Linkuri accesibilitate

Presa de stat din China a salutat eliberarea directoarei financiare a companiei Huawei


Meng Wanzhou
Meng Wanzhou

Presa de stat din China a salutat eliberarea directoarei financiare a companiei Huawei, care a revenit în țară după aproape trei ani de arest la domiciliu în Canada, dar a păstrat tăcerea în privința eliberării a doi canadieni într-o aparentă măsură de reciprocitate din partea Beijingului, relatează Reuters.

Arestată în 2018 pe aeroportul din Vancouver în baza unui mandat american, Meng Wanzhou a fost eliberată pe 24 septembrie și s-a întors în China, după ce a ajuns la o înțelegere cu procurorii din Statele Unite, care o acuzau de fraude bancare.

În urma eliberării lui Meng, premierul canadian Justin Trudeau a spus că autoritățile chineze i-au pus în libertate pe fostul diplomat canadian Michael Kovrig și omul de afaceri Michael Spavor.

Fiică a fondatorului Huawei, Meng a zburat în China peste Polul Nord, pentru a nu survola spațiul aerian al Statelor Unite, spunând într-un mesaj trimis presei că își datorează eliberarea „patriei sale puternice”.

Agenția de știri de stat Xinhua a scris că eliberarea lui Meng a fost posibilă prin „eforturile neîncetate ale guvernului chinez”.

În urma înțelegerii cu procurorii americani care a pus capăt unei dispute diplomatice a extrădării de trei ani, aceștia au renunțat la acțiunile legale împotriva lui Meng, dar aceasta a recunoscut faptul că a jucat un rol „principal” într-o schemă de fraudare a unei instituții financiare globale, banca HSBC. Procurorii americani nu au renunțat însă la dosarul contra companiei Huawei, pe care îl vor trimite în instanța de judecată.

XS
SM
MD
LG