Linkuri accesibilitate

Dumitru Diacov, unul dintre veteranii scenei politice moldovene, anunță că nu va participa la anticipate


Dumitru Diacov la tribuna centrală a parlamentului moldovean. 31 iulie 2019
Dumitru Diacov la tribuna centrală a parlamentului moldovean. 31 iulie 2019

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov a anunțat că nu va candida la alegerile parlamentare, pentru prima dată în 27 de ani. Diacov a scris într-o postare pe Facebook că cedează locul 5 pe lista candidaților PD la alegerile anticipate din 11 iulie lui Mihai Olărescu, președintele raionului Cimișlia, iar această propunere care îi aparține a și fost acceptată de conducerea partidului. În vârstă de 69 de ani, Diacov este deputat din 1994 și a condus parlamentul moldovean ca spicher între 1998 – 2001, când a fost modificată constituția moldoveană pentru trecerea la republica parlamentară. În postarea pe Facebook, el nu a spus ce planuri de viitor are. Decizia lui Diacov contrastează cu cea a altui veteran al politicii moldovene, fostul președinte Vladimir Voronin, care, după o pauză de un mandat, va conduce la parlamentarele din 11 iulie lista de candidați ai blocului electoral PCRM-PSRM.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG