Cei 4,8 milioane de lucrători care s-au adăugat forței de muncă în luna iunie, sunt în marea majoritate cei reveniți după ce fuseseră concediați, la începutul pandemiei. Numărul celor care și-au pierdut joburile permanent a crescut în iunie, de la 2,2 milioane la 2.8 milioane. Acesta este sfârșitul unui trimestru în care activitatea economică a scăzut cu 37%. Cifra șomajului în Statele Unite este acum de 11,1%.
Dar cea mai îngrijorătoare cifră este numărul cazurilor de COVID19 într-o singură zi, care a ajuns acum la 50 de mii pe ansamblul Statelor Unite. Până acum statul a investit 6 mii de miliarde de dolari în contextul crizei, pentru sprijinirea economiei.
Cea mai mare parte a acestei sume pare a se fi îndreptat către piețele financiare, indicii bursieri crescând cu 20% în al doilea trimestru.
Un nou program de stimulare a economiei ar putea adăuga până la o mie de miliarde. Experții spun că problema este nu atât suma, cât unde se duc banii respectivi. Într-o economie sănătoasă, indivizi și corporații cheltuiesc fără limită și aceste cheltuieli aduc bani în viitor. Într-o economie bolnavă, banii nu contribuie la dezvoltare, ci sunt un mijloc de supraviețuire.
Americanii au economisit 23% din venituri în aprilie și în mai, cifre mult mai mari decât anterior. Până acum obiectivul ca America să nu rămână fără bani este îndeplinit: americanii au primit un ajutor în valoare de 1,200 de dolari și 600 de dolari în plus pe lună la cecurile cu ajutorul de șomaj – și asta a protejat milioane de persoane. Cea mai mare parte a ajutorului pentru corporații a rămas neatins.
Micile afaceri au profitat de ajutorul în valoare de 521 miliarde de dolari, dar acest ajutor nu pare să aibă un efect major asupra forței de muncă. Forța de muncă a fost menținută – ca o condiție a ajutorului – dar asta poate fi o cifra artificială pentru că menținerea nu ilustrează activitate economică. Un recent studiu arată că nu există dovezi că la firmele mici și mijlocii care au primi ajutor, s-au făcut angajări, prin comparație cu cele care nu au primit. Până când virusul va fi anihilat o parte foarte mică a ajutorului va fi cheltuită pentru angajări, ceea ce se va materializa într-un nivel de angajare a forței de muncă inferior anilor 50, când majoritatea femeilor au început să lucreze.
Atâta timp cât perisită riscul ca părți ale economiei să fie reînchise, disponibilitatea afacerilor de a investi în dezvoltare va fi limitată.