Ce impact are migrația asupra artei și a societății în general și ce se va întâmpla în Republica Moldova când vor dispărea festivalurile de artă și vor rămâne doar întrunirile de partid este unul din subiectele despre care vorbește directorul Festivalului Anim’est Chişinău, Dumitru Marian, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, realizat de Lina Grâu. „În momentul în care la noi cultura o să înceteze să existe, oamenii au să se adune sau o să vedem mulțimi de oameni numai la adunările de partid, precum cea de duminică”, spune Dumitru Marian.
Dumitru Marian: „Noi, în Chișinău, nu suntem tare alintați cu evenimente cinematografice. Și oamenii așteaptă aceste festivaluri. Anim’est-ul este unicul festival de animație și unul din puținele festivaluri de film. Și eu cred că oamenii în Republica Moldova ar fi consumatori de cultură, dacă noi le-am da să consume cultură. Și eu cred că oamenii în Moldova încă nu sunt pierduți cu totul și încă mai este rezon să investim în educație și în cultură, pentru că e loc.
Și eu cred că oamenii vin la Anim’est, în primul rând, mânați cumva de dorința de a ieși din casă și de a vedea ceva frumos. După care există o foarte mare doză, zic eu, de copilărism, o doză de nostalgie, de „hai să ne uităm la desene animate”. Pentru că anul acesta, de exemplu, abonamentele generale au fost preponderent cumpărate de peste 40 de ani. Mie mi se pare că oamenii vin pentru că la festivaluri poți să te întâlnești cu oameni care gândesc cumva ca tine, oameni care consumă, în principiu, același produs cultural ca și tine și oameni pe care nu i-ai văzut de mult timp. Și asta se întâmplă la Anim’est.”
Europa Liberă: Am avut oaspeți din Occident care s-au uitat peste programul filmelor de la Anim’est și au zis: „Uau!”. Care este efortul pentru a aduce aceste filme?
Dumitru Marian: „Efortul este al colegilor, al partenerilor de la București. Pentru că Anim’est București este un festival internațional, este unul din cele mai mari festivaluri din zonă. Și este cumva normal să fie așa, pentru că este un festival internațional. Este un festival în care filmele vin în premieră, este un festival în care cel puțin publicul din România vede pentru prima dată anumite filme. Și efortul sau scopul unul festival întotdeauna este de a aduce publicului lucruri cât mai noi. Dacă programul nostru n-ar uimi pe nimeni, asta ar însemna că noi ca și organizatori de festival nu ne-am făcut treaba.”
Europa Liberă: Dumitru, tu spuneai că la Chişinău există apetit pentru artă, pentru arta de calitate. Dincolo de asta, rămânem cumva într-un fel sau altul încă un fel de periferie. De ce se întâmplă lucrul acesta, din moment ce există apetit, există dorință, există consumatori?
Dumitru Marian: „Pentru că una din chestiunile care-mi vin mie în cap acum este că noi nu avem destulă infrastructură, ceea ce este un factor care depinde de noi, astfel încât arta, cultura în general sau produsul de afară să ajungă în Republica Moldova pe ecrane sau pe spații de expoziții de calitate. Respectiv foarte multe filme nu ajung în Republica Moldova, pentru că nu avem cinematografe dotate cu DCP, de exemplu. Foarte multe concerte nu se întâmplă în Republica Moldova, pentru că nu ne putem permite o anumită calitate acustică.
Deci, calitatea și infrastructura sunt chestii care chiar depind de noi. Pe de altă parte, de ce suntem noi o gaură neagră și de ce nimeni nu vrea să-și distribuie filmele la noi, este pentru că oamenii care produc totuși cultură sau artă sunt oameni care vor să trăiască din asta.
Simplu. Și atunci când în Republica Moldova pirateria este, pur și simplu, ca la ea acasă și nimeni n-a fost în viață pedepsit pentru piraterie, atunci când oamenii știu că în piața asta dacă începi să vinzi un produs cultural sau artistic de calitate nu ai nicio șansă să ți-l cumpere cineva, pentru că moldovenii mai devreme sau mai târziu îl găsesc piratat – asta ne face cumva să fim unde suntem. Și din primele două rezultă multe, multe alte chestii, pentru că nu există piață, nu există distribuitori sau „fraieri” ca mine care se avântă să investească sau să deschidă ca și distribuitori de artă. Atunci când nu poți să speri măcar că o să faci niște bani la un moment dat, nu te apuci de treabă.”
Europa Liberă: Și care este atunci motivația unor „fraieri” ca tine?
Dumitru Marian: „Motivația mea atunci când am adus Anim’est-ul era că eu tare, tare voiam și credem că în Republica Moldova se poate dezvolta o cinematografie. Trebuie să recunosc, acum o să deschid o paranteză, că nu mai sunt sigur de asta. Asta era zece ani în urmă, când eu eram tânăr, în primul rând, nu aveam familie și încă credeam că
Motivația de a face ceva și lipsa unei finanțări sau a unui sprijin te face cumva mai puternic, te face mai bun, te face să vrei și mai tare să faci acel ceva.
poți să răzbați la un moment dat și poți să te sacrifici pentru binele comun, ceea ce îmi permitea vârsta și statutul social. Acum, există foarte mulți oameni care se implică în asta, pentru că ei știu că, dacă nu-și fac ei singuri mediul, n-o să li-l facă nimeni. Și, din păcate, aici apare partea cealaltă – foarte mult astăzi autoritățile au învățat să conteze pe noi, oamenii care ne facem singuri treaba, care ne producem singuri lucrările, fără să cerem nimic de la ei. Și ei au constatat la un moment dat că. „Da, ei se descurcă, de ce să le mai dăm finanțări?” Și atunci motivația de a face ceva și lipsa unei finanțări sau a unui sprijin te face cumva mai puternic, te face mai bun, te face să vrei și mai tare să faci acel ceva. Probabil asta este motivația – dorința de a răzbate, dorința de a crea un mediu în care tu însuți mai apoi să te simți bine.”
Europa Liberă: Apropo despre acest mediu. Cum este atunci când încerci, depui efort, creezi un mediu și după asta vine politicul cu anumite lucruri care tot țin de mediu, de climat și de o atmosferă în societate… Și acest efort nu se știe în ce măsură are randamentul pe care ți l-ai fi dorit… Care este relația dintre artă și politică?
Dumitru Marian: „Cred că arta și politica trebuie să fie antagoniste. Punct. Eu cred că politicul trebuie să aibă destul discernământ încât să investească, să bage bani și să dezvolte cultura și arta ca să aibă un barometru sau să aibă un etalon, să aibă o forță critică față de ei înșiși.
În societatea noastră, din păcate, politicienii preferă și vor să aibă cât mai puțină critică, preferă și vor să aibă cât mai puțină lume care gândește în jurul lor, pentru că așa-i mai ușor să-i conduci.
Și în lumea mare asta se întâmplă. Oamenii, politicienii investesc sau dezvoltă programe pentru presă, pentru cultură, pentru educație ca să dezvolte o societate destul de puternică care să-i controleze pe ei.În societatea noastră se întâmplă invers.
În societatea noastră, din păcate, politicienii preferă și vor să aibă cât mai puțină critică, preferă și vor să aibă cât mai puțină lume care gândește în jurul lor, pentru că așa-i mai ușor să-i conduci. Deci, noi suntem, inclusiv din punctul acesta de vedere sau mai ales din punctul acesta de vedere, noi suntem la periferii și aici intervine sau de aici vine pesimismul meu în privința a ceea ce poate să mai existe în Republica Moldova în domeniul artei.”
Europa Liberă: În contextul acestei idei a Dvs. legată de faptul că puterea ar trebui să fie interesată să genereze voci critice. În ziua în care se încheia Anim’est-ul am avut o altă manifestare foarte „cultural-politică” în centrul Chişinăului ce ține de o acțiune reprezentativă pentru această „dorință” a autorităților de a avea voci critice în societate.
Dumitru Marian: „În momentul în care la noi cultura o să înceteze să existe, oamenii au să se adune sau o să vedem mulțimi de oameni numai la adunările de partid, precum cea de astăzi. Și asta este păcat și se pare că asta și vor ei să obțină. Se pare că așa este mai ușor. Pentru că un om care gândește, un om care este educat, un om care este cultivat, un om care mai privește din când în când filme, mai ascultă muzică și mai are capacitatea de a analiza binele și răul sau de a contrapune două idei diferite, un om ca acesta nu s-ar fi dus astăzi la sindrofia din Piața Marii Adunări Naționale. Ar fi venit la Anim’est, în cel mai rău caz, în cel mai bun caz, omul ar fi stat acasă sau în parc cu copiii lui, s-ar fi dus, nu știu, la un barbecue, s-ar fi adunat cu familia lui, s-ar fi dus la un teatru, la un concert. Asta s-ar fi întâmplat, dacă era o societate normală. Din păcate, oamenii au fost azi goniți cu hurta la ședința asta, pentru că altceva nu le oferă această guvernare – ei au fost adunați în Piață… Și e trist.”
Europa Liberă: Dumitru, încă un factor aș vrea să includ în această ecuație: artă, putere și migrație. Față de opt ani de acum când organizai acest festival și acum vezi cumva schimbate lucrurile?
Dumitru Marian: „Da, văd schimbate lucrurile. Eu am oameni care erau cumva spectatori fideli. Am oameni cu care mă întâlneam aici, la Anim’est, în fiecare an și discutam despre ce s-a mai întâmplat în ultimul an, pentru că nu eram neapărat prieteni, eram prieteni de Anim’est, ca să zic așa. Oamenii ceia au dispărut. Au dispărut oamenii cu care puteam să colaborăm: Ei nu mai vin la festival, pentru că au plecat, pur și simplu. Fotografi – ca să găsim fotografi pentru Anim’est, noi la un moment dat am început să căutăm lista și am văzut că îs plecați toți. Este strașnic ceea ce se întâmplă, dacă sincer, în domeniul culturii în general. În domeniul audiovizualului, de exemplu, noi am pornit la un moment dat acel proiect CINEHUB, care încă funcționează și din vreo 450 de oameni câți erau în lista inițială, oameni care noi credem că sunt potențiali membri, vreo 40 au plecat în ultimul an de când am lansat proiectul. Și aceștia nu erau cineaști pasivi sau foști cineaști, ci erau oameni activi, oameni care făceau imagini foarte bune, oameni care făceau grafică foarte bună, actori... 40 de oameni din 450 asta înseamnă că au plecat cam 10 la sută dintre cei mai activi. Și asta vorbește despre cât de gravă este situația.”
Europa Liberă: Care este perspectiva unei societăți unde arta este așa cum este, migrația este cea care este și politica este așa cum este?
Dumitru Marian: „Noi, dacă continuăm în halul în care ne comportăm acum, o să dispărem ca și societate. Pur și simplu. Pur și simplu o să dispărem. Nu există nicio șansă să ne dezvoltăm într-o societate în care nu pleacă doar cei care încă nu au avut o propunere de a pleca. Deci, o societate în care un om nu are altă motivație să rămână în țară decât incapacitatea de a pleca este o societate pierdută. Și mai devreme sau mai târziu, toți cei capabili au să plece și încet-încet această societate o să dispară, dacă nu schimbăm ceva acum. Și eu cred că în zece ani o
Doctorii nu mai vor să stea în Republica Moldova, pleacă să profeseze în altă țară pentru un salariu de câteva zeci de ori mai bun și condițiile absolut fantastice. De ce ar sta un om deștept aici?
să fie deja târziu, pentru că sistemul de educație este afectat foarte mult de aceste plecări. Pentru că oamenii întregi la minte, oamenii care ar putea să predea eventual nu mai merg la universitățile de pedagogie, nu mai vor să fie în sistem. Doctorii nu mai vor să stea în Republica Moldova, pleacă să profeseze în altă țară pentru un salariu de câteva zeci de ori mai bun și condițiile absolut fantastice. De ce ar sta un om deștept aici? Pentru că atunci când ieși din casă, dai cu roțile în gropi dacă ai mașină; când n-ai plătit gazul, imediat la minus 10 grade te deconectează, pentru că așa le vine lor; se deconectează curentul de la Union Fenosa când au ei chef, fără nici un fel de explicații; țevile pe care ne vin căldura și apa n-au mai fost schimbate de zeci de ani și ele la un moment dat au să se uzeze și au să crape. Toate au să crape în țara asta. Și asta-i real, asta nu-i o invenție de-a mea, nu-i o poveste psihedelică de-a unui pesimist. Este real! Sunt cifre reale.
Foarte multă lume pleacă, foarte multă lume nu mai are de gând să revină. Toată lumea cu care mă întâlnesc acum revenit fiind în țară, toată lumea mă întreabă: „Cum acolo? Hai că și eu mă pregătesc”. Deci nimeni nu spune: „Hai, măi Dumitru, de ce ai plecat, mă? Hai întoarce-te să facem, să rupem...” Nimeni. Toată lumea mă invidiază cumva pentru că am plecat. Și asta-i trist, asta-i strașnic într-o societate în care oamenii nu se mai trag unii pe alții înapoi, dar se îndeamnă să plece dincolo. Și sunt mulți oameni care niciodată, inclusiv eu, apropo, zilele acestea mi-a amintit cineva într-un interviu de acum un an jumătate, când spuneam că eu n-o să plec, că eu mă simt bine aici. Și oamenii aceștia sunt mulți.”
Europa Liberă: Dumitru, în condițiile aceste arta este o formă de refugiu sau poate deveni și o formă de rezistență? Ce crezi?
Dumitru Marian: „În foarte multe revoluții din lumea asta, în afară de Che Guevara, probabil, vorbind de Europa, artiștii, jurnaliștii au stat la
Este nevoie de artă și de cultură ca oamenii să gândească. Și oamenii care gândesc nu permit să fie înjosiți.
baza revoluțiilor și de acolo a pornit cumva. Rezistența a început, în primul rând, din rândul oamenilor educați, după care s-a extins la restul poporului și după care a devenit violentă ca să răstoarne, în cele din urmă, puterea.Întotdeauna oamenii care gândesc, ei conduc schimbările. Asta se întâmplă, asta este inevitabil. Și arta, cultura vin să educe anume genul acesta de oameni, dacă revenim iarăși la gândirea aceea critică. Arta și cultura asta trebuie să facă. Este nevoie de ele, de artă și de cultură, ca oamenii să poată să gândească. Și oamenii care gândesc nu își permit, pur și simplu, să fie înjosiți.
