Linkuri accesibilitate

Domnica Manole a câștigat la CEDO. Statul urmează să îi compenseze prejudiciul moral


Judecătoarea Curții Constituționale, Domnica Manole.
Judecătoarea Curții Constituționale, Domnica Manole.

Judecătoarea Curții Constituționale, Domnica Manole, a obținut o victorie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Magistrații europeni au constatat că autoritățile moldovene i-au încălcat dreptul la libera exprimare atunci când au demis-o din funcția de judecător al Curții de Apel. 

Conform deciziei CEDO, statul urmează să îi achite Domnicăi Manole despăgubiri în valoare totală de 9.500 de euro, dintre care 4.500 de euro pentru repararea prejudiciului moral și 5.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor de judecată.

Manole s-a adresat la CEDO după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis că ea nu este compatibilă cu funcția de judecător din motivul că a comunicat presei argumentele unei decizii.

Mai exact, în 2017, Manole a făcut parte din completul de judecători care examina o cerere depusă de președintele Parlamentului de atunci împotriva ziarului „Jurnal de Chişinău”. Judecătorii au obligat instituția să difuzeze o dezmințire la Jurnal TV, care făcea parte din același trust media. Domnica Manole a avut o opinie separată pe acest caz. Solicitată de jurnaliști, Manole a comunicat în scris câteva argumente din opinia separată, care urma să fie publicată împreună cu decizia motivată mai târziu.

Comentariul judecătoarei a fost citat în articol. CSM a propus președintelui R. Moldova să o demită din funcție, acuzând-o că ar fi încălcat legea cu privire la statutul judecătorului. Manole a încercat să conteste decizia în instanțele naționale, motivând că CSM nu a prevenit-o că acest subiect va fi examinat la ședința din 4 iulie 2017 și că astfel ea a fost „lipsită de posibilitatea să dea explicații asupra acuzațiilor prescrise și absurde”.

În plângerea depusă la CEDO, Manole a invocat că demiterea ei a reprezentat „un atentat ilegal la dreptul său de a comunica informații privind un subiect de interes general” și a cerut 50.000 de euro pentru pierderile salariale și 20.000 de euro în calitate de despăgubiri morale „pentru suferințele, frustrările și presiunile asupra ei din timpul procedurilor de revocare”. Guvernul R. Moldova a considerat că judecătoarea nu poate pretinde la o compensație materială, iar prejudiciul moral solicitat de aceasta este „excesiv”.

Te-ar putea interesa și: Președinta Curții Constituționale vs. omul obișnuit. Ce despăgubiri morale stabilesc instanțele pentru urmărirea penală ilegală

Manole urmează să mai primească 800.000 de lei

Potrivit unei decizii emise recent de Curtea de Apel Chișinău, Domnica Manole urmează să primească și o compensație în valoare de 800.000 lei. Această compensație urmează să repare prejudiciul cauzat de faptul că Manole a fost supusă unei investigații ilegale timp de 3 ani.

În 2016, judecătoarea a emis o decizie prin care a obligat Comisia Electorală Centrală de a iniția un referendum de modificare a Constituției, care era solicitat de mișcarea de opoziție „Platforma Demnitate și Adevăr”, privind alegerea președintelui țării de popor. Manole susține că „imediat după pronunțarea acestei hotărâri, a devenit obiectul mai multor acțiuni de persecutare din partea autorităților, care, la acel moment, erau controlate de puterea politică în detrimentul căreia a înfăptuit actul de justiție”.

Deși Curtea Supremă de Justiție a anulat această decizie, la 6 decembrie 2016, împotriva Domnicăi Manole a fost pornit un dosar penal pentru emiterea unei decizii ilegale.

În 2018, dosarul a fost trimis în judecată, iar după ce, în iunie 2019, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recunoscut că Manole a fost persecutată politic, procurorul Eugen Rurac a renunțat la învinuiri. Manole a cerut compensație invocând că a fost persecutată nu doar de procurori, dar și de CSM, Serviciul de Informații și Securitate, Curtea Supremă de Justiție, „care au servit în calitate de instrument de răzbunare”. În solicitarea depusă în instanță, au fost menționate și pozele în care Manole plângea după ședința CSM.

„Imaginile fotografice și cele video (...) erau utilizate în reportajele de televiziune și în articolele din presă, creând astfel o ingerință nu doar la starea și sănătatea psihică a reclamantei, dar și o lezare a onoarei și demnității acesteia, prin atribuirea unei imagini improprii personalității sale”, a spus avocata Angela Popil.

Adresându-se în instanță, Manole a solicitat o compensație în valoare de un milion de lei. La 8 februarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a dispus să i se achite un prejudiciu de 800.000 lei. Decizia a fost contestată de Ministerul Justiției și Procuratura Anticorupție, care au solicitat ca instanța să micșoreze cuantumul prejudiciului. Ministerul Justiției susține că Manole nu poate invoca „afectarea reputației profesionale urmare a intentării dosarului penal” deoarece, în vara anului 2019, ea a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională, o funcție care necesită o reputație ireproșabilă.

Pe 13 iunie 2023, Curtea de Apel a menținut hotărârea primei instanțe. Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG