Cartea mea Diavolul în istorie (apărută în românește la Humanitas în 2013, în traducerea lui Marius Stan) oferă o perspectivă comparativă asupra regimurilor care au nenorocit și schilodit nenumărate destine în secolul XX. Diavolul nu este un simplu construct teologic, o metaforă năstrușnică sau o fantasmă speculativă. A trăi în totalitarism, a supraviețui într-un univers infernal - acestea au fost limitele experienței reale pentru milioane de ființe umane.
Cum am mai spus și în alte ocazii, datorez titlul cărții mele marelui filosof polonez Leszek Kołakowski. Într-un faimos interviu cu jurnalistul britanic de origine maghiară George Urban, Kołakowski a vorbit despre prezența Diavolului în dictaturile ideologice ale secolului XX. Este vorba, desigur, de Diavolul anticipat de Dostoievski în capodopera sa Demonii (sau Posedații). Este Diavolul care exploatează naivitatea umană, care organizează ura, ranchiuna, invidia, resentimentul. Este un Diavol teribil de modern care mobilizează, ambetează, intoxică atât elitele, cât și masele, cu aroma ideologiei. Diavolul despre care am scris eu în acest scurt tratat de demonologie istorică este un metafizician, un logician și un statistician. El pretinde să ofere soluții definitive la chestiuni umane vitale (sau mortale) prin anularea distanței dintre Cetatea lui Dumnezeu și Cetatea Omului. Expertiza lui este arta seducției, amplificarea propensiunii umane pentru utopii grandioase. Religiile politice promit o redempțiune imediată prin purificarea violentă a comunității. Cel care nu aparține, proscrisul, definit rasial sau social, trebuie să fie exclus, dezrădăcinat, eliminat, asasinat.
Privesc comunismul și fascismul ca pe proiecte revoluționare, inerent și iremediabil ostile valorilor liberale. Ambele ideologii au utilizat metode manipulatorii pentru a excita și galvaniza mișcările de masă dispuse la o apocaliptică ruptură cu un statu-quo execrat. Ambele sunt religii seculare obsedate de transcenderea condiției umane existente în favoarea unei revoluții antropologice. Ambele sunt milenarisme care anunță venirea Omului Nou. Ceea ce am propus în opera mea a fost ideea că o comparație între comunism și fascism ne ajută să înțelegem mai bine natura, scopurile și consecințele unor asemenea mișcări, inclusiv natura „urmașilor” islamici (de tipul ISIS). Privesc aceste lucruri ca părți, fragmente, dintr-un neterminat secol al hybrisului revoluționar.
Principala întrebare, care le subîntinde pe toate celelalte, este: Cum a fost posibil ca ideologii atât de diferite în originea și retorica lor să ducă la crime în masă? Eu cred că nihilismul stă la baza ambelor programe revoluționare. Comunismul, așa cum spunea marele istoric francez François Furet, este patologia Iluminismului. Fascismul este patologia contra-Iluminismului. Ambele sunt exacerbate, inflamate, expresii patologice ale tentativei de a impune prin violență fantasme elitiste ale grandorii istorice.
Un alt punct central al Diavolului în istorie este polemica mea cu nesincerele duble standarde, atât de des folosite în analiza celor două viziuni totalitare (comunismul, în oricare din încarnările sale, și fascismul). Este incredibil cât de prompt acționează critica atunci când avem de-a face cu idila lui Martin Heidegger cu național-socialismul și cât de blânde sunt reacțiile în privința lui Georg Lukács, un zelot al bolșevismului până la sfârșitul vieții.
Efortul meu a însemnat aducerea laolaltă a filosofiei politice, a istoriei politice și istoriei ideilor. Am început să lucrez la acest proiect cu mulți ani înainte de publicarea cărții, pe când încercam să înțeleg rădăcinile comune ale gemenilor totalitari. Pentru mine, ideologia reprezintă elementul esențial în efortul de înțelegere a ceva ce altfel desfide reprezentarea: ororile absolute ale Gulagului și Holocaustului. Scriind această carte am fost puternic inspirat de abordarea lui Soljenițîn din Arhipelagul Gulag:
„Grație ideologiei, secolul XX a fost sortit să asiste la crimă pe o scară calculată în milioane. Acest adevăr nu poate fi negat, trecut cu vederea sau anulat. Cum anume putem atunci să îndrăznim a crede că nu există criminali? Și cine anume a anihilat toate aceste milioane de oameni? Fără făptașii răului, n-ar mai fi existat niciun Arhipelag”.
Pe scurt, cartea mea este despre Rău și făptuitorii lui. Refuz să accept ideea că Marx (sau chiar Lenin) erau gânditori inocenți ale căror idei au fost bastardate în chip odios de către ticălosul Stalin. Când mă ocup de bolșevism, parafrazez de obicei introducerea lui Kołakowski la trilogia sa despre istoria marxismului („Karl Marx a fost un filosof german”) și insist că Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) a fost un marxist rus.
