Linkuri accesibilitate

Duma de Stat obligă presa străină să se înregistreze ca agenți străini în Rusia (VIDEO)


Amnesty International: legea va înrăutăți și mai mult situația deja destul de disperată a libertății presei în Rusia.

Duma de Stat de la Moscova a adoptat în unanimitate, miercuri, în a treia și ultima lectură, amendamentele prin care instituțiile de presă străine pot fi declarate drept agenți străini.

Adresându-se deputaților, spicherul Dumei, Veaceslav Volodin, a descris legea drept „un răspuns simetric” la ceea ce el a numit presiunile americane împotriva jurnaliștilor ruși.

Postul nostru de radio Europa Liberă / Radio Libertatea (Svoboda), una din instituțiile de presă despre care oficialitățile ruse au spus că ar putea-o declara drept agent străin, a arătat că acțiunea Dumei nu ar trebui privită ca pe o măsură de „reciprocitate”.

Declarația postului de radio Europa Liberă/Libertatea

Declarația postului de radio Europa Liberă/Libertatea

Radio Europa Liberă/Libertatea ”(Svoboda) a luat cunoștință de decizia Dumei de Stat de a include instituțiile media în categoria „agenți străini”.

Nu vrem să speculăm despre ce va urma sau ce consecințe practice va avea această decizie asupra activității noastre. Situația mediilor rusești, active în Statele Unite și a celor americane, active în Rusia, nu pot fi comparate. „RT” și „Sputnik” sunt distribuite în Statele Unite fără nici o limitare. În Rusia, „Radio Europa Liberă/Libertatea” și-a pierdut toţi afiliații ca urmare a presiunilor exercitate de autorități și nu are acces la distribuția prin cablu. Reporterii noștri sunt hărțuiți și amenințați fizic în Rusia, ceea ce nu este cazul cu reporterii „RT” din Statele Unite.

Rolul postului de „Radio Europa Liberă/Libertatea” este de a oferi publicului de limbă rusă din toată lumea, inclusiv Rusia, informații obiective și corecte. Sperăm să ne putem continua lucrul.

Vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi, a declarat înaintea votului că legislația - care mai trebuie să treacă de Camera superioară a parlamentului și să obțină aprobarea președintelui Vladimir Putin – „nu va afecta libertatea de expresie în Rusia”.

Dar organizația pentru drepturile omului Amnesty International a declarat că autoritățile, dacă vor adopta legea, vor înrăutăți și mai mult situația deja destul de disperată a libertății presei în Rusia.

Potrivit proiectului publicat în ajun, „agenți străini” pot deveni mediile de informare înregistrate pe teritoriul unei alte țări sau care sunt finanțate de peste hotare, inclusiv prin intermediul companiilor rusești cu capital străin. Liderul fracțiunii partidului de guvernare „Edinaia Rossia”, Serghei Neverov, a declarat, miercuri, că noua lege nu va viza presa rusească ce are capital străin. Dreptul de a declara o instituție media drept agent străin îl va avea ministerul justiției, a precizat vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi.

Cum veți reacționa la mediile catalogate „agenți străini” ?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:48 0:00

Într-un interviu pentru publicația RBK, șeful Consiliului pentru drepturile omului de pe lângă președintele Rusiei, Mihail Fodotov, a criticat amendamentele, spunând că autorii acestora au unit într-un mod total incorect legea despre presă cu legea privind organizațiile neguvernamentale, acestea făcând parte din categorii diferite ale legislației ruse.

Votul din Duma de stat este prezentat drept o replica la faptul că postul de televiziune Rossia Today (RT) și agenția Sputnik au fost obligate să se înregistreze, în Statele Unite, ca „agenție străini”. Aparent ar exista similitudini clare între cele două situații. Numai că sunt diferențe esențiale între regimul în care lucrează RT si Sputnik în America și cel în care încearcă să lucreze Radio Europa Liberă / Svoboda sau Vocea Americii, în Rusia.

RT nu are nici o problemă de distribuție în Statele Unite, spre deosebire de „Svoboda” sau Vocea Americii în Rusia. Încă din 2012, Radio Europa Liberă / Svoboda a fost scoasă (prin diverse măsuri administrative) de pe unde, iar programele de televiziune nu pot fi distribuite pe cablu. Rămâne de văzut ce alte restricții ar putea veni odată cu obligația de a se înregistra ca „agenţi străini”.

Postul rusesc de televiziune RT, finanțat de Moscova, s-a înregistrat luni, în Statele Unite ca „agent străin” în baza unei legi din 1938 gândită pentru organizații care reprezintă interesele unui guvern străin în America. Legea a fost rareori utilizată dar a redevenit de actualitate pe fundalul anchetelor din Statele Unite privind posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.

„Americanii au dreptul să știe cine lucrează în America pentru interesele altor state, încercând să influențeze administrația sau opinia publică”, a argumentat Dana Boente, ministrul adjunct al justiției. Mai mult, Boente a subliniat că înscrierea ca „agent străin” nu limitează cu nimic activitatea organizațiilor media sau libertatea de expresie.

Alte organizații media străine sunt deja înregistrate ca agenți străini în SUA, între care CBC Canada, NKK din Japonia și „Daily China”.

XS
SM
MD
LG