Un raport pentru 2018 arată că în Republica Moldova situația privind prevenirea torturii în Republica Moldova nu numai că nu s-a schimbat, ci chiar s-a înrăutățit. Elaborat de Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT), numit și Mecanism Național pentru Prevenirea Torturii, raportul nu poate să nu surprindă, poate în primul rând, prin constatarea ce poate fi dedusă că, de-a lungul anilor, statul a eșuat sau nu a dorit să combată eficient tortura și alte tratamente crude, inumane sau degradante în locurile de detenție. O convorbire pe această temă cu Dumitru Russu, membru al CpPT și unul dintre autorii raportului respectiv.
Europa Liberă: Un raport despre situația privind prevenirea torturii în 2018, prezentat de Consiliul pentru Prevenirea Torturii, al doilea, de fapt, după cel prezentat anul trecut, constată că starea de lucruri sub acest aspect chiar s-a înrăutățit, acolo unde nu a rămas neschimbată. Spuneam, dle Russu, la începutul acestei emisiuni, că o concluzie generală ce transpare din acest raport este că pe parcursul existenței sale ca stat R. Moldova a eșuat – și e puțin spus – să elimine sau măcar să diminueze tortura, relele și degradantele tratamente în locurile de detenție... Credeți că este prea categoric să deducem asta?
Dumitru Russu: „De fapt, e o constatare transversală, adică, o constatare per ansamblu pe sistem. Evident, pe anumite
Pe ansamblu situația este una care necesită intervenție de urgență ...
segmente, în anumite instituții lucrurile puțin au evoluat pozitiv, dar dacă luăm per ansamblu, situația existentă, totuși putem declara faptul că situația este una care necesită intervenție de urgență.”
Europa Liberă: O precizare încă, înainte de a ne referi la unele aspecte ale raportului propriu-zis. Republica Moldova a ratificat încă în 2006 Protocolul Opțional la Convenţia ONU împotriva torturii și altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante. A trebuit să treacă zece ani ca, în 2016, să fie instituit Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT) în calitate de Mecanism Național pentru Prevenirea Torturii, mecanism menit să prevină lezarea drepturilor persoanelor aflate în locurile de detenție. De ce a durat atâta?
Dumitru Russu: „Consider că cel mai relevant răspuns aici ar fi voința, fie voința politică, fie deschiderea sau modul în care operează Republica Moldova, persoanele interesate cu partenerii de dezvoltare. Evident au mai fost câteva tentative în anii 2009, dar și ulterior, de a insittui un mecanism, însă considerăm că formatul actual care este instituit este unul destul de bun în partea ce vizează rezultatele, în sensul în care sunt produse o groază de rapoarte pe instituție, vorbim de cele două rapoarte anuale care sintetizează deficiențele pe care noi le observăm în timpul vizitelor.
Pe dimensiunea ce vizează „de ce în 2016?”, pentru că Republica Moldova grație Acordului de Asociere și-a asumat răspundere ca în sfârșit standardele internaționale să fie implementate. Respectiv, în 2016 s-a luat o decizie ca acel format al mecanismului să includă cinci membri ai societății civile și doi membri care sunt Avocatul Poporului și Avocatul pentru Drepturile Copilului. Formatul include șapte persoane care au dreptul oricând să intre în instituțiile în care există prezumția că persoana poate fi privată de libertate să vadă care este situația,
Este puțină dorință de a scoate la suprafață ceea ce se întâmplă departe de ochii lumii...
să o monitorizeze, să aibă discuții confidențiale cu fiecare persoană din custodia statului și prin urmare, ulterior, să expună constatările și recomandările sale în vederea eliminării acestor deficiențe. Însă răspunsul direct la întrebarea Dvs. este puțină dorință de a scoate la suprafață ceea ce se întâmplă departe de ochii lumii.”
Europa Liberă: Lista celor mai importante probleme de sistem ce țin de prevenirea și combaterea fenomenului torturii, a relelor tratamente etc., probleme constatate de Consiliu este lungă. Pe care, totuși, cele mai arzătoare, le-ați scoate în prim plan?
Dumitru Russu: „Există o serie de constatări și recomandări pe care le putem numi prioritare. Vizează în special penitenciarele sau închisorile, tradițional spus, și la fel spitalele de psihiatrie și internatele psiho-neurologice, actual redenumite în centre de plasament temporar a persoanelor cu dizabilități. Așadar, în raport cu instituțiile în cauză, deși asta nu e lista expresă a instituțiilor pe care noi le vizităm, însă probleme majore sunt conexe între ele.
Aici vorbim despre insuficiența de personal care există în instituții, care drept urmare generează reglarea conturilor sau
Există penitenciare unde avem circa 800 de persoane, la care pe timp de noapte rămân doar patru supraveghetori...
relațiilor între persoanele deținute fără implicarea suficientă a autorităților. Spre exemplu, există penitenciare unde avem circa 800 de persoane, la care pe timp de noapte rămân doar patru supraveghetori. Vă dați seama ce înseamnă acest lucru? Asta înseamnă că în interior se dezvoltă și se facilitează în ordinea asta de idei subcultura criminală...”
Europa Liberă: Acest lucru însemnând un fel de autoadministrare în anumite privințe de către deținuți sau anumită ierarhie, diferite tratamente rele față de o parte de pușcăriași...
Dumitru Russu: „Absolut! Asta înseamnă de fapt o groază de deficiențe. În primul rând, vă dați seama că 800 de oameni care sunt în detenție, e imposibil să menții o ordine acolo, fără a face apel la cultura lor, prin urmare, există violență între deținuți. El este comod, în primul rând, el este comod administrației pentru că nu are o altă soluție. Ceea ce ar însemna că este foarte necesar de a crește numărul de supraveghetori. Dar evident, asta nu e limita deficienților.
Aici putem vorbi despre condițiile groaznice în unele instituții, noi vorbim despre probleme foarte serioase cu accesul la medicină în aceste instituții. La fel, există deficiență în a face uz de garanțiile împotriva torturii, aici vorbim iarăși de asistența medicală, de accesul avocatului și de multe altele...”
Europa Liberă: Unul dintre vorbitori la lansarea proiectului a menționat între altele că până acum condițiile de detenție în R. Moldova nu au fost evaluate niciodată. Dacă este așa, cum a putut fi posibil?
Dumitru Russu: „Pentru că nimeni nu poate vedea acest lucru, decât controalele interne. Asta înseamnă că evident nu vei scoate în societate deficiențele care există. Noi avem oportunitatea de a intra oricând, cu vizite ad-hoc, fără a anunța, doar batem la ușă și intrăm în aceste instituții. Prin urmare, scoatem la suprafață aceste lucruri.
Ceea ce rezultă de fapt din acel protocol opțional la Convenția împotriva torturii, care obligă statul de a institui un mecanism funcțional, capabil de a elucida aceste aspecte și de a avea accesul necesar, un mandat destul de impunător...”
Europa Liberă: Putem vorbi acum de garanții sigure împotriva torturii și altor rele tratamente în locurile de detenție?
Dumitru Russu: „Cu regret, foarte sporadic. Spre exemplu, una dintre obligații atunci când eu intru în instituții și când ies din instituții, precum și pe perioada aflării acolo este examinarea medicală. Evident, este obligatorie la intrare, la ieșire. Ceea ce de fapt îmi permite să am un contact cu un medic care se prezumă că ar avea un grad mai mare de independență decât oricare alt personal și acesta are obligația, atunci când vede o leziune pe corpul tău, sau dacă tu îl informezi despre probleme, că tu ai fost supus torturii, spre exemplu, acesta este obligat în termen de 24 de ore să informez Procuratura.
Am constatat cu regret că de departe nu este respectat termenul
Nici măcar nu întotdeauna sunt raportate leziunile pe corpul persoanelor deținute sau altor persoane aflate în custodie...
respectiv. Și mai mult, nici măcar nu întotdeauna sunt raportate leziunile pe corpul persoanelor deținute sau altor persoane aflate în custodie. Aici problema e conexă cu aceea că personalul medical la fel este sub egida acestor instituții. Ei nu sunt sub Ministerul Sănătății, ci sunt fie angajați direct de penitenciare, fie de inspectoratul de poliție, ceea ce evident pune în situație medicii care nu raportează, fiindcă se gândesc: „păi, pe mine mă angajează instituția în cauză. Eu trebuie să depun informația împotriva lor?”.
Europa Liberă: Raportul conține numeroase recomandări. De altfel, anul trecut Consiliul a emis 500 de recomandări. Cui sunt adresate? Și cât de încrezători sunteți Dvs. și colegii Dvs că aceste recomandări nu vor rămâne să se prăfuiască prin sertare?
Dumitru Russu: „Acele 500 de recomandări despre care se menționa anterior, aici noi vorbim despre recomandările particulare. În sensul în care, atunci când noi vizităm o instituție, emitem un raport particular pe instituție, care vizează repararea prin implementarea acestor recomandări pentru autorități. Ceea ce vedem în acest raport unde la fine avem la fel per sistem - fie penitenciarele, fie izolatoarele - pentru fiecare sunt elaborate recomandări specifice.
Totul depinde de modul de conștientizare a factorilor de decizie ce înseamnă aceste recomandări. În lipsa implementării acestora, problema va continua. Pârghiile sunt în mâinile lor, dar responsabilitatea noastră ca societate este să sensibilizăm autoritățile pentru a le determina să intervină și să remedieze situația.”
