Linkuri accesibilitate

Doamnele aristocrației roșii


Se scrie mult despre potentații regimului, însă nu se analizează încă suficient rolul diverselor soții, fiice, „tovarășe” aparținând acelei caste pe care ziarista franceză Dominique Desanti (1914–2011) a numit-o „înalta aristocrație comunistă”. Dezvolt aici câteva idei ce mi se par revelatoare pentru a sesiza atmosfera din universul atât de opac al vieții de familie de la vârful piramidei.

În perioada de după luarea puterii de către PCR/PMR, comportamentul dominant îl imită, până la copiere totală, pe cel sovietic. Uneori, soțiile liderilor erau active în politică, însă se menținea o discreție absolută privind viața personală a atotputernicilor regimului. Despre Constanța Crăciun, de pildă, se știa că era membră a CC și șefa culturii pe linia guvernului, dar foarte puțini erau la curent cu faptul că era căsătorită cu Ion Vincze, unul dintre cei mai temuți inchizitori ai partidului. În cazul lui Gheorghiu-Dej, nu era vorba de o austeritate personală (chiar dimpotrivă), ci de construcția unei imagini de devotament total pentru cauza poporului.

Dictatorul apărea ca lipsit de viață privată, dedicat trup și suflet construcției socialismului. În același timp însă, se organizau (de către Gospodăria de Partid condusă de Simion Babenco), ospețe fără sfârșit, la București (în propria vilă și la Ștrandul CC), la Snagov, Timișul de Jos, Predeal, Eforia-Nord, etc.

După divorțul din anii ’30 (cerut de soția lui în urma procesului ceferiștilor), Dej nu s-a recăsătorit. A avut, după 1944, câteva legături relativ bine documentate. Inițial, „partidul” a vrut să-l combine cu Maria Sârbu (specialistă în geografia URSS), sora „eroinei” Elena Pavel și cumnata lui Foriș. Dej a respins această intruziune în viața sa personală. A fost extrem de atașat de fiica lui cea mare, Lica. Aceasta a fost căsătorită mai întâi cu Marcel Popescu, fostul aghiotant al lui Bodnăraș, ministrul comerțului exterior în anii ’50, cu care a avut trei copii (Smaranda, Gheorghe și Mândra).

S-a vorbit totodată în epocă și despre legăturile lui Dej cu Elvira Godeanu și cu Dina Cocea. Fără urmă de vocație artistică, orgolioasă și impulsivă, Lica a folosit slăbiciunea tatălui ei și obediența funcționarilor ideologici pentru a face carieră în cinematografia românească. Al doilea soț a fost Gheorghe Rădoi, fost director la uzinele „Steagul Roșu” din Brașov, ministru și vicepremier sub Dej. După 1965, Ceaușescu i-a eliminat complet din viața publică românească.

Trebuie amintită aici Ana Pauker, ea însăși demnitară de vârf: membră a Biroului Politic și a Secretariatului, ministru de externe și vicepremier până la mazilirea din 1952. A fost, de fapt, numărul doi în partid și în guvern (un scurt timp, chiar numărul unu neoficial). Avusese două legături faimoase: căsătoria cu Marcel Pauker (executat în URSS) și relația cu Eugen Fried (un militant slovac mort în Belgia în anii războiului). Dincolo de retorica egalitaristă, clanul Pauker, ca și cel al lui Dej, Luca, Chișinevschi, Maurer ceva mai târziu, a savurat toate privilegiile birocrației parazitare.

Apropo de epurări, merită știut că, după căderea așa-zișilor deviatori de dreapta, Elisabeta, nevasta lui Luca, fostă funcționară la Spitalul Brigăzilor Internaționale din Spania și, după 1948, pseudoscriitoare, a fost arestată și ținută câțiva ani în regim de detenție solitară. În cazul Liubei Chișinevschi (o perioadă, numărul doi al sindicatelor), se pare că Dej i-a promis rămânerea în politică cu condiția divorțului de „tovarășul Ioșka”, căzut în dizgrație în anul 1957. De altfel, Iosif adoptase numele ei de familie în 1945.

În anturajul liderilor partidului contau mult nevestele. În primii ani, era vorba de ilegaliste pentru care devotamentul „revoluționar” se situa deasupra oricărei pasiuni personale. Chivu Stoica, cunoscut prin stupiditate, era căsătorit cu Ecaterina Micu-Chivu, născută Klein, o activistă cinică și abilă. Soția lui Moghioroș, Stela (născută Radosovetkaia), era o persoană glacială, o propagandistă fanatică. S-ar mai putea vorbi despre Sanda Rangheț, Ecaterina Borilă, Florica Bodnăraș, Martha Cziko-Drăghici, Melita Apostol. Elena Maurer, provenită dintr-o cu totul altă zonă socială, nu a fost niciodată acceptată în cercul intim al ilegalistelor.

Soții erau văzuți ca un fel de semizei: Stela i se adresa soțului spunându-i „tovarășe Moghioroș”. Ca și Krupskaia (nevasta lui Lenin), ele erau „tovarășe de luptă și de viață”. Confidențele și intrigile se făceau prin aluzii vagi, în șoaptă. Linia oficială nu era comentată decât în termeni ditirambici. Ilegalistă periferică, afișând modestia și cultivând relațiile cu veteranele partidului, Elena Ceaușescu a reușit să le obțină încrederea. Le-a răsplătit ulterior cu înalte decorații.

După 1965, a devenit ea însăși principala colaboratoare și complice a secretarului general. În anii ’80, „Cabinetul doi” s-a transformat în egalul „Cabinetului unu”. Adoptând modelul conducerii bicefale, cu delfinul Nicu în plină ascensiune, dictatura comunistă intrase în faza ei grotesc-dinastică.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG