Linkuri accesibilitate

După relaxarea restricțiilor, zeci de cupluri străine au ajuns în Ucraina pentru a-și lua copiii născuți de mame-surogat


Părinți pentru prima dată alături de copiii născuți de mame-surogat

După două luni de așteptări cauzate de restricțiile anticoronavirus, zeci de cupluri străine au fost lăsate să intre în Ucraina pentru a-și lua copiii născuți de mame surogat. Avocata poporului, Liudmila Denisova, a spus că 31 de cupluri au sosit și și-au văzut copiii biologici. Imagini difuzate de televiziuni înfățișează scene emoționante ale acestor întâlniri, cu părinți plângând împreună cu nou-născuții. „Este un final foarte bun al acestui chin”, a spus Andrea Diez din Argentina, ținându-și în brațe copilul pentru prima dată. Cuplurile de străini au fost lăsate să intre în Ucraina după teste negative de COVID-19 și două săptămâni de carantină. Chestiunea a suscitat un mare interes în Ucraina, după ce Biotexcom, cel mai mare centru de maternitate surogat din țară, a difuzat un video cu peste 60 de paturi cu nou-născuți într-un hotel unde sunt găzduiți de obicei clienții. Liudmila Denisova spune că încă 88 de familii au obținut permisiunea de a intra în Ucraina, urmând să sosească în următoarele săptămâni. Ucraina este una din puținele țări care permit acordarea de servici de maternitate surogat străinilor, având aproximativ 50 de asemenea maternități.

XS
SM
MD
LG