Linkuri accesibilitate

Dumitru Vasilescu (PNUD): Pierdem „cam zece la sută din dezvoltarea umană, din cauza inegalităților”


Expertul PNUD Moldova, Dumitru Vasilescu, 13 decembrie 2019
Expertul PNUD Moldova, Dumitru Vasilescu, 13 decembrie 2019

Un raport global realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare arată că Republica Moldova se situează pe locul 107 din 189 de state în ce privește indicele dezvoltării umane. Europa Liberă a stat vorbă cu Dumitru Vasilescu, specialist politici în cadrul PNUD Moldova pe care l-am întrebat despre ce vorbește această poziție și de ce este important așa numitul indice al dezvoltării umane?

Dumitru Vasilescu: „Știți, este o întrebare vizavi de ce contează mai mult: unde ești sau viteza cu care te miști? Unde noi suntem la momentul de față, în clasamentul țărilor, evident că ar trebui să facem un progres și un salt, de fapt, mai ambițios și ar trebui să avem o viteză de mișcare mult mai mare. În principiu, noi suntem în categoria țărilor cu nivelul mediu de dezvoltare, avem progres în unele domenii.”

Interviu cu Dumitru Vasilescu, expert PNUD Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:16 0:00
Link direct



Europa Liberă: Și care sunt aceste domenii?

Cred că nu avem o înțelegere foarte bună a formelor de inegalități, a profunzimii sau intensității acestor inegalități. ...


Dumitru Vasilescu: „În ce privește accesul la educație sau la sănătate avem anumite îmbunătățiri, dar, în general, viteza cu care ne dezvoltăm lasă de dorit și noi avem câteva probleme foarte mari. Cum spuneam, știm unde ne aflăm în momentul de față, suntem într-un clasament, conform Indicelui Dezvoltării Umane (IDU) și altor indicatori, dar cred că nu avem o înțelegere foarte bună a formelor de inegalități, a profunzimii sau intensității acestor inegalități. Or, datele cu care operăm nu sunt nici pe departe suficiente, noi deja trebuie să facem și o analiză și să discutăm sărăcia prin prisma accesului la alimentație, sărăcia din punctul de vedere al accesului la energie.”

Europa Liberă: Deci, eu corect înțeleg, până și inegalitățile se transformă, cumva se ajustează, devin mai moderne?

Dumitru Vasilescu: „Sunt diferite forme. Până nu demult noi am pus foarte mare accent pe inegalitățile monetare.”

Europa Liberă: Între săraci și bogați, corect înțeleg, între bunăstarea omului?

Dumitru Vasilescu: „Exact! Dar asta nu corespunde realității, pentru că noi avem inegalități...”

Europa Liberă: Iată astăzi despre ce inegalități vorbim, dle Vasilescu?

Dumitru Vasilescu: „Recent am făcut o analiză a accesului la transportul public, de exemplu, în municipiul Chișinău.”

Europa Liberă: Și ce a arătat?

Dumitru Vasilescu: „Se vede foarte clar că accesul este unul inegal. La nivel de municipiu avem o infrastructură învechită nu doar în transportul public, vorbesc inclusiv și de stațiile de transport, accesul la acestea fiind foarte inegal. Am identificat zone în oraș în care lipsesc stațiile de transport public. Ele ar trebui să fie acolo, dar nu sunt. Avem stații de transport public care deservesc un număr prea mare de cetățeni și, invers, stații care deservesc un număr mult prea mic.

Și atunci apare întrebarea dacă pentru noi și pentru factorii de luare a deciziilor este important subiectul accesului în cazul de față la transportul public, haideți să vedem, inclusiv pe calea anumitor experimente și pe calea inovării, să vedem cum am putea soluționa cu costuri minime aceste probleme și să îmbunătățim accesul la astfel de servicii.


Un subiect interesant pe care cred că o să-l discutăm în continuare va fi și accesul la energie. Dacă să ne uităm, țara noastră este dependentă de sursele tradiționale de energie, practic, noi importăm toată energia, iar potențialul de a produce energie solară este unul foarte înalt și cum noi diversificăm această energie și accesul la energie în general în contextul urban și rural din nou este o întrebare foarte interesantă.”

Europa Liberă: Aici tot vorbim despre o inegalitate?

Vorbim de inegalități când discutăm subiectul accesului la piața forței de muncă. ...


Dumitru Vasilescu: „Absolut. Noi vorbim de inegalități când discutăm subiectul accesului la piața forței de muncă. Avem o situație foarte interesantă în republică, probabil că suntem printre primele țări în regiune după rata tinerilor care nu sunt încadrați în câmpul muncii și nu sunt ocupați nici în educație. O rată alarmant de înaltă. Și atunci, ce facem?”

Europa Liberă: Care sunt cifrele?

Dumitru Vasilescu: „În jur la 25-30% este rata acestor tineri și situația nu se îmbunătățește. Și atunci, accesul la piața forței de muncă pentru această categorie de tineri, o mare parte dintre care nici nu au abilitățile, competențele nici tehnice, nici de alt gen necesare pentru a se încadra în piața forței de muncă, într-adevăr, este o problemă foarte mare.”

Indexul prosperității si Moldova, Legatum, decembrie 2019
Indexul prosperității si Moldova, Legatum, decembrie 2019


Europa Liberă: Dle Vasilescu, dar aceste inegalități apar, pentru că așa sunt condițiile, așa-i țara sau aceste inegalități apar și din cauza mentalității? De ce vă întreb? Pentru că tocmai ați menționat despre tinerii care nu sunt încadrați în câmpul muncii, dar inclusiv eu știu situații în care tinerii, de exemplu, preferă să muncească la negru sau să nu muncească deloc, tocmai pentru că salariul e prea mic. Aici e un fel de cerc vicios. Deci revin la întrebare: ce generează, până la urmă, aceste inegalități?

Dumitru Vasilescu: „Dacă ne-am referi, de exemplu, la încadrarea tinerilor în câmpul muncii, noi am făcut recent un studiu, întrebându-i pe tineri care sunt obstacolele în calea integrării pe piața forței de muncă, or noi de multe ori credem că problema este doar lipsa locurilor, iar tinerii spun că, de fapt, sunt trei factori practic cu aceeași pondere.

Este și lipsa locurilor de muncă, inclusiv bine plătite, dar este și lipsa de oportunități de creștere, și lipsa de resurse.

La noi este o problemă mare de mobilitate ...


Și în acest context, de exemplu, am identificat, dacă doriți, un factor foarte interesant care este cel legat de mobilitatea forței de muncă. La noi este o problemă mare de mobilitate, locurile de muncă, o bună parte dintre ele, din ceea ce noi cunoaștem, sunt concentrate în municipiu, iar mobilitatea spre municipiu, dinspre municipiu pentru aceste locuri de muncă este una foarte redusă și programe, de fapt, de a spori, de a promova mobilitatea lipsesc.

Sunt factori legați și de stigmă, discriminare ș.a.m.d., mai ales când vorbim de grupurile extrem de vulnerabile și marginalizate, vorbim de persoane cu dizabilități, toți cunoaștem cred că obstacolele pe care le întâmpină aceste persoane nu doar în ceea ce privește accesarea locurilor de muncă, vorbim chiar și de aceeași mobilitatea sau acces la transportul public în orașe sau în afara orașelor.”


Europa Liberă: Ce are de pierdut societatea atunci când nu este sensibilă la asemenea inegalități despre care vorbiți Dvs.? Nu doar la inegalități monetare – să am un salariu bun, să am unde trăi și mai mult nu am nevoie de nimic?

Cam zece la sută pierdem per ansamblu din dezvoltarea umană, din cauza inegalităților


Dumitru Vasilescu: „Indicele Dezvoltării Umane estimat și făcut public în acest raport vorbește despre faptul că noi cam zece la sută pierdem per ansamblu din dezvoltarea umană, din cauza inegalităților.”

Europa Liberă: Asta ce înseamnă la modul practic?

Dumitru Vasilescu: „Păi asta înseamnă în special grupuri de populație care sunt excluse social, asta înseamnă inclusiv pierderi la nivel de potențial uman.

Aceste inegalități evident influențează și exodul de tineri din țară.

Or, plecarea din țară pentru unii tineri este unica soluție pentru a-și găsi anumite oportunități și a găsi anumite locuri de muncă decente și bine plătite.”

Europa Liberă: Ce măsuri se pot lua?

Dumitru Vasilescu: „Aici vorbim și de deschiderea factorilor de decizie de a face unele schimbări politice și reforme și promovarea politicilor incluzive, politicilor care ar permite incluziunea socială a persoanelor marginalizate, a grupurilor marginalizate.


Noi vorbim despre promovarea antreprenoriatului și a autoangajării ca soluție pentru problemele cu care se confruntă piața forței de muncă acum și dezechilibrele existente pe piața forței de muncă. Posibil ar trebui să avem și o angajare mult mai serioasă cu sectorul privat și cu companiile angajatoare, pentru că nu este un secret că marii angajatori de ceva timp menționează faptul că tot mai greu și mai greu găsesc forță de muncă calificată, în special tineri calificați pe piața locală.”

Europa Liberă: Locul 107 din 189 despre ce vorbește?

Dumitru Vasilescu: „Putem să înțelegem unde ne poziționăm ca țară, dar nu mai mult decât atât. Eu cred că cel mai importat este că înțelegem cât noi pierdem în termeni de dezvoltare umană, când vorbim de inegalități.

Ceea ce raportul mai puțin analizează, repet, este viitorul inegalităților.


Pentru Republica Moldova eu cred că pentru anul viitor avem o sarcină interesantă: să conectăm toți partenerii și toți actorii interesați de acest domeniu și să facem, într-adevăr, o cercetare amplă și o înțelegere mai bună a acestor fenomene și a viitorului inegalităților în Republica Moldova, în special în contextul urbanizării, în contextul demografic în care noi ne aflăm.”

XS
SM
MD
LG