Linkuri accesibilitate

80% din gazele cu efect de seră din ultimii șapte ani, emise de doar 57 de companii


Agenția Internațională pentru Energie avertizează că exploatarea noilor zăcăminte de petrol și gaze ar putea duce la creșterea temperaturii cu mai mult de 1,5 grade Celsius, față de perioada preindustrială.
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că exploatarea noilor zăcăminte de petrol și gaze ar putea duce la creșterea temperaturii cu mai mult de 1,5 grade Celsius, față de perioada preindustrială.

Un studiu nou relevă că 57 de companii de petrol, gaze, cărbune și ciment au produs 80% din emisiile de gaze cu efect de seră, la nivel global, din 2016 încoace. Constatările pun sub semnul întrebării eforturile declarate ale guvernelor și giganților energetici de a respecta Acordul de la Paris.

Pe lista marilor poluatori se află în total 122 de entități, potrivit Carbon Majors Database, o bază de date cu „companiile responsabile pentru criza climatică”. Cercetătorii au constatat că 65% dintre companiile de stat și 55% din sectorul privat nu doar că nu și-au redus, dar și-au mărit producția în ultimii șapte ani, scrie The Guardian.

Asta în ciuda Acordului de la Paris din 2016 prin care guvernele și companiile s-au angajat să reducă emisiile gazelor cu efect de seră.

În această perioadă, cel mai mare generator de emisii a fost compania ExxonMobil, care a produs 3,6 gigatone de dioxid de carbon sau 1,4% din totalul global. La mică distanță s-au situat Shell, BP Chevron și TotalEnergies, fiecare dintre acestea fiind asociate cu cel puțin 1% din emisiile globale.

Alte companii cu niveluri ridicate de emisii sunt Chevron, Gazprom și Compania Națională de Petrol din Iran, relevă studiul.

Cine poluează mai mult

O creștere considerabilă a emisiilor gazelor cu efect de seră a fost înregistrată în țările din Asia. China deține cea mai mare pondere a emisiilor la nivel mondial din toată perioada de colectare a datelor, adică de la revoluția industrială până în prezent. A doua cea mai populată țară din lume a depășit astfel, în clasamentul istoric, fosta Uniune Sovietică și compania saudită Aramco.

Totodată, China deține și o pondere de peste o pătrime din totalul emisiilor de dioxid de carbon emise în urma exploatării cărbunelui, fiind urmată de Arabia Saudită, ce ajunge la o pondere de aproape 5%. Topul celor 10 mari poluatori în acest domeniu este dominat în continuare de companii de stat din India, China și Iran.

De cealaltă parte, Statele Unite rămân cel mai mare producător de petrol și gaze din lume, chiar dacă operațiunile de exploatare sunt fragmentate în mai multe companii private, nefiind grupate într-un singur colos de stat. În ultima perioadă, președintele Joe Biden a acordat licențe pentru mai multe noi proiecte de exploatare a zăcămintelor. Statele din Golf, de asemenea anunță că intenționează să își intensifice producția de petrol și gaze.

Marii poluatori, buni de plată?

Aceste creșteri la nivel global contravin avertismentului dur lansat de Agenția Internațională pentru Energie, care susține că nu mai pot fi exploatate noi zăcăminte de petrol și gaze, dacă se dorește ca lumea să rămână în limitele de siguranță ale încălzirii globale.

Cercetătorii în domeniul climei afirmă că temperaturile globale se apropie rapid de 1,5 grade Celsius peste nivelul din perioada preindustrială, ceea ce ar putea avea consecințe grave pentru oameni și planetă, notează The Guardian.

Richard Heede, creatorul bazei de date Carbon Majors, a declarat că „este complet greșit din punct de vedere moral ca firmele să continue să extindă exploatarea și producția combustibililor pe bază de carbon, în condițiile în care se știe de decenii că produsele lor sunt dăunătoare”.

El adaugă că vina nu trebuie atribuită consumatorilor „care au fost forțați să se bazeze pe petrol și gaze, din cauza capturării guvernelor de către companiile din acest domeniu”.

Heede mai susține că producătorii de combustibili fosili au obligația morală de a plăti pentru daunele pe care le-au provocat și agravat prin tacticile lor de amânare a realizării obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

El citează propunerea premierului din Barbados, una din țările cele mai amenințate de schimbarea climei, Mia Mottley, potrivit căreia companiile de petrol și gaze ar trebui să contribuie cu cel puțin 10 cenți din fiecare dolar la un fond care să acopere pierderile și daunele cauzate de încălzirea globală.

  • 16x9 Image

    Cristian Bolotnicov

    Sunt istoric devenit jurnalist cu timpul. Între 2021 și 2023, am lucrat ca reporter la Agora.md, acoperind teme de politică internă și externă, justiție și tehnologie. În prezent, sunt bursier în cadrul programului Vaclav Havel al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG