Linkuri accesibilitate

Critici în lumea întreagă după ce președintele Trump anunță ruperea relațiilor cu Organizația Mondială a Sănătății


Decizia președintelui american Donald Trump de a sista relația Statelor Unite cu Organizația Mondială a Sănătății în plină pandemie de coronavirus, a fost criticată fără menajamente. Germania s-a declarat „dezamăgită” de această decizie în timp ce un senator american a atras atenția că subminează eforturile internaționale de dezvoltare a unui vaccin împotriva noului coronavirus. Totodată, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au „îndemnat'”sâmbătă Statele Unite să-şi „reconsidere decizia”.

Vineri, Donald Trump a acuzat din nou OMS că a devenit, în esență, „marioneta Chinei” și nu a luat nicio măsură pentru a se reforma, după problemele apărute în gestionarea pandemiei de coronavirus. Liderul de la Casa Albă a anunțat că fondurile pe care partea americană le acorda OMS vor fi redirecționate către alte organisme.Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Statele Unite ale Americii pun capăt relației cu Organizația Mondială a Sănătății, acuzând această instituție că a devenit, în esență, „marioneta Chinei” și că nu a luat nicio măsură pentru a se reforma, după problemele apărute odată cu pandemia de coronavirus. Liderul de la Casa Albă a anunțat că fondurile pe care partea americană le acorda OMS vor fi redirecționate către alte organisme.

„China are control total asupra OMS, în ciuda faptului că Beijingul contribuie cu doar 40 de milioane de dolari pe an, în timp ce SUA au plătit aproximativ 450 de milioane de dolari anual. Am prezentat în detaliu reformele pe care trebuia să le facă și am discutat direct cu ei, dar au refuzat să le pună în aplicare”, a declarat Trump.

Pe 19 aprilie, președintele american a amenințat cu oprirea permanentă a finanțării oferite OMS, dacă organizația nu își asumă schimbări.

XS
SM
MD
LG