Linkuri accesibilitate

Dmitri Medvedev: „Pur și simplu nu va mai fi gaz rusesc în Europa”


Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat că Rusia va opri gazul pentru Europa, dacă Bruxelles-ul insistă pentru plafonarea prețului la gazul rusesc, relatează agenția Reuters.

Răspunzând la afirmația președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen despre stabilirea unei limite la prețul pe care Europa îl plătește pentru gazul primit din Rusia, Medvedev a scris pe Telegram: „Pur și simplu nu va mai fi gaz rusesc în Europa”.

Șefa executivului european a cerut pe 2 septembrie plafonarea prețului plătit de statele UE pentru gazul rusesc pentru a împiedica Moscova să manipuleze piața energiei din blocul pan-european ca ripostă la sancțiunile impuse de Occident Rusiei pentru războiul declanșat de Rusia în Ucraina pe 24 februarie.

Cele două declarații vin la două zile după ce Rusia a oprit furnizarea de gaz din țările baltice spre Germania prin conducta Nord Stream 1 pentru trei zile de întreținere programate dinainte.

Oprirea gazului a generat temerea că Rusia va ține închisă conducta o perioadă mai lungă, pentru a face presiuni asupra țărilor occidentale și pentru a rupe unitatea lor în a sancționa Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Luna trecută conducta a fost închisă 10 zile, tot pentru întreținere, iar noua oprire a furnizării de gaz a fost anunțată cu mai puțin de două săptămâni înainte, iar întreținerea va fi făcută de gigantul energetic rus de stat, și nu de operatorul Nord Stream 1.

Moscova a redus în iunie furnizarea de gaz cu la 40 la sută din capacitatea conductei, și la 20 de procente în iulie, invocând chestiuni legate de mantenanță și de sancțiunile despre care Moscova spune că ar împiedica revenirea și instalarea echipamentelor.

Întreruperea și reducerea volumului furnizării de gaz rusesc au generat creșterea prețurilor și au forțat guvernele europene să caute surse alternative de aprovizionare înainte de venirea iernii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG