasianismul nu este câtuși de puțin o doctrină nou-formată în Rusia lui Putin, obsedată de recăpătarea vechii glorii, ci e un proiect politic cu foarte vechi și (la origine) onorabile titluri de glorie.
«Eurasianismul» a fost conceput si pus pe hârtie printre alții de prințul Nikolai Trubetzky, unul din cei mai mari lingviști care au trăit vreodată, creatorul științei fonologiei. Trubetzkoy, care scria în exil, după ce fugise din Rusia în timpul revoluției bolșevice, se baza la rândul său pe scrierile filosofului ortodox Nikolai Berdiaev.
Nikolai Trubetzkoy (1880-1938) a fost un savant autentic, altfel zis: excepțional de modest. Provenit dintr-o familie de mari prinți, creatorul fonologiei a trăit sărăcuț după ce a fugit din Rusia, în Bulgaria și apoi la Viena, imediat după lovitura de stat bolșevică din 1917, numită în mod convențional Revoluția rusă. Pierzând totul în urma emigrației, inclusiv toate manuscrisele sale, el a predat lingvistica (fonologia, știință creată de el), și a trăit precar, murind încă tânăr, opera sa principală, Principiile Fonologiei (Grundzüge der Phonologie) apărând postum.
Trubetzkoy a murit de la un atac de inimă, în Viena unde preda în 1938, persecutat de naziștii ale căror teorii oficiale despre superioritatea ariană el le contesta.
Eurasismul: cum comunismul a «protejat» Rusia de influența Vestului
În mod doar aparent paradoxal, mulți dintre acei exilați și fugari ruși albi, intelectuali de excepție, care scăpaseră sărăciți din dezastrul comunist, întrețineau o solidă fibră anti-occidentală și priveau cu mare severitate „Occidentul decadent”, deja atunci, în anii 1920, imediat după revoluția bolșevică din pricina căreia atâția intelectuali ruși ajunseseră prin țări străine, pierzând tot ce lăsaseră în urmă.
După cum imaginau ei în perspectivă istorică, comunismul juca același rol pe care îl jucase jugul mongol în Evul Mediu, protejând în realitate Rusia eternă de influențele occidentale nocive. In mod și mai paradoxal, așadar, acei nobili și intelectuali care fugiseră de revoluție erau de părere că dictatura bolșevică poate fi utilă, în măsura care respinge falsele valori pro-europene, bătătorind calea „purității eurasianice”.
Mulți dintre «eurasianiști» au fost de altfel și pan-slavi, considerând că toate popoarele slave trebuie unite sub egida Rusiei, în vreme ce alții erau mai degrabă pan-ortodocși, având nostalgia vechiului vis țarist de reunire a tuturor ortodocșilor, tot sub dominația rușilor, în mod ideal și prin cucerirea Constantinopolului și a Ierusalimului. (Latura ortodoxă este însă absentă la Trubetzkoy, care era probabil ateu, după cum e absentă și la Jakobson, mai puțin receptiv și care era evreu, însă tot ateu.)
„Rusia”, scria Trubetzkoy, „nu are o vocație europeană. Nu este însă nici asiatică, ci e o entitate aparte, cu un destin special”.
«Eurasianismul», așadar, este o doctrină imperială, cvasi-mistică și care, dezbărată de zdrențele comunismului, oferă pretextul pentru refacerea Imperiului asupra celorlalte națiuni vecine, dar «eurasiatice».
Actul de naștere al «eurasismului»
Avem chiar actul de naștere al «eurasismului»: este cartea-manifest Исход к Востоку (Ieșire spre Răsărit), publicată de același lingvist Nikolai Trubetzkoy în exil la Sofia în 1921 (o carte scrisă în patru, de fapt, dar ceilalți trei co-autori ruși exilați sunt astăzi cu totul uitați).
Mai degrabă decât frunzărind indigestul volum publicat atunci, vom înțelege mai multe despre ce a însemnat «eurasismul» pentru fondatorii lui citind rezumatele și explicațiile aduse de Trubetzkoy în corespondența sa cu celălalt mare lingvist rus exilat, Roman Jakobson, unul din fondatorii structuralismului, cel mai important sistem filozofic al secolului XX.
„Termenul de «eurasism» nu e foarte fericit”, îi scrie Trubetzkoy lui Jakobson în primăvara anului 1921, “însă lovește și atrage ochiul și rămâne în memorie, ceea ce e un avantaj pentru difuzarea” teoriei. Cu luciditatea lui caracteristică, Trubetzkoy recunoaște chiar că întreaga doctrină e impregnată de un anume “misticism”.
Un deceniu mai târziu, în aprilie 1931, teoria devenise destul de răspândită, sau cel puțin stârnise suficientă curiozitate, încât lui Trubetzkoy i se propusese să țină o conferință despre asta în fața Congresului de lingvistică de la Geneva, în Elveția… ceea ce nu avea să se concretizeze.
Pe lângă ciudățenia întortocheată care constă în a considera că teroarea bolșevică a putut juca un rol pozitiv, deoarece a izolat Rusia de influențele occidentale (paradoxal, prin aceeași logică se ajunge la o valorizare a perioadei ocupației medievale turco-mongole, care a «protejat» în egală măsură Rusia eternă de influența Europei), Trubetzkoy a mai avut — ca lingvist — cuvinte de laudă și pentru politica sovietică de alfabetizare a popoarelor din Asia Centrală și Caucaz.
Inițial, până prin anii 1930, URSS a impus tuturor acelor popoare din Asia Centrală și din Caucaz alfabetul latin, pentru a le forța să renunțe (în puținele locuri în care se scria pe atunci) la alfabetul arab și pentru a sparge unitatea lumii islamice, în special a celei turcofone central-asiatice.
Într-un scurt, dar percutant text, Trubetzkoy, care credea că acele sisteme de scriere în alfabet latin vor rămâne, a analizat posibilitatea adaptării universale a alfabetului latin.
Entuziasmul lui nu avea să dureze. Curând, a venit decizia lui Stalin de a impune brutal alfabetul chirilic — rus — peste tot, în afară de Georgia, Armenia (cu sisteme de scriere vechi, având o estetică aparte) și cele trei țări baltice (alfabet latin).
„La bani mărunți” — moștenirea jugului mongol
Comparație culturală: «bani» în ucraineană se spune dintotdeauna «гроші», “groși”, cuvânt care vine din germană și urcă până la latinescul grossus. Termen banal de civilizație și economie curentă din secolele pe când Ucraina de azi se afla sub influență polono-lituaniană.
În rusă, însă (și doar în rusă), «bani» este: деньги, denghi, cuvânt luat dintr-unul din graiurile turce sau mongole, din perioada Hoardei de Aur, care a dat Rusiei moscovite atâția termeni împrumutați și inexistenți în alte limbi slave: деньги (bani), таможня (vamă), баран (berbec), лошадь (cal), карандаш (creion) etc, etc…
Factori mici de civilizație care fasonează universul unui popor. Lexical, în bună parte, rusa și numai rusa poartă încă și astăzi pecetea Hoardei tătărești, care o marchează în continuare, așa cum un secol mai târziu după Trubetzkoy, doctrina «eurasianică» a specificității Rusiei eterne continuă să aibă și azi servitori fideli.
