La Magdeburg s-a încheiat duminică reuniunea partidului radical de dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD) prin adoptarea programului electoral pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor. Programul fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi la congresul din Magdeburg.
Deşi au existat numeroase voci care au susţinut o linie maximalistă privind aşa-numitul Dexit, adică plecarera Germaniei din Uniunea Europeană şi din NATO, co-preşedinta partidului, Alice Weidel, a reuşit să impună un program mai moderat. Cererea radicală de a părăsi imediat Uniunea Europeană ar fi fost dăunătoare pentru AfD şi ar fi fost în contradicţie cu electoratul conştient de utilitatea economică a prezenţei germane în structurile UE. O ieşire din UE ar însemna pentru Germania pierderea rolului de naţiune exportatoare şi a unor multiple avantaje. Dacă ar fi susţinut ieşirea imediată din UE, partidul AfD ar fi riscat pierderea unui număr însemnat de votanţi şi o scădere a popularităţii actuale.
Potrivit sondajelor, AfD se bucură în prezent de susţinerea a peste 20 la sută dintre persoanele cu drept de vot. În Germania de Est, AfD se află pe primul loc.
Europa patriilor - obsesia naţionaliştilor radicali
Desigur, discuţia despre Dexit nu s-a încheiat. Fracţiunea radicalilor care a promovat ani de zile ideea ieşirii din UE nu se va linişti şi va continua să-şi promoveze euroscepticismul şi concepţiile suveraniste înrudite cu doctrinele tuturor partidelor naţionalist-autoritare, inclusiv cu cea a formaţiunii AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor), activă în România şi în Moldova.
Programul electoral cuprinde mai multe formule de compromis pentru a capta bunăvoinţa radicalilor, în frunte cu candidatul nr. 1, Maximilian Krah (născut in 1977), un extremist din tabară lui Björn Höcke, şeful AfD din Turingia estică, un negaţionist şi antisemit deghizat. Şi din cauza aceasta – şi nu numai - se vehiculează termenul drag tuturor ultraconservatorilor despre „Europa patriilor”, se vorbeşte despre Uniunea Europeană ca un proiect eşuat, despre o structură imposibilă de reformat şi despre crearea unei Federaţii a Naţiunilor Europene (Bund Europäischer Nationen). Partidul AfD este contra monedei comune şi pledează, pe de altă parte, pentru o reformă a acordului de la Schengen, ceea ce înseamnă, de fapt, o restrângere a libertăţii de mişcare şi controale înăsprite la frontierele UE şi la cele interstatale. Nu lipsesc din acest program electoral suveranist al dreptei radicale nici solicitările xenofobe legate de stoparea fluxului de străini (musulmani), de expulzarea infractorilor migranţi şi transformarea Europei într-o adevărată „cetate”.
Un program politic profund naţionalist, autoritar, homofob şi tradiţionalist
Programul adoptat cuprinde şi liniile directoare de bază a ideologiei partidului, opusă formaţiunilor democratice. AfD neagă problema încălzirii globale şi vorbeşte despre „isteria climatică iraţională”. În consecinţă, se opune restrângerii folosirii energiei fosile şi cere redeschiderea centralelor atomo-electrice din Germania. Totodată, solicită anularea sancţiunilor contra Rusiei, redeschiderea gazoductelor şi normalizarea relaţiilor socio-economice cu Moscova.
În ceea ce priveşte politica demografică, AfD susţine familia tradiţională şi se opune căsătoriei unor persoane de acelaşi sex. Alternativa pentru Germania doreşte, în acelaşi timp, să îngrădească dreptul la avort, prezentându-se ca un partid care luptă pentru păstrarea rolurilor sociale tradiţionale. În domeniul cultural, AfD se opune promovării unei „culturi a ruşinii” (Schamkultur), adică a tematizării istoriei colonialismului care, în opinia partidului, ar echivala cu o culpabilizare a „albilor”. De aceea, AfD se opune redenumirii unor străzi sau îndepărtării unor monumente.
Mai mulţi politicieni germani au criticat lipsa de distanţare credibilă a popularilor europeni faţă de dreapta radicală. In acest context a fost nominalizat europarlamentarul creştin-democrat german Manfred Weber care prin călătoriile sale la Roma ar fi contribuit la subaprecierea şi legitimirea politică a actualului guvern italian de dreapta.
