Linkuri accesibilitate

Ecologiștii, marii câștigători ai alegerilor locale din Franța


Măsuri speciale de securitate sanitară la alegerile locale din Franța: masca obligatorie, dezinfectant și pixul propriu pentru a vota, 28 iunie 2020.
Măsuri speciale de securitate sanitară la alegerile locale din Franța: masca obligatorie, dezinfectant și pixul propriu pentru a vota, 28 iunie 2020.

În Franța a avut loc duminică al doilea tur al alegerilor locale, la mai bine de trei luni de la primul tur, organizat pe 15 martie, cu numai 48 de ore înainte de impunerea unui regim strict de carantină, timp de două luni, în tentativa de a încetini răspândirea pandemiei de coronavirus.

Primăria Parisului a fost recâștigată de socialista Anne Hidalgo dar alegerile de ieri au fost marcare de victoria masivă a verzilor, care au devenit principala forță de stânga. Și de un absenteism istoric, de aproape 60%, explicat numai parțial prin frica oamenilor de pandemia de coronavirus. Verzii au câștigat o serie de mari orașe: Lyon, Bordeaux și Marsilia.

Rezultatele partidului prezidențial La Republique en Marche au fost „dezamăgitoare” a recunoscut duminică seară purtătoarea de cuvânt a guvernului. Luni se așteaptă ca președintele Emmanuel Macron să prezinte răspunsul guvernului la cele 150 de propuneri înaintate de o adunare cetățenească, recent creată, care s-a ocupat de problemele climatice.

XS
SM
MD
LG