Luni, 10 august, m-a șocat o știre difuzată la postul național de radio. Nu, nu era vorba de o nouă cifră record a bolnavilor de Covid în Republica Moldova și nici despre efectele devastatoare ale secetei. Subiectul era cumva mai banal: Igor Dodon, spunea crainicul de la ediția în limba rusă a jurnalului de actualități, l-a felicitat pe omologul său belarus, Alexandr Lukașenka, în numele poporului moldovenesc, cu victoria în alegerile prezidențiale de duminică, 9 august.
Sunt convins că, asemeni mie, mulți cetățeni ai Republicii Moldova s-au simțit jigniți de o această știre. Cuvintele adesea ustură, dor mai tare decât o palmă sau o lovitură în plex. „Dodon să nu vorbească în numele meu!”, „Eu nu fac parte din poporul moldovenesc care l-a felicitat pe ultimul dictator din Europa!”, „Dodon să și-l ia la braț pe Lukașenka, să nu pomenească nimic de țară!”– sunt reacții pe care le-am surprins în aceeași zi pe rețelele de socializare.
Dodon ne-a obișnuit cu gesturi și declarații nesimțite, scandaloase pentru un șef de stat, garant al Constituției, unul care ar trebui să fie nu doar un moderator între diferite curente și orientări politice din țară, ci să furnizeze și un model de comportament: vacanțele sale scumpe, pelerinajele deșucheate pe la mănăstiri, chefurile de la Condrița în compania unor personaje dubioase din Rusia, cochetarea cu regimul separatist din Transnistria, pe care îl legitimează, atacurile la adresa integrității teritoriale a României și a Ucrainei etc. – toate acestea pătează iremediabil biografia unui politician.
Ei bine, felicitările adresate lui Lukașenka – un dictator care tocmai și-a însângerat țara după alegeri – dezvăluie o fațetă sinistră a prezidentului de la Chișinău, pe care înainte doar i-o puteai bănui.
La Minsk trebuia să se întâmple un lucru obișnuit – o competiție electorală, în care alegătorii să decidă între un candidat și altul, între un set de valori și alt set de valori, reprezentate de aceștia. Dar, iată că bat’ka/„taica” Lukașenka refuză să respecte condițiile unui scrutin legal, se agață cu disperare de putere și declanșează represalii sălbatice împotriva protestatarilor pașnici.
Lukașenka a pretins că este foarte iubit de poporul său
Aflat de 26 de ani de zile la putere, Lukașenka a pretins că este foarte iubit de poporul său, că este un aprig luptător anticorupție, că manevrează abil între Est și Vest în interesul belarușilor, ba susținând proiectul de uniune Rusia-Belarus, ba acuzând presiuni din partea Moscovei care încalcă suveranitatea țării sale. Și în actuala campanie electorală Lukașenka a jucat cartea pericolului din Răsărit – cum a fost și secvența foarte suspectă cu arestarea mercenarilor ruși Wagner.
Până la urmă, s-a văzut că teama lui în cadrul acestor alegeri a fost nu de Rusia și nu de Occident, ci față de propriul popor, pentru că imediat ce oamenii au ieșit în stradă să ceară alegeri libere și publicarea rezultatelor corecte ale scrutinului, armata și poliția au fost scoase din voliere și aruncate asupra lor, cu bastoane și scuturi, cu gaze lacrimogene, cu grenade paralizante. E cu atât mai terifiantă această represiune cu cât se știe că belarușii au imaginea de oameni blânzi, mai puțin agresivi decât rușii, și mai puțin pasionali decât ucraineni.
Se vorbește despre 5-6 mii de demonstranți reținuți în zilele de 9-10 august, sunt și victime. Și completând portretul celui pe care Dodon s-a grăbit să-l felicite pentru o victorie măsluită, să amintim că înaintea alegerilor au fost arestați liderii din opoziție, potențiali contracandidați în alegeri, punându-li-se în cârcă acuzații absurde, însă Lukașenka a avut imprudența să le lase în libertate soțiile. Bat’ka a glumit pe seama acestora, le-a ironizat în stil macho, numindu-le „bednîie jenșcinî”. Și aceste „biete femei” au mobilizat societatea pentru democrație și alegeri libere.
În secțiile unde au fost anunțate rezultatele, înainte să intervină CEC-ul și zbirii locali, care le-au cerut membrilor comisiilor de numărare a voturilor să falsifice procesele verbale, candidata opoziției, Svetlana Țihanovskaia a obținut rezultate de 8-9 ori mai mari decât Lukașenka.
Dar a fost furată. Și nu doar furată de o posibilă victorie, ci și intimidată, amenințată KGB-ul de la Minsk, forțată – susțin colegii ei din Opoziție – să înregistreze un material video defetist, în care cheamă lumea să renunțe la proteste, să evite ciocnirile violete și să nu uite că trebuie să-și protejeze copiii. Țihanovskaia a fost obligată să părăsească țara.
Dodon nu a fost impresionat de aceste abuzuri, ci, nerăbdător să-și manifeste „loialitatea de club”, a așezat Moldova alături de China, Rusia, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kazahstan, Tadjikistan, Turcia, Kîrgîstan, Armenia – mari „democrații” ale lumii! –, care la fel l-au gratulat după alegeri pe dictatorul de la Minsk. Dodon nu a stat să vadă ce spune lumea civilizată, nu a luat în calcul măcar un dram de prudență diplomatică. Acum Uniunea Europeană pregătește sancțiuni împotriva lui Lukașenka pentru falsificarea alegerilor și pentru reprimarea violentă a protestelor Opoziției.
Vorbim, așadar, despre o dublă ofensă pe care Dodon a adus-o prin gestul său moldovenilor – cel puțin unei jumătăți din electorat, care dorește integrare europeană, democrație, stat de drept, adică exact ce lipsește în țara lui Lukașenka (și nu prea le găsim în Moldova). Și o insultă adusă zecilor de mii de manifestanți din Belarus care vor libertate și refuză dictatura ereditară pe care le-o pregătește Bat’ka.
Această crasă lipsă de sensibilitate față de drama umană – în Belarus se varsă sânge, sunt familii îndurerate, vom avea probabil valuri de refugiați – șochează la fel de mult ca macularea Republicii Moldova prin asociere cu regimurile dictatoriale, nedemocratice. Cum să nu-ți amintești de un episod similar, cu reținerea și expulzarea profesorilor turci de la liceele „Orizont”, serviți ambițiilor vindicative ale lui Erdogan, în schimbul reparației de la sediul președinției, după cum a scris presa, pentru a satisface poftele de mărire și lux ale lui Dodon?
Felicitările adresate unui dictator ocupat cu represiunea internă ne arată o dată în plus că în Moldova s-a instalat, cu sprijinul politic și mediatic al Rusiei și prin contribuția ei financiară – contribuție neverificată de justiția moldoveană –, un personaj care înclină spre autoritarism, căruia nu-i pasă de drepturile omului. Belarus reprezintă oglinda a ceea ce se poate întâmpla în Moldova după alegerile prezidențiale din toamnă, dacă Dodon va fi tentat să urmeze modelul Putin-Lukașenka.
Este o lecție pentru societatea și pentru opoziția moldoveană. Reprezentanții săi degeaba vor trage salve unii în alții, acuzându-se de lipsă de fairplay, enumerându-și meritele, contabilizându-și greșelile. Va conta solidaritatea, singura care îl poate împiedica pe Dodon să obțină un nou mandat, să schimbe Constituția și să aplice metode brutale de reducere la tăcere a opozanților politici.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
