Șampon, săpun, gel, înălbitor... Cine nu le are în baie sau la bucătărie, dar ce se întâmplă cu aceste produse după ce le folosim? Unde ajung și ce impact au? Simplu de tot, explică ecologiștii, cel mai probabil ajung în apa pe care o bem și în fructele, legumele pe care le mâncăm. Majoritatea detergenților de pe rafturile magazinelor din Moldova nu se descompun în natură și nici nu pot fi eliminați de stațiile de epurare a apei.
Astfel, cea mai gravă problemă ecologică cu care se confruntă R. Moldova este poluarea apelor de la sistemele de canalizare, susține Președinta Centrului Național de Mediu, Ina Coșeru.
„Fiecare locuitor din R.Moldova să folosească detergenții ecologici pentru că atunci vom diminua esențial impactul asupra apelor de suprafață, asupra râurilor noastre, vor fi cu mult mai curate chiar dacă stațiile de epurare nu se vor construi toate peste noapte și nu le vom avea funcționale mâine, pentru că, în mare parte, poluarea vine din gospodăriile individuale, de aceea, visul nostru astăzi este ca noi unul ca unul să folosim detergenții ecologici pentru că mâine ne vom asigura cu apă calitativă, potabilă, pe care noi o consumăm din râuri.”
De la acest vis al Inei Coșeru și al colegilor ei a pornit inițiativa de promovare a detergenților ecologici. Ei merg prin orașele Moldovei și informează locuitorii despre impactul detergenților asupra apei și sănătății lor, dar și despre avantajele soluțiilor ecologice, pentru că anume lipsa informării și nepăsarea au dus la poluarea atât de gravă a mediului înconjurător, este convinsă Președinta Centrului Național de Mediu. Componenții chimici din detergenții pe care îi folosim zilnic au în egală măsură impact și asupra sănătății, avertizează șefa Centrului de Sănătate Publică Chișinău, Eudochia Tcaci. Este un fel de intoxicare cronică, în fiecare zi câte un pic, explică ea.
Detergenții ecologici și biodegradabili sunt soluția cea mai simplă, spun experții...
„Noi deseori ne întrebăm de ce avem atât de mulți oameni bolnavi, de ce atât de multe cazuri de boli cronice, înregistrarea bolilor cronice la persoane relativ tinere, care poate cu 50 de ani în urmă nici nu ne gândeam că poate să se îmbolnăvească. Posibil să fie și substanțele chimice care sunt aruncate în mediu, pe care noi le ingerăm neștiind sau inconștient. Este important, întradevăr, să fim și noi responsabili de ceea ce facem, să cunoaștem că produsele chimice nu sunt atât de inofensive pentru sănătate.”
Detergenții ecologici și biodegradabili sunt soluția cea mai simplă, spun experții. Deocamdată, în magazinele din Moldova aceste produse sunt mai greu de găsit, dar și ceva mai scumpe. Vladimir Magla, biolog de profesie, de doi ani este distribuitor oficial de produse eco din Belgia și Italia. El spune că în nici un supermarket din Europa nu găsești o diversitate atât de vastă de detergenți ca în Moldova, unde cu greu zărești unul ecologic.
„Lucrăm mai mult din entuziasm. Deocamdată nu prea avem venit. Cunosc câteva firme importatoare de produse ecologice care s-au închis pentru că nu este avantajos. Avem multe produse ieftine ca preț și calitate. Piața abundă în detergenți turcești care nu sunt acceptați în Europa. La noi, oamenii aleg produsul în primul rând după preț, dar ar trebui să înțeleagă că bun și ieftin nu există, decât dacă este la ofertă, dar oricum ar trebui să citească ce scrie pe ambalaj și care este țara producătoare.”
În țările europene mai degrabă normele legale i-au influențat pe cetățeni să aleagă alternativele ecologice...
Prețul mai mare pentru produsele ecologice nu este o scuză pentru Eugenia Bagrin din satul Sălcuța, Căușeni. Am întâlnit-o la un eveniment organizat de Centrul Național de Mediu. Ea a venit la Chișinău special pentru a afla ce alternative propun specialiștii la detergenții clasici. Am surprins-o cum se minuna de nucile de săpun despre care aflase pentru prima dată.
„Mă doare sufletul de fiecare dată când am un vraf de veselă că trebuie s-o spăl și caut alternativă. De exemplu, la spălatul vaselor eu utilizez muștarul. Spăl cănuța de cafea cu o picătură de muștar. Altădată folosesc sucul de lămâie, bicarbonatul de sodiu la spălarea vaselor, teracotei, lavoarului.”
Pentru ca detergenții ecologici să ajungă în fiecare gospodărie e nevoie și de implicarea autorităților, este de părere Ina Coșeru de la Centrul Național de Mediu, care spune că în țările europene mai degrabă normele legale i-au influențat pe cetățeni să aleagă alternativele ecologice.