Linkuri accesibilitate

Două tabere în rândul preoților din Chișinău: Unii îl susțin pe Mitropolitul Vladimir, alții îi cer să adere la Patriarhia Română


Enoriași adunați luni, 13 noiembrie, la Mitropolia Moldovei.
Enoriași adunați luni, 13 noiembrie, la Mitropolia Moldovei.

Zeci de preoți și enoriași din Chișinău, adunați luni dimineață la Mitropolia Moldovei, au semnat o rezoluție în care cer ca parohii care au trecut la Mitropolia Basarabiei să fie caterisiți și în care-și declară susținerea pentru Mitropolitul Vladimir.

Aceștia mai spun că preoții care au decis să treacă la Mitropolia Basarabiei ar trebui să meargă ei singuri, lăsând bisericile și comunitățile în gestiunea Mitropoliei Moldovei.

Ei au fost primiți în audiență de Mitropolitul Vladimir și i-au cerut să ia atitudine față de exodul masiv al preoților, din ultima perioadă. La fața locului au fost prezenți și polițiști.

„Această inițiativă a aparținut unui grup de preoți, în jurul cărora s-a consolidat o masă de credincioși, care au venit la Palatul Mitropolitan pentru a-și exprima îngrijorarea cu referință la ultimele tulburări care se produc în societatea noastră”, a spus Europei Libere vicarul Mitropoliei Moldovei, Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu.

Schismă în Mitropolia Moldovei
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:03:28 0:00

Pe de altă, preotul Pavel Borșevschi, parohul Bisericii „Sf. Dumitru”, a depus dimineață la cancelaria Mitropoliei Moldovei o adresare din partea clerului și credincioșilor din sectorul II al Protopopiatului Chișinău, pe care-l conduce, în care aceștia se arată „tot mai nedumeriți și mai nemulțumiți” față de ascultarea pe care trebuie să o facă față de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Kirill.

„Patriarhul Kirill, după invazia Rusiei în Ucraina, a pierdut calitatea de părinte duhovnicesc al Bisericii pe care o păstorește, devenind angajat politic, ce cheamă fățiș și pe nedrept, împotriva tuturor învățăturilor Bisericii Ortodoxe, la vărsare de sânge între frații de sânge și de credință în Hristos”, se arată în adresare.

Semnatarii spun că e timpul ca Mitropolia Moldovei să revină „la Biserica neamului nostru, în cadrul Patriarhiei Române, rămânând în continuare sub omoforul și îndrumarea părintească” a Mitropolitului Vladimir.

„Nu are de gând să părăsească Mitropolia Moldovei”

„Părintele protopop Pavel Borșevschi i-a spus Înalt Preasfințitului că, de fapt, nu are de gând să părăsească nici el și nici clericii semnatari ai scrisorii în mod samavolnic Mitropolia Moldovei. Această scrisoare a fost recepționată și vom veni ulterior cu o reacție pe marginea acestui subiect”, a precizat pentru Europa Liberă Episcopul Ioan Moșneguțu.

Sectorul II din Protopopiatul Chișinău include parohiile din sectorul Botanica, zona Aeroportului, orașele Codru și Sângera, satele Băcioi, Revaca, Dobrogea și Brăila.

De la începutul războiului dus de Rusia în Ucraina zeci de preoți din R. Moldova au părăsit Mitropolia Moldovei (parte a Bisericii Ortodoxe Ruse) și au aderat la Mitropolia Basarabiei (subordonată canonic Patriarhiei Române), nemulțumiți de atitudinea pro-război a Patriarhului rus Kirill. Alți zeci de preoți sunt pe cale să facă același pas, reînregistrând parohiile la Agenția Servicii Publice.

Într-o scrisoare trimisă în septembrie Patriarhului Kirill, Mitropolitul Vladimir se plângea că Mitropolia Moldovei pierde, din același motiv, preoți și enoriași. Mitropolitul mai spunea că preoții sunt atrași în Mitropolia Basarabiei cu salarii mari și că, în ultima perioadă, autoritățile moldovene și române susțin deschis Mitropolia Basarabiei.

Episcopul Ioan Moșneguțu susține că Mitropolitul Vladimir a primit un răspuns de la Moscova și a promis că Mitropolia Moldovei va reveni cu niște comentarii pe marginea acestui răspuns din partea Patriarhului Kirill.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG