Consilierii liderilor Ucrainei, Rusiei, Franței și Germaniei se întâlnesc la Kiev, în încercarea de a pregăti un posibil summit menit să aplaneze noile tensiuni ruso-ucrainene. Luni, după audierea ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba la Consiliul UE, șeful diplomației europene Josep Borrell a spus că Rusia a masat peste 150 de mii de militari la granița cu Ucraina și în peninsula ocupată Crimeea și că riscul escaladării situației este „evident”. Ce sugerează manevrele militare masive ale Rusiei la granița cu Ucraina și în peninsula Crimeea? Se pregătește oare Rusia pentru activități militare ofensive? O discuție cu expertul în probleme de securitate Dumitru Mînzărari, cercetător al Institutului german pentru afaceri internaționale și securitate (Stiftung Wissenschaft und Politik).
Dumitru Mînzărari: „Rusia are câteva scopuri care vor depinde de reacția Occidentului, în special a Statelor Unite, dar și a Uniunii Europene. În cazul în care reacția acestora va fi slabă, nu va arăta determinare, atunci o operațiune militară din partea Rusiei contra Ucrainei este foarte probabilă. Însă dacă reacția acestora – a SUA și a Uniunii Europene – va arăta determinare, va fi dură, va convinge Rusia că o acțiune militară din partea ei va deveni o politică costisitoare, atunci riscul unei ofensive din partea Rusiei contra Ucrainei se va reduce.
Este o încercare a Rusiei de a înțelege mai bine care este atitudinea reală a Occidentului față de Ucraina...
În principiu, aglomerarea aceasta de tehnică militară și trupe militare rusești la frontiera cu Ucraina poate fi percepută drept o încercare a Rusiei de a înțelege mai bine care este atitudinea reală a Occidentului față de Ucraina și în cazul în care această atitudine este mai lejeră, arată sprijin mai puțin, atunci Rusia ar putea să folosească oportunitatea dată și să lanseze o operațiune militară. Cel mai probabil, Rusia ar putea folosi forțele sale militare proxy în Donbas în așa-numitele „Republică Populară Luhansk” și „Republică Populară Donețk”, care reprezintă, de fapt, forțe ruse de rând cu niște forțe paramilitare, recrutate de ruși și sub această deghizare Rusia ar putea lansa ofensive din partea acestor structuri separatiste pentru a face capturări reduse de teren, cu scopul de a pune presiune politică pe Guvernul de la Kiev.”
Europa Liberă: Haideți să revenim un pic la motive. Toată lumea, observatorii se întreabă în aceste zile cel mai mult – de ce ar avea nevoie Rusia acum de așa ceva și ce s-ar putea întâmpla în continuare?
Dumitru Mînzărari: „Rusia folosește această aglomerație de trupe mai mult pentru a pune presiune asupra administrației de la Kiev, asupra lui Zelenski. Dacă ne uităm pe parcursul ultimelor luni, administrația Zelenski practic a creat niște obstacole foarte mari pentru un actor politic pro-rus din Ucraina, Medvedciuk, oligarh ucrainean, cu conexiuni puternice în Rusia și legături chiar cu Vladimir Putin. El controlează o rețea de mass-media în Ucraina de rând cu niște rețele business, de afaceri și acest lucru îl face un actor destul de influent în politica internă a Ucrainei, în special datorită faptului că el se implică activ în politică, fiind membru al principalului așa-numit partid de opoziție ucrainean care se consideră că a fost una dintre principalele mize politice rusești în Ucraina. Similar, cum Partidul Socialiștilor în Moldova este miza politică principală a rușilor, la fel și în Ucraina acest partid de opoziție din care face parte Medvedciuk a fost miza politică principală a Rusiei în Ucraina și când administrația lui Zelenski a demontat sau a slăbit acest partid, instituind sancțiuni contra lui Medvedciuk, prin aceasta administrația lui Zelenski a redus foarte puternic instrumentul de presiune politică asupra Ucrainei și atunci Rusia a revenit la instrumentul militar de presiune, concentrând forțe și tehnică militară la frontiera Ucrainei. Prin această măsură Rusia amenință cu riscul de escaladare militară și prin această amenințare ea urmărește două obiective: obiectivul principal, cum am spus, este să pună presiune asupra administrației Zelenski ca aceasta să revină la negocierile pe acordurile de la Minsk pe care Rusia le forțează Kievului și al doilea obiectiv – să amenințe Occidentul, adică Uniunea Europeană și Statele Unite cu o potențială escaladare regională, iar prin această amenințare ei doresc ca Occidentul să pună presiune asupra administrației lui Zelenski ca să revină la discuțiile și formatul favorizate de Rusia. Deci, practic, concentrarea de trupe urmărește scopul presiunii directe asupra lui Zelenski și scopul presiunii indirecte asupra Occidentului. Și în cazul în care reacția Occidentului va arăta determinare slabă, va arăta nehotărâre, atunci este foarte posibil ca Rusia să urmeze amenințarea aceasta indirectă prin acțiuni militare, însă vreau să repet că acțiunile militare nu vor fi neapărat de natură deschisă, în forma unei agresiuni evidente din partea Rusiei, dar cel mai probabil vor fi prin intermediul forțelor militare proxy din Donbas pe care Rusia le-a instruit, le-a finanțat și le-a asigurat.”
Concentrarea de trupe urmărește scopul presiunii directe asupra lui Zelenski și scopul presiunii indirecte asupra Occidentului...
Europa Liberă: Cine dintre actorii internaționali și cât de tare ar trebui să se îngrijoreze, dar mai ales ce ar urma să întreprindă?
Dumitru Mînzărari: „Haideți mai întâi să discutăm despre interesele actorilor internaționali să se implice în acest conflict. Dacă privim Uniunea Europeană per ansamblu, atunci ea are interes redus să se implice masiv în acest conflict și în special i-ar fi dificil să aprecieze conflictul ca o agresiune armată a Rusiei, fiindcă atunci Uniunea Europeană ar trebui să aplice sancțiuni mult mai dure contra Rusiei, iar sancțiunile contra Rusiei, în special cele economice, dăunează foarte mult și țărilor membre ale Uniunii Europene. Și în acest caz, starea când conflictul este privit drept unul civil, când Rusia nu este agresor, ar fi o stare mult mai preferată pentru mulți actori din interiorul Uniunii Europene, în special acele companii care sunt interesate să conducă business cu Rusia, însă există unele țări membre ale Uniunii Europene care ar dori să expună participarea Rusiei la agresiunea armată pentru că în acest caz ar avea argumente mai puternice de a impune sancțiuni mai puternice contra Rusiei. Acestea sunt țările baltice, Polonia, România, Statele Unite, dacă vorbim ca despre un actor occidental separat, în principiu, la fel au actori în interiorul său care ar favoriza ambele scenarii.
La momentul actual, odată cu venirea administrației Biden la Casa Albă, Statele Unite au luat o poziție mai dură față de Rusia și au indicat, în special recent, de nenumărate ori că văd Rusia drept un stat agresor, însă diferența de apreciere a Rusiei drept agresor la nivel politic și aducerea acestei aprecieri ca o categorie de drept internațional, urmează de parcurs o cale foarte lungă pentru a ajunge la momentul când conform dreptului internațional Rusia ar putea fi catalogată ca stat agresor. Și în acest sens se văd mai puține eforturi din partea Uniunii Europene, dar chiar și a Statelor Unite. Nu înțeleg motivele, bănuiesc că ele sunt și sunt substanțiale, dar cred că acesta este cel mai mare obstacol în calea soluționării conflictului respectiv, fiindcă atât timp cât Rusia nu va fi expusă ca agresor direct, atunci ea va fi capabilă să-și reducă costurile, ascunzându-se în spatele forțelor proxy din Donbas și atunci acest conflict ar putea dura decenii.”
Europa Liberă: Vreo sugestie pentru Republica Moldova, pentru comportamentul Republicii Moldova ați putea să ne dați?
Dumitru Mînzărari: „Din păcate, Moldova este într-o situație mult mai proastă ca Ucraina, la momentul de față, în sensul obținerii unei guvernări, unui centru de decizie național care este mai puțin fracturat, care este unificat. Dacă în Ucraina administrația lui Zelenski are capacitatea să implementeze politici, în Republica Moldova avem situația de criză curentă, unde guvernul, procesul de decizie politic nu doar este condus de un partid care este influențat de Rusia, dar la fel este unul care nu are foarte multe împuterniciri standarde, normale, adică el fiind un guvern provizoriu. Astfel nu există prea multe măsuri pe care Moldova le-ar putea lua în prezent ca să diminueze riscul unor escaladări militare în Transnistria sau să reziste unor acțiuni rusești de natură non-militară. Însă, dacă am avea un guvern unitar, un guvern, să zicem, eficient, măsurile pe care acest guvern ar trebui să le ia ar fi, în primul rând, Rusia a pus drept scop principal să stabilească ca părți la conflict, în afară de Ucraina, forțele sale militare proxy din Donbas. Deci, Rusia vrea să se eschiveze cu orice preț de la scenariul unde ea este admisă drept parte la conflict. Acest moment trebuie să ghideze atunci strategia Guvernului de la Chișinău.
Scopul principal al diplomației și politicii moldovenești, atunci trebuie să se îndepărteze de la contextul curent, unde părțile la conflict sunt numite Chișinăul și Tiraspolul și să facă pași spre un scenariu unde părțile la conflict sunt Chișinăul și Rusia. În lipsa unei astfel de tranziții, conflictul transnistrean nu va fi rezolvat în curând sau dacă va fi rezolvat, va fi o realizare care reprezintă interesele Rusiei, și nu ale Republicii Moldova. Al doilea pas ar fi să consolideze capacitatea sa militară și de avertizare timpurie. Spre deosebire de Ucraina, care are frontieră directă cu Rusia și acest fapt îi permite Rusiei să aducă forțe militare masive în direct contact cu cele ucrainene, Moldova este separată de Rusia, deci Ucraina servește ca un fel de insulară față de Rusia, atunci contingentul militar rusesc care ar putea opera contra Republicii Moldova este unul fixat, este cel care e plasat curent în regiunea transnistreană. Și acest lucru ne oferă un set de avantaje din punct de vedere militar, în primul rând, Moldova de rând cu Ucraina poate bloca alimentarea cu muniție, cu tehnică, cu efectiv a acestui contingent, ceea ce este foarte important, fiindcă oricare activitate militară este puternic dependentă de asigurarea logistică, tăierea asigurării logistice pentru operațiune este practic primul pas spre eșecul acestei operațiuni. Transnistria fiind blocată de Ucraina care este anti-rusă la acest moment, este un avantaj al Moldovei pe care Moldova trebuie să-l exploreze. Mai sunt momente tehnice pe care specialiștii militari și în securitate le cunosc și știu cum să opereze cu ele. Sensul descrierii acestora a fost mai mult de analiză politică, unul adresat clasei politice, fiindcă în contextul Republicii Moldova nu sunt specialiștii în apărare și securitate care trebuie convinși să se pregătească contra unor astfel de amenințări, din păcate, este însăși clasa politică, care obstrucționează astfel de pregătire și nu ascultă sfaturile specialiștilor militari și de securitate.”
