Presa italiană continuă să chicotească fără reținere în jurul dezvăluirii relației continue a lui Silvio Berlusconi cuVladimir Putin. S-a aflat astfel că cei doi întrețin o corespondență afectuoasă și că relația foarte amicală durează de 30 de ani și continuă și astăzi, în ciuda sancțiunilor europene.
La Repubblica scrie că Berlusconi e mândru de relație și a spus că Putin i-a declarat că-l consideră primul dintre cei cinci cei mai apropiați prieteni ai lui. Niciodată blând cu il Cavaliere, același cotidian La Repubblica se întreabă chiar dacă nu cumva „Berlusconi a înnebunit”.
La Londra, The Daily Telegraph informează cu amuzament că de ziua lui, pe 29 septembrie, Berlusconi a primit de la Putin 20 de sticle de vodcă și un cartonaș cu vorbe dulci, cu ceea ce La Repubblica reproduce ca fiind «dolcezze». La rândul său, Berlusconi spune că i-a trimis lui Putin ca mulțumire niște sticle de lambrusco și «o scrisoare la fel de dulce».
Nu știm ce vodcă era aceea de la aniversare, însă pare un cadou mai modest decât ce a primit Berlusconi când, în august 2015, el s-a întâlnit cu Putin în Crimeea anexată, motiv pentru care procurorii ucraineni i-au interzis fostului premier italian accesul pe teritoriul țării vreme de trei ani și au deschis o anchetă împotriva lui.
Acolo, în Crimeea ocupată, Berlusconi a băut, în podgoria Massandra, o sticlă de vin veche de 240 de ani, din timpul împărătesei Caterina.
Sticla de vin băută de Berlusconi, datând din 1775, fusese estimată la 100.000 dolari.
Corriere della Sera oferă o înregistrare cu Berlusconi care le explică membrilor partidului său, Forza Italia, cum chipurile Putin nu ar fi dorit războiul și cum totul este din vina lui Zelenski, care n-ar fi respectat “acordurile de la Minsk”.
La Stampa a ascultat aceeași înregistrare și descrie cum membrii Forza Italia îl aplaudă pe Berlusconi când acesta aruncă vina războiului pe Ucraina.
Iritare la Bruxelles
La Bruxelles, site-ul Euractiv descrie nemulțumirea care mocnește în PPE, principala formațiune politică pan-europeană, creștin-democrații din care face parte Forza Italia și care, prin germana Ursula von der Leyen și malteza Roberta Metsola, controlează atât șefia Comisiei Europene cât și a Parlamentului European.
Declarațiile pro-Putin ale lui Berlusconi nu numai că fac să deraieze eforturile Giorgiei Meloni de a forma un guvern, dar și pun în încurcătură familia sa politică de la Bruxelles, Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta.
În timpul campaniei electorale, președintele PPE, germanul Manfred Weber, i-a invitat pe italieni să voteze pentru Forza Italia, garantând orientarea sa pro-europeană.
„Este foarte clar că (această coaliție italiană de centru-dreapta) e în favoarea integrării europene, respectă cooperarea transatlantică cu prietenii noștri americani, rolul jucat de NATO, precum și valorile europene”, spusese Weber în timpul șederii sale la Roma înainte de alegerile din 25 septembrie.
Dar de atunci, Berlusconi a demonstrat contrariul. Cu câteva săptămâni în urmă, el a spus: „Putin căuta doar să înlocuiască guvernul lui Zelenski cu unul compus din oameni de treabă” și că „trupele ruse s-ar fi oprit în jurul Kievului”.
În declarațiile sale recente, Berlusconi a subliniat că „miniștrii ruși ne-au atras atenția că ne aflăm deja în război cu ei, deoarece furnizăm arme și bani Ucrainei. Eu sunt foarte, foarte, foarte îngrijorat”.
Criticii de la Roma spun că aceste declarații nu sunt o întâmplare și o vizează în principal pe Giorgia Meloni, care recent „i-a râs în față”, după cum a recunoscut chiar Berlusconi, când acesta din urmă a cerut ministere mai strategice și de greutate pentru Forza Italia.
„Disperata aici este Meloni, care încearcă să repare relațiile cu Bruxelles și Washington, în vreme ce bătrânul distruge totul”, a declarat o sursă S&D (socialiștii din Parlamentul European) pentru Euractiv.
“Precum Nero, Silvio Berlusconi admiră cum arde coaliția de centru-dreapta”, ironizează La Stampa.
Netflix își regăsește prosperitatea
Rămânând în domeniul de entertainment pe care Berlusconi și-a ridicat averea și în care continuă să evolueze chiar când face politică, aflăm că “aparent, Netflix și-a regăsit din nou prosperitatea”, cum o rezumă CNN.
După două trimestre de hemoragie acută, numărul abonaților Netflix a început să crească din nou în timpul verii, cu mult peste așteptările gigantului de streaming și ale investitorilor.
Netflix a reușit să inverseze tendința prin adăugarea a 2,4 milioane de noi abonați în portofoliul său între iulie și septembrie. Platforma anticipase o revenire la creștere, dar într-o măsură mai mică: se aștepta doar la un milion de noi abonați.
„Netflix are acum 223 de milioane de abonați în întreaga lume” și se așteaptă să mai câștige „4,5 milioane în trimestrul al patrulea”, depășind din nou așteptările, precizează canalul american.
Cu aceste cifre – care au făcut să crească prețul acțiunilor cu 14% după închiderea Wall Street – gigantul de streaming „a oprit hemoragia clienților care provocase neliniști investitorilor și stârnise îndoieli cu privire la perspectivele sale de creștere”, observă The New York Times.
CNBC remarcă faptul că „majoritatea creșterii în ultimul trimestru s-a înregistrat în regiunea Asia-Pacific”, adăugând 1,43 milioane de abonați, în timp ce „Statele Unite și Canada au arătat cea mai scăzută creștere din orice regiune, cu o contribuție netă de 100.000 de abonați”.
Viraje strategice
Este „prima oară în acest an că Netflix câștigă abonați”, subliniază The Hollywood Reporter: platforma pierduse 200.000 de clienți în primul trimestru și apoi 970.000 în al doilea – „pierderi care au determinat scăderea prețului acțiunilor și i-au lăsat pe angajați profund demoralizați, confruntați cu un val de concedieri și cu o scădere a cheltuielilor în cadrul companiei”.
Trezirea gigantului de streaming vine „în vreme ce se pregătește pentru două schimbări strategice majore”, menite „să ducă la creșterea veniturilor și a bazei de abonați”, analizează The Wall Street Journal.
Prima schimbare va fi lansarea, în noiembrie, a unui abonament mai ieftin, dar însoțit de publicitate. Un cutremur cultural pentru acest streamer major, care s-a dezvoltat de ani de zile disprețuind pe față publicitatea, însă o măsură care ar trebui să îi permită „să-și crească veniturile pe abonat”, precizează cotidianul economic.
A doua schimbare va fi lupta împotriva partajării parolelor de conectare, lucru ce va fi implementat în 2023. „După ce le-a oferit utilizatorilor [fraudulenți] posibilitatea de a transfera conținutul profilurilor în conturi noi, Netflix a indicat că „le va permite de acum înainte abonaților să creeze doar conturi asociate „plătite”, pentru „a monetiza accesul la cont”, scrie The Verge.
«R.M.N», ultimul film al lui Mungiu, dezbină critica
Rulând începând de miercuri 19 octombrie în multe săli de cinema din Franța și Belgia, ultimul film al lui Cristian Mungiu, «R.M.N», a stârnit opinii și reacții contradictorii în presa culturală.
Pe de o parte, găsim elogii fără rezerve: de pildă, la Paris, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné îl consideră filmul săptămânii, în ultimul său număr (doar în ediția pe hârtie).
Același ton la Bruxelles, unde Le Soir îi acordă patru stele din cinci și publică un interviu cu regizorul, în care Mungiu explică cum în ciuda apartenenței României la Uniunea Europeană, «vechile spaime n-au dispărut», mai ales teama de ceilalți, de «străini».
Intâlnim însă o cu totul altă notă în Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene (ziar fondat de Jean-Paul Sartre), care găsește filmul “pesimist și apăsător”, oferind ca circumstanță faptul că Mungiu «nu e cunoscut pentru forța umorului său», însă asta este «fără îndoială pentru că el a crescut într-o țară care a cunoscut descompunerea sumbră a unei dictaturi grotești și și-a creat certitudinea că n-avem nimic bun de așteptat de la vreo organizație umană, oricare ar fi ea, așa încât el ne oferă cu «R.M.N.» o paranteză a întunericului moral, încheiată cu o concluzie total deprimantă.»
Scrie Didier Péron, principalul critic cinematografic de la Libération: «Trebuia, evident, orchestrată cacofonia contemporană, marea dezordine a punctelor de vedere, a opiniilor, a afectelor care iau forma unui fascism în născare, a cărui muzică înfiorătoare și meschină contaminează treptat cel mai mic spațiu al acestui biotop asfixiat [care e filmul]. Greutatea demonstrativă și apăsătoare a ansamblului, care nu lasă decât puțin spațiu personajelor ca să se salveze din această capcană (ba chiar, în final, unul dintre ei se spânzură) face ca în cele din urmă filmul să fie la fel de neplăcut pe cât e ceea ce caută să denunțe.»
