„E important ca oamenii să știe, să simtă că, pur și simplu, aici au trăit și evrei”

Recent la Chișinău au fost instalate încă patru „pietre de poticnire”. Mici plăci de alamă, fixate pe un suport de beton în trotuar, fiecare având inscripționat un nume. Un nume al uneia dintre milioanelor de victime ale Holocaustului. Mulți dintre acești oameni au locuit aici, au fost concetățeni, deseori vecini chiar, cu cei ai căror urmași locuiesc acum în Republica Moldova. Și-aceste „pietre de poticnire” ar trebui să prevină uitarea sau ispita unei istorii selective. Un interviu la această temă cu rabinul Comunității Evreiești din Republica Moldova Shimshon Daniel Izakson.

Shimshon Daniel Izakson: „Este extrem de important să instalăm aceste pietre, deoarece au trecut câteva decenii și generațiile care au venit nici nu-și mai imaginează deja realitățile prin care au trecut această regiune, acest oraș, pereții acestor clădiri. Au trecut mai puțin de o sută de ani și putem spune că populația curentă evreiască din această regiune aproape a dispărut, comparativ cu cele 40 de procente care au fost în trecut. În mintea oamenilor poate apărea iluzia că aici trăia un evreu, doi, douăzeci, că ei trăiau la vreo margine de localitate, dar datorită acestor mărturii, oamenii vor trece pe alături și se vor uita pe inscripția de pe un perete, vor vedea jos aceste pietre cu inscripția numelui unei persoane și își vor pune întrebarea: „Oare cine e ăsta? Ce fel de oameni sunt?”. Vor începe să mediteze despre asta, să caute pe internet și vor afla că aici, în perioada războiului sau înainte de război, locuia un oarecare Iosea sau Șleoma. Și își vor pune întrebarea: „Interesant, dar cum s-a întâmplat că ei nu mai sunt aici?”.”

Europa Liberă: Și care sunt criteriile de selecție a persoanelor numele cărora apar pe aceste pietre? E vorba de personalități evreiești notorii?

Shimshon Daniel Izakson: „Criteriul de selectare nu ține de notorietatea persoanei… Criteriul principal ține de dovada clară și indubitabilă din documente care să confirme că omul respectiv a locuit în această casă. E important să fie un set perfect de documente în care să se arate limpede că omul respectiv cu siguranță a trăit aici. În acest caz, persoana respectivă se potrivește pentru acest proiect.”

Europa Liberă: Ce vă face să credeți că asemenea inițiative sunt mai utile, mai eficiente în relatarea istoriei evreilor din această regiune decât, de exemplu, un monument, o expoziție sau un muzeu?

Shimshon Daniel Izakson: „Eu vă dau un exemplu personal. Locuiesc în Moldova de patru ani și cum credeți, de câte ori am fost la muzeu? În pofida faptului că prețuiesc mult educația și încontinuu încerc să învăț lucruri noi, niciodată nu am fost în niciun muzeu de la Chișinău. Cred că în secolul XXI oamenii nu prea au întotdeauna timp pentru o excursie de o jumătate de zi la muzeu, nu prea au disponibilitatea să petreacă mult timp acolo... Probabilitatea că cineva să ajungă în acel muzeu nu e în favoarea muzeului. Dar în cazul „pietrelor de poticnire”, persoana trece pe alături, își caută de treabă și vede inscripția... A trecut o dată, de două ori, devine curios, se întreabă despre ce e vorba. Și știți, deși nu am vizitat muzeele din Chișinău, nu am avut cum să trec cu vederea plăcile istorice, inscripțiile de pe clădirile orașului – le-am citit pe toate și despre multe dintre ele mă informam ulterior pe Internet.”

Europa Liberă: Proiectul „Stolpersteine” există în zeci de orașe ale Europei. Prin ce vă explicați popularitatea lui?

Shimshon Daniel Izakson: „Cred că e pur și simplu un proiect foarte frumos și important. Poate să ne fie greu să ne dăm seama, dintr-o parte, dar există multe detalii uimitoare în istoria Europei și în schimbările care au avut loc aici în ultima sută de ani. Imaginați-vă că ne-am întoarce cu vreo 70 de ani în urmă și, în loc de sute de mii de evrei în Europa, ați vedea șase milioane de evrei. Imediat vă veți da seama că harta etnică din multe orașe este acum extrem de diferită. Sute de mii de evrei în Polonia, sute de mii de evrei în Lituania, Belarus, Ucraina, aici în Basarabia... Lumea a fost alta, au fost altfel de relații de vecinătate. Și iată că, într-o clipă, totul a dispărut și nu doar într-un anume loc, dar în toată Europa. Și tot ce a rămas de la acești oameni, de la acei care au supraviețuit, sunt pereții între care au trăit, podeaua pe care au mers, lucrurile de care s-au atins … E tot ce-a mai rămas în urma lor. Ideea acestui proiect e ca oamenii măcar pentru o clipă să cadă pe gânduri și să-și dea seama că asta s-a întâmplat nu doar într-un singur oraș, de exemplu în Cracovia sau Varșovia, dar că asta s-a întâmplat în toată Europa. Și de asta acest proiect, în care zeci de pietre de poticnire au fost instalate în toată Europa, uimește, surprinde și creează un val de simpatie. În general, minții noastre îi este greu să perceapă fenomene de amploare.

Când creierul uman trebuie să facă față unor chestii majore, el tinde să alunge aceste gânduri, riscând astfel să ignore fenomene importante... Dar aici vezi numele oamenilor, poate faci cunoștință cu rudele, urmașii acestor oameni care vin la prezentarea acestor pietre sau vezi cum pe rețelele de socializare nepoții publică mesaje că - uite - undeva se păstrează memoria strămoșilor noștri prin instalarea acestei pietre. E ceva ce uimește! Ne este greu să percepem fenomene majore și complexe, conștiința noastră le evită, fiindcă pot fi prea șocante, dar aceste șase milioane de evrei care au pierit în Holocaust au fost oameni reali. Doar în familia mea au fost, cunosc despre câteva zeci de strămoși exterminați. În cazul unora dintre ei, cunosc pe ce stradă trăiau, cine i-a turnat când se ascundeau de naziști, cum s-a întâmplat... În cazul unora - știm, în cazul altora - nu. Și asta e istoria fiecărei familii de evrei din Europa, fără excepție. În acest sens, ar fi bine să se păstreze măcar amintirea acestor oameni, lângă și în casele în care locuiau.”

Europa Liberă: Și în regiunea Republicii Moldova câte „pietre de poticnire” ar trebui să existe?

Shimshon Daniel Izakson: „Nu-mi imaginez despre ce cifră ar putea fi vorba exact, dar cred eu că e vorba de zeci de mii. O piatră de poticnire este și o umanizare a istoriei. Pe lângă asta, e o amintire că în oraș există destul de multe proprietăți care aparțineau evreilor, comunităților evreiești, care aparținea sinagogilor, spitalelor evreiești și aceste imobile nu sunt întoarse, deși anii în care dreptul proprietatea privată era nesocotit au trecut. Și e important să luăm în considerație acest aspect. Chestiunea restituirii bunurilor este foarte importantă și actuală. Și e vorba de restituirea imobilelor obștești și a proprietăților private. Sunt două probleme extrem de actuale pentru comunitatea evreilor din Moldova.”

Europa Liberă: În ce măsură credeți că aceste detalii și subtilități pot fi percepute de un trecător ordinar? Nu e un secret că în manualele de istorie se scrie extrem de puține despre genocidul evreilor din această regiune...

Shimshon Daniel Izakson: „Într-adevăr, la capitolul educație, cunoașterii istoriei acelei perioade stăm extrem de prost, e o lacună uriașă. Înainte să devin rabinul comunității evreiești din Moldova, am fost rabin la Vilnius, în Lituania, apoi în Belarus. Ceea ce m-a speriat, însă, e gradul de necunoaștere a istoriei și cocktailul de mituri și stereotipuri prezent în societate, pe care, la drept vorbind, nu l-am mai întâlnit nicăieri. Asta sperie mult.”

Europa Liberă: Și prin ce vă explicați asta?

Shimshon Daniel Izakson: „Oricât de trist ar fi să o spun, dar cred că Moldova se află la intersecția mai multor fluxuri informaționale. Și aceste fluxuri convergente lasă amprentă asupra conștiinței oamenilor. Ei rămân cu multe neclarități și o amestecătură de prejudecăți... Și desigur are de suferit istoria, realitatea obiectivă. Nici nu știu care ar fi salvarea. La o aniversare a deschiderii ghetoului la Chișinău - acolo unde e strada Ierusalim se afla cândva un ghetou - eu am luat telefonul și am făcut o transmisiune în direct pe rețelele de socializare, în care povesteam despre istoria acestei zone. În jurul meu s-au adunat vreo douăzeci de oameni și am fost întrebat: „Dar ce este un ghetou?”. Asta m-a mirat mult. Nu credeam că în Europa mai poate exista vreun om care să nu cunoască ce înseamnă un ghetou…”

Europa Liberă: De responsabilitatea cui era ca aceste persoane să cunoască astfel de detalii?

Shimshon Daniel Izakson: „În toate țările asta e o investiție importantă a statului în propria istorie și acest eforturi desigur că sunt sprijinite de comunitatea evreiască, inclusiv prin diverse fonduri. Noi de mult timp visăm să deschidem un muzeu al evreilor în Moldova, fiindcă o mulțime de personalități marcante din lume, inclusiv în Israel, s-au născut în Moldova, sunt originare de aici. Această inițiativă a existat și pentru asta s-au alocat chiar și bani, sume mari, care însă, într-un mod fantastic și tradițional pentru această țară, au dispărut. Cum a spus ministrul culturi de pe atunci Corneliu Popovici: „Acești bani au dispărut și noi acum căutăm unde sunt”. Și se tot caută de pe atunci…

Europa Liberă: Dar simțiți sprijinul, inclusiv financiar, al autorităților moldovene în păstrarea patrimoniului cultural și istoric evreiesc?

Shimshon Daniel Izakson: „Noi suntem recunoscători că măcar ne lasă să instalăm aceste monumente și „pietre de poticnire”. Totuși, în pofida acestui fapt, există mulți oameni importanți pentru istoria evreilor în Moldova pe care am dorit să-i comemorăm prin instalarea unor plăci cu numele lor pe clădirile în care au locuit, dar nu am mai reușit. Așa că la sprijin financiar nici măcar nu visăm, deși ar fi ceva normal.”

Europa Liberă: Există și voci critice față de proiectul „pietrelor de poticnire”, care susțin că atunci când trecătorii calcă pe numele acestor persoane, fără să vrea le-ar pângări memoria.

Shimshon Daniel Izakson: „Mi se pare că nu există în lume vreo opinie, care să nu aibă o contra-opinie, mai ales în țara noastră... Desigur, apar îngrijorări și aceste tensiuni creează dorința de a spune ceva împotriva acestor inițiative.”

Europa Liberă: Pot astfel de inițiative culturale preveni apariția unor tensiuni interetnice? Sau au mai mult un rol educațional?

Shimshon Daniel Izakson: „Nu cred că acestea au impact asupra nivelului de conflictualitate și tensiune din societate. Cred că situația se schimbă atunci când fiecare cetățean știe că agresiunea față de orice grup etnic întotdeauna va fi pedepsită. Anume atunci orice om care va decide din senin să încalce drepturile cuiva, va sta pe gânduri înainte să facă acest pas și-și va da seama vor exista consecințe. Vă ofer un exemplu personal. Miercurea trecută stăteam în parcul catedralei și mă uitam în telefon. Pe lângă mine a trecut un tânăr de vreo 20 de ani care nu a găsit nimic mai bun să spună decât fraza: „Păcat că nemții nu v-au nimicit pe toți în vremea războiului!”. Eu desigur l-am ajuns din urmă, am filmat un video cu el, i-am făcut poze, am scris o plângere la procuratură... Apropo, mă întreb când oare voi fi contactat să ofer autorităților mai multe informații... Acesta ar fi un indicator al nivelului de interes al autorităților moldovene ca diversele grupuri etnice care locuiesc în Moldova, cu rădăcini istorice în aceste regiuni, să se simtă aici confortabil. Pentru mine acesta e un indicator important, mai ales că situația în care m-am pomenit nu e un caz unic.”

Europa Liberă: Și vă așteptați ca acest confort să apară în viitorul apropiat?

Shimshon Daniel Izakson: „Cred că e ceva ce se poate schimba în conștiința oamenilor în vreo 10-15 ani. E posibil, sunt sigur de asta. [Asta se va întâmpla] dacă prin vreo minune se vor găsi banii alocați de autorități pentru deschiderea muzeului evreiesc în care am putea povesti istoria acestui plai, cât de mult au contribuit evreii la bunăstarea acestui spațiu, acestei țări, cât de multe au oferit domeniului tehnologiilor și culturii, că ei sunt un motiv de mândrie pentru țară. E important ca oamenii să știe, să simtă că, pur și simplu, aici au trăit și evrei. Acest transfer de memorie în combinație cu o înțelegere clară că e nu e posibil să instigi ură, să manifești antisemitism și să nu suporți consecințe pentru asta, deci toți acești factori la un loc sunt sigur că vor schimba în 10-15 ani percepția societății spre bine.”