Aș spune că tema Europei Centrale a fost un leitmotiv al gândirii disidente a lumii sovietizate care nu a contenit vreodată să alimenteze intense polemici. Să amintesc, fie și în treacăt, un acerb schimb de replici petrecut la începutul anilor ’90, la o conferință internațională, între György Konrád (n. 1933) și Tatiana Tolstaia (n. 1951): cu acel prilej, romancierul maghiar mărturisea că pentru cetățenii Europei Centrale rușii vor fi acceptabili doar când „ne vor vizita ca turiști, iar nu ca tanchiști”. La care, într-o explozie de indignare, Tatiana Tolstaia îi soma pe Konrád și pe toți cei care exclud Rusia din spațiul european să răspundă dacă Tolstoi și Dostoievski pot fi anexați spiritului militarist al imperiului rus (ori bolșevic). Întrebare care nu este în fond ilegitimă și care vizează un arhetip central-european în mare parte fixat în celebrul eseu al lui Milan Kundera pe această temă: este vorba de separarea lumii ruse de cea a Europei „răpite” prin diverse agresiuni și aranjamente perfide, inclusiv acelea sancționate la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În egală măsură, se cere spus, subiectul este inseparabil de ceea ce s-a întâmplat în zonă în anii acelui monstruos carnagiu: exterminarea populației evreiești, deci dispariția fizică a unei categorii etnico-spirituale care a jucat un rol colosal în afirmarea culturală a zonei. După care au urmat deportările în masă ale germanilor, emigrarea supraviețuitorilor Holocaustului, decimarea elitelor intelectuale și politice naționale și tot atâtea alte aberații care, laolaltă, au dus la dispariția a ceea ce se numea odinioară Kulturträgernationen (națiuni purtătoare de cultură).
Reluarea acestei teme trebuie privită în contextul căutării unei definiții a noilor identități europene după încheierea Războiului Rece. Pentru unii influenți analiști occidentali, regiunea centro-europeană reprezintă nucleul securității continentale, pilonul stabilității politice și economice a Europei însăși. În acest sens, a fost și este de maximă importanță situarea în perspectivă a Ucrainei, dar și a statelor baltice. Construcția europeană însăși s-a lovit în ultimii 25 de ani de aceste dileme. De asemenea, de o egală importanță a fost, în toți acești ani, strategia politică a Poloniei vizavi de vecinii pe care ar fi trebuit și/sau putut să-i antreneze și inspire în direcția unor constituirii unor euroregiuni viabile și dinamice. Ucraina a avut o mare ușă deschisă și o mare șansă la orizont după „revoluția portocalie”, dar evoluțiile din ultimii ani, dublate de imixtiunile în politica internă ale Kremlinului, au aruncat-o înapoi în debaraua „casei europene”.
Ca proiect geopolitic însă, înclin să cred, Europa Centrală este inoperantă câtă vreme se constituie prin excluziuni și ierarhii de semnificație strategică. În plus, din perspectivă românească, proiectul pare să implice plasarea țării într-o zonă balcanică, presupusă a fi prin definiție una a pasiunilor etnice și a atavismelor neotribale. Cum demonstrează și o celebră carte a istoricei bulgare Maria Todorova, „Balcanii” sunt în fond o construcție culturală, o proiecție dinspre Vest spre Est, în care intervin elemente paternaliste și chiar discriminatorii. Nu neg însă că există contraste culturale, sau de culturi politice, care trebuie luate în considerare. Pledez așadar pentru recuperarea dimensiunii culturale, a acelui tezaur al toleranței multiculturale, a memoriei statului de drept, atât de prezentă în universul central-european și, totodată, atât de contestată astăzi, în același spațiu politico-cultural, de vremelnice grupări ale reacțiunii politice anti-democratice.
Pe de altă parte, am rezerve esențiale în legătură cu convertirea acestui proiect cultural într-unul menit să instituie frontiere valorice și mai ales geopolitice. Îndrăznesc să recomand, în încheiere, lectura publicațiilor apărute la Polirom, înainte de toate revista „A Treia Europă” și antologia Adrianei Babeți și a lui Cornel Ungureanu pe tema identității central-europene. Toate acestea rămân și astăzi mostre formidabile de participare coerentă și dezinhibată, chiar empatică, la tratarea temei Europei Centrale...
