Linkuri accesibilitate

Dodon avertizează Curtea Constituțională


Igor Dodon
Igor Dodon

Democrații speră că Înalta Curte va remedia ceea ce numesc „micul blocaj instituțional” creat de șeful statului.

Într-un nou episod al disputei mediatice dintre alianța de guvernare și șeful statului, spicherul democrat Andrian Candu a anunțat după o ședință de partid că va convoca pentru joi o ședință specială a parlamentului pentru a re-vota mai multe legi respinse de președintele Igor Dodon și a discuta despre numirea noului ministru al apărării. Candu a vorbit la scurt timp după ce Dodon a respins a doua oară candidatul propus de alianța de guvernare la funcția de ministru al apărării.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:22 0:00
Link direct

După refuzul repetat al președintelui Igor Dodon de a accepta candidatura partidului de guvernământ la funcția de ministru al Apărării, democrații definesc starea de lucruri drept un „mic blocaj instituțional”. Ei speră că judecătorii Curții Constituționale o vor remedia.

Într-o ședință specială din această dimineață, Guvernul a adoptat o decizie prin care a sesizat Curtea Constituțională. Așteptarea este ca Înalta Curte să clarifice ce acțiune poate întreprinde Guvernul, dar și Parlamentul în cazul în care șeful statului refuză repetat numirea în funcție a unui ministru.

Într-o hotărâre mai veche a Curții Constituționale este stabilit că numirea miniștrilor de către președinte, în baza votului acordat de parlament, este obligatorie și nu depinde de voința șefului statului. Guvernul a considerat însă necesar să revină la Înalta Curte pentru clarificări suplimentare, astfel încât să fie excluse orice interpretări, se precizează într-un comunicat al executivului.

Președintele Igor Dodon a reacționat într-o postare pe rețelele de socializare spunând că „Guvernul Filip inventează acum proceduri pentru a implica din nou Curtea Constituțională în combinațiile sale politice. [...] Dacă actuala Curte Constituțională va încerca să excludă Președinția din procesul numirii miniștrilor și va jongla iarăși cu legea în favoarea Coaliției de la guvernare, ea se va autodiscredita definitiv. Și va fi ea însăși pasibilă de răspundere la timpul potrivit”, a mai menționat șeful statului.

Pe de altă parte, președintele Parlamentului, Andrian Candu consideră că Igor Dodon a încălcat Constituția:

„Domnul președinte Dodon singur își sapă groapa și cade în capcane, atunci când refuză să îndeplinească prevederile constituționale. Domnul Dodon a pus mâna și a jurat pe Constituție când a fost inaugurat și când a fost investit în funcție. Dacă în Constituție scrie clar că el este obligat să accepte candidatura ministrului a doua oară, atunci el trebuie să o facă, indiferent că-i place sau nu-i place.”

Andrian Candu a mai spus că deși Constituția prevede obligativitatea președintelui de a numi miniștrii propuși de premier, legea nu prevede ce se întâmplă dacă totuși șeful statului se opune repetat. Anume asupra acestor neclarități urmează să se pronunţe Înalta Curte.

Printre inițiativele guvernării respinse de președinte se regăsesc și mai multe proiecte de lege. Este vorba de legile cu privire la combaterea terorismului, tichetele de masă dar și reforma Academiei de Științe. Setul de legi nepromulgate de Igor Dodon va fi însă revotat de Parlament, într-o ședință specială anunțată de Andrian Candu pentru joi, și retrimis șefului statului.

Dacă în privința proiectelor de lege restante nu este clar deocamdată cum va proceda instituția prezidențială, în privința viitorul ministru al Apărării ambele tabere și-au anunțat fără echivoc intențiile. Atât democrații, cât și Igor Dodon au spus că nu vor renunța la propriile candidaturi. Pe de o parte, PD l-a propus pe Eugen Sturza, vicepreședintele Partidului Popular European condus de Iurie Leancă, iar pe de altă parte Dodon l-a propus pe Victor Gaiciuc, fost ministru al Apărării în perioada lui Voronin, și despre care Igor Dodon a recunoscut că este tatăl finului său.

Analiști politici au anticipat că formațiunile de la guvernare ar putea iniția suspendarea președintelui, în cazul în care se constată că el a încălcat Constituția. Dacă se ajunge la acest scenariu, a atenționat Igor Dodon guvernarea, vor fi organizate proteste în masă.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG