Mandatul imperativ este sistemul politic în care deputații nu pot sprijini decât inițiative precise încredințate lor de alegătorii care i-au trimis acolo.
Este un sistem foarte rar aplicat, întrucât limitează enorm funcția legislativă. Istoria conceptului urcă până la Contractul Social al lui Jean-Jacques Rousseau, care nu găsea nimic democratic în faptul că deputații pot lua inițiative individuale după ce au fost aleși, în loc să se mărginească la mandatul precis formulat de alegători.
Un exemplu de limitare precisă e faptul că deputații nu au voie să-și părăsească grupul parlamentar, sau să treacă la o altă formațiune după ce au fost aleși (afară de cazul în care ei ar fi excluși, desigur).
În Ucraina, sistemul mandatului imperativ, care interzice transferurile politice in Parlament, a fost chiar înscris în Constituție, încă din 2004. E singurul asemenea caz în Europa. In Franța, în schimb, Constituția garantează contrariul și anume doar mandatul reprezentativ. In Franța, deputatul, odată ales, e liber să ia orice inițiativă dorește. La fel, mandatul imperativ este interzis în Belgia, Elveția, Italia și Spania.
În Germania, Camera superioară a parlamentului, Bundesrat, Consiliul Federal, funcționează parțial pe modelul mandatului imperativ, membrii Consiliului fiind nu aleși, ci numiți de cele 16 landuri, având sarcini precise, de la care nu pot devia.
Mandatul imperativ a jucat un mare rol în teoriile anarhiste ale exercitării puterii, punându-se însă și problema practică a revocării deputaților, de către mandatari, în cazul nerespectării mandatului. El a fost aplicat temeinic atât în timpul Comunei din Paris, în 1871, cât și în timpul revoluției sociale spaniole, in anii 1930, în special în Catalonia, în Barcelona controlată de anarhiști.
Mandatul imperativ e aplicat și astăzi, teoretic, în țări precum China, Cuba, Vietnamul și Coreea de Nord, însă e vorba acolo doar de o etichetă, de o pretenție de fațadă. Dată fiind natura represivă, totalitară, a acelor regimuri, este limpede că alegătorii nu pot revoca deputații votați de ei, în caz de nerespectare a mandatului.
Procedura revocării pune de asemenea probleme legale și/sau constituționale. Unele state americane (din SUA) oferă mecanisme legale prin care alegătorii își pot revoca un ales din Parlament, în Europa însă lucrul e în general imposibil. Chiar și situația legală din Ucraina a fost criticată. Comisia de la Veneția a Consiliului Europei a estimat, de altfel, acum deja un deceniu, că posibilitatea revocării deputaților de către alegători, sau de către partide este « incompatibilă cu doctrina tradițională și general acceptată a democrației reprezentative » și « contrarie normelor europene ».
-------------
ALLA okvb
În condițiile în care Constituția Republicii Moldova interzice mandatul imperativ, singura posibilitate prin care alegătorii pot să-și exprime nemulțumirea față activitatea unui deputat este să nu-l voteze repetat. Deputatul poate fi revocat din funcție, în anumite condiții, de Parlament, inclusiv pentru nedepunerea în termen a declarației de avere și interese sau dacă ajunge în conflict cu legea.
O modalitate legală prin care alegătorii ar putea demite un deputat a fost propusă, recent, de PD în proiectul care prevede trecerea la votul uninominal. Autorii propunerii o prezintă ca o inovație pentru Moldova care vine să responsabilizeze alesul și să-l pună în serviciul celor care l-au votat. Propunere este firește foarte atractivă într-o societate în care încrederea în clasa politică este la cel mai jos nivel. Doar că îndărătul acestei promisiuni cu priza la alegatori se ascunde o procedură destul de anevoioasă care, potrivit oponenților, face aproape imposibilă demiterea alesului. PD propune, așadar, ca deputatul să poată fi revocat prin referendum local dacă nu respectă interesele alegătorilor din circumscripția în care a fost ales, dacă nu exercită în mod adecvat atribuțiile de deputat sau dacă încalcă normele morale şi etice. Plebiscitul trebuie inițiat de 1/3 din numărul alegătorilor din acea circumscripție. Ultimul cuvânt îl are însă instanța de judecată care ar urma să aprobe desfășurarea referendumului. Proiectul PD mai prevede că deputatul nu poate fi demis în primul şi ultimul an de mandat. Iar pentru revocarea sa din funcție trebuie să voteze cel puțin tot atâția alegători câți l-au ales.
Un mecanism similar de revocare este aplicabil în cazul primarilor. Doar că nu există precedente în care un ales local să fi fost demis şi doar într-un singur caz un asemenea referendum a si ajuns la final.
Pentru ca să fie aplicat acest mecanism de demitere a deputaţilor e nevoie de anularea nulității mandatului imperativ stipulată acum în Constituţie. Oponenţii propunerii, între ei şi expertul constituţional Nicolae Osmechescu, consideră inoportun acest lucru:
„Mandatul imperativ este unul foarte periculos, el nu îţi permite absolut să-ţi demonstrezi capacităţile, abilităţile pe care le poţi utiliza în folosul întregii societăţi, întregului stat, nu numai pentru comunitatea care te-a votat, pentru circumscripţie, dar pentru întreaga comunitate.Pentru că, din momentul când un deputat este validat şi primeşte mandatul, el se află, aşa cum este stipulat şi în Constituţia noastră, nu în slujba electoratului, dar în slujba poporului. Şi interesele poporului sunt mai presus, prioritare faţă de interesele uneia sau altei circumscripţii electorale.”
În 2012 un grup de deputaţi au cerut revalidarea mandatului imperativ, cererea a fost însă respinsă de Curtea Constituţională.
