Linkuri accesibilitate

Dincolo de știri | Ce poate urma pentru Ucraina după cearta de la Washington și îmbrățișările de la Bruxelles


Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de vorbă cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la summit-ul special al UE în chestiunea apărării, 6 martie 2025
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de vorbă cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la summit-ul special al UE în chestiunea apărării, 6 martie 2025

Cum se văd de la Chișinău schimbările radicale care au intervenit sub președintele Donald Trump în raporturile dintre Statele Unite și Europa pe marginea războiului din Ucraina?

La o săptămână de la disputa aprinsă din Biroul Oval a președintelui american cu musafirul său, Volodimir Zelenski, am discutat despre aceste evoluții cu invitații noștri permanenți în podcastul „Dincolo de Știri”, analiștii Nicolae Negru și Igor Boțan.

De ce-a fost „zgomot și furie” la Casa Albă și ce urmează
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:52:08 0:00

Președintele Trump a suspendat între timp ajutoarele americane pentru Ucraina, forțând liderii europeni să se mobilizeze în sprijinul aliatului lor, dar și pentru sporirea capacităților de apărare ale propriilor țări.

Eforturile europene de săptămâna aceasta au culminat cu un summit special al liderilor UE, la Bruxelles, care au aprobat creșterea cheltuielilor pentru apărare într-o cursă a înarmării pe care cred că Europa „este capabilă și trebuie să o câștige” și au promis să sprijine mai departe Ucraina.

Și pentru Nicolae Negru, și pentru Igor Boțan întrebarea este nu neapărat dacă Europa are resursele necesare pentru a se apăra, ci dacă țările europene vor reuși să-și coordoneze efortul.

Capacitățile încă reduse de producție de armament „sunt o problemă, dar eu cred că poate fi rezolvată”, spune Nicolae Negru, adăugând: „Europa se poate descurca și eu cred că a fost conștientizată această amenințare din partea Rusiei și în viitor europenii nu vor mai fi atât de naivi sau așa de lipsiți de discernământ”.

Problema coordonării este mai mare în cazul sprijinului militar european pentru Ucraina, având în vedere că UE are în rândurile sale și membri care mai joacă și în tabăra adversă, ca premierul ungar, Victor Orban.

Vedem planuri, vedem intenții, dar (...) vedem o poziție separată a Ungariei și Slovaciei, care de fapt acționează în favoarea lui Vladimir Putin. Și nu putem avea siguranță că, chiar dacă trâmbițează că s-a trezit, Europa s-a trezit cu adevărat și înțelege acum și cât de mari sunt pericolele”, spune Igor Boțan.

Discuția noastră, chiar dacă nu explicit, este traversată de sus până jos de îngrijorare pentru soarta Republicii Moldova, legată de a Ucrainei, în condițiile schimbării radicale a poziției Statelor Unite față de război.

Invitații permanenți ai podcastului „Dincolo de știri”, Nicolae Negru (stânga), Igor Boțan (dreapta), alături de realizatoarea Elena Cioina.
Invitații permanenți ai podcastului „Dincolo de știri”, Nicolae Negru (stânga), Igor Boțan (dreapta), alături de realizatoarea Elena Cioina.

Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 6 martie:

  • Oprirea ajutoarelor USAID pentru R. Moldova, comentariul președintelui american că o parte din bani ar fi fost folosiți pentru „propaganda stângii în R. Moldova” și reacțiile pe care le-a stârnit la Chișinău.
  • Cele două vizite proeminente în R. Moldova din ultima săptămână - cea a președintelui Consiliului European, Antonio Costa, și cea a președintelui interimar al României, Ilie Bolojan.

Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri. Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Spotify și pe YouTube. Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG