Linkuri accesibilitate

Două zile libere în R. Moldova, în contextul summit-ului european


Zilele de 1 și 2 iunie vor fi declarate libere în R. Moldova, iar anul școlar se va încheia cu o zi mai devreme pentru ca autoritățile să poată pregăti și desfășura summit-ul Comunității Politice Europene, care va avea loc la Bulboaca.

Reprezentații Ministerului Muncii și Protecției Sociale vor veni cu inițiativa de a declara ziua de 1 iunie zi liberă pentru toată lumea, iar 2 iunie - pentru angajații din sectorul public, „pentru a putea organiza armonios procesele aferente summit-ul Comunității Politice Europene”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința cabinetului de miniștri din 3 mai.

Te-ar putea interesa și: Reparația gării feroviare din Chișinău și parcare în apropiere de castel. Pregătiri pentru reuniunea din vară

Tot în contextul summit-ului, care va aduce în Republica Moldova 50 de lideri europeni și sute de jurnaliști, anul școlar se va încheia pe 30 mai, și nu pe 31 mai, cum se întâmpla de obicei. Pe 30 mai ar urma să fie organizate toate manifestațiile dedicate încheierii anului școlar, cunoscute ca „Ultimul sunet”.

XS
SM
MD
LG