Renaldo and the Loaf e un duo muzical englez activ la sfîrșitul anilor 1970 și cea mai mare parte a decadei 1980, alcătuit dintr-un medic legist (David Janssen, sau „Ted The Loaf” - Ted Franzela) și un arhitect (Brian Poole sau „Renaldo Malpractice”, cel mai adesea doar „Renaldo M”).
Așa cum ei înșiși spun, muzica lor e construită în parte prin încercarea de a produce sunete „nenaturale” ca de sintetizator, utilizînd numai instrumente acustice.
Pentru a ajunge la asta, folosesc intrumente în surdină și dezacordate, efecte repetitive de bandă întoarsă, și partituri vocale stranii
Aranjamentele lor instrumentale neobișnuite sînt însoțite de versuri luate din diverse surse, cum ar fi poveștile cu Sherlock Holmes, sau piesa „Endgame” (Sfîrșitul jocului) a lui Samuel Becket.
E într-adevăr ceva din teatrul absurdului în ce cântă oamenii ăștia, muzica lor fiind parcă și o continuare în sunet a acelui subgen de literatură science-fiction numit steampunk.
Unul din maeștrii acestui subgen (și unul din preferații mei) este romancierul englez China Miéville.
Steampunk a căpătat în anii din urmă și un fel de corporalitate în decorațiunile interioare, așa cum poate fi ea văzută în barul Enigma, de exemplu, deschis în anii trecuți în capitala Transilvaniei, Cluj.
Revenind la Renaldo and the Loaf, un element interesant al biografiei acestui duo este că membrii lui nu au fost niciodată muzicieni profesioniști, adică nu au trăit de pe urma muzicii lor, această „ocupație”, dacă putem să-i spunem așa, fiind parcă un fel de activitate în afara orelor de program (repet, unul dintre ei e medic legist, celălalt arhitect).
Au lansat nouă albume între 1970 - 1987, s-au despărțit la sfîrșitul deceniul opt al secolului trecut, iar în 2016 au lansat „Gurdy Hurding”, primul lor album în 29 de ani, de pe care noi ascultăm acum „Henri Rise”, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de piesa „Pesimistic Song”.
Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org
