Linkuri accesibilitate

Donald Trump respinge din nou faptul că a pierdut alegerile prezidențiale


Președintele Donald Trump la mitingul electoral din statul Georgia, 5 decembrie 2020.
Președintele Donald Trump la mitingul electoral din statul Georgia, 5 decembrie 2020.

Președintele american Donald Trump s-a aflat în statul Georgia, unde a participat la primul său miting de la alegerile prezidențiale din noiembrie, miting organizat în sprijinul celor doi candidați republicani la Senat. De rezultatul alegerilor senatoriale din ianuarie depinde dacă partidul republican își menține sau nu controlul asupra Senatului, Camera Reprezentanților din Congres fiind deja controlată de democrați.

La mitingul electoral, Trump a respins din nou idee că ar fi pierdut alegerile prezidențiale din noiembrie, câștigate de democratul Joe Biden și a acuzat din nou fraudarea masivă a votului.

„Suntem pe punctul de a câştiga aceste alegeri", a declarat preşedintele în exerciţiu în faţa a câteva sute de suporteri reuniţi în aer liber la Valdosta.

„Vor încerca să vă convingă că noi am pierdut. Nu am pierdut", a adăugat el. „Aceste alegeri au fost fraudate", a mai spus Donald Trump.

În pofida acuzaţiilor sale de fraudă, tribunalele au respins o mulţime de recursuri în justiţie prezentate de echipa sa de avocaţi în diverse state americane. Donald Trump l-a criticat din nou pe guvernatorul republican al statului Georgia, un fost aliat, îndemnându-l să verifice din nou buletinele de vot. Georgia, stat cheie în victoria lui Biden, a certificat deja victoria democratului.

Joe Biden are 306 electori, față de 232 pentru Trump iar victoria sa va fi oficializată pe 14 decembrie, în cadrul Colegiului Electoral.

Sistemul electoral în SUA
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:05:54 0:00

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG