Cum putea să-mi treacă pe lângă urechi această informaţie transmisă de Radio France International – în Abidjan, capitala Coastei de Fildeş, frizeriile sunt „încrucişate” cu bibliotecile! Nu toate, desigur, ci doar câteva frizerii mai cu ştaif, unde doamnelor li se propune, la pachet cu serviciile de coafare, şi cele de cultivare a intelectului. Altfel spus, cât stai cu bigudiurile pe cap, ai tot timpul să citeşti o carte, sau cele puţin o revistă de cultură, din cele disponibile pe rafturile localului respectiv, titlurile fiind puse la dispoziţie printr-un program de achiziţionare de carte al ministerului Culturii. Şi aşa te alegi şi cu o frizură nouă, şi cu lecturi la zi.
Pe mine unul această formă de cultivare a dragostei de carte m-a impresionat, asta după ce auzisem deja de iniţiativa unor guverne (să fi fost guvernul Turciei? sau al vreunei ţări din America Latină? – nu-mi mai aduc aminte) de a reduce pedeapsa cu închisoarea unor deţinuţi care frecventează asiduu biblioteca penitenciarului, dând şi dovada lecturilor (despre „scriitorii penitenciarilor” din România, o formă legală de… evadare, pe altă dată!); plus que ça, cunosc suficiente localuri de la noi care au şi nişte rafturi de cărţi puse la dispoziţia publicului – nu şi frizerii însă, unde cel mult nişte reviste de modă dacă stau grămadă, pe vreo măsuţă…
Şi când te gândeşti că deja avangardistul român Saşa Pană lansa, în anii ’20 ai veacului trecut, manifestul „Cetitor, deparazitează-ţi creierul!” (ce legătură are acesta cu frizeria, vă spun tot acum: în 1997, fiind la Antananarivu, la Jocurile Francofoniei, am observat în plin centrul capitalei malgaşe fete în halate albe stând în picioare lângă nişte scaune ce-şi aşteptau clienţii pentru o operaţiune de despăduchere!)
Spre a nu lungi vorba, voi încheia cu o remarcă foarte judicioasă a lui J.[ohn] M.[axwell] Coetzee, scriitor sud-african laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2003:
„(…) Există un citit mort şi un citit viu. Cititul mort, în care cuvintele nu apar niciodată vii pe pagină, este experienţa multor copii, a acelor copii care, aşa cum se spune, nu învaţă niciodată să le placă cititul. Nu este imposibil să înveţi prin cititul mort, ca atunci când înveţi pe de rost, dar aceasta este în sine o experienţă stearpă, neatrăgătoare. Pe de altă parte, cititul viu mi se pare o chestie misterioasă.
El presupune să-ţi găseşti drumul către vocea care-ţi vorbeşte de pe pagină, vocea celuilalt, şi să-ţi asumi vocea astfel încât să-ţi vorbeşti ţie (sinelui tău) din afara ta. Astfel, procesul este ca un dialog, chiar dacă unul interior. Arta scriitorului, o artă care nu se poate studia nicăieri, deşi poate fi furată, constă în crearea unei forme (a unei fantasme capabile să vorbească) şi a unui punct de intrare, care îi vor permite cititorului să se pună în locul fantasmei.
(Asemănător cu dialogul dintre scriitor şi ficţiunea cititorului cu privire la scriitor din cititul viu este şi dialogul dintre scriitor şi ficţiunea scriitorului cu privire la cititor, care ţine de experienţa scrisului. Mai exact, scriitorul se adresează cuiva, unei fantasme a cititorului, care îi răspunde pe măsură ce cuvintele se aştern pe pagină.)”
Revenind la informaţia transmisă de RFI, parcă văd cum, într-un an-doi, dintre frizeriţele ridicate la statut de bibliotecare se va alege o viitoare ministră a Culturii din Coasta de Fildeş, de vreme ce în RM o simplă absolventă de Litere (care vorbeşte însă foarte aproximativ româna, în paranteze fie spus!) a ajuns, peste noapte, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Pune-ţi creierul pe moaţe – intră în cărţi!