NATO se pregăteşte să discute săptămâna aceasta un răspuns, în zona Mării Negre, la „acțiunile agresive” ale Rusiei. Anunţul a fost făcut de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, în perspectiva apropiatei reuniuni de la Washington a miniștrilor de externe NATO. Este de așteptat, a spus Stoltenberg, să fie decise măsuri care să „mărească” capacitatea Alianței de a supraveghea și analiza corect situația din zona Mării Negre. Secretarul general NATO a vorbit recent despre ameninţările ruseşti de la Marea Neagră şi în cadrul unei vizite în Georgia, când constata o „suplimentare semnificativă a forţelor ruse în regiunea Mării Negre după anexarea ilegală a Crimeii” şi nevoia unor acţiuni de răspuns din partea Alianţei Nord-Atlantice. Care ar fi motivele îngrijorării? Ar trebui şi Chişinăul să-şi facă griji? Cîteva din teme de discuţie cu directoarea Centrului de informare NATO de la Chişinău, Elena Mârzac.
Elena Mîrzac: „Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, Rusia a urmat un vector puternic de menținere a rolului de lider în fostul teritoriu al Uniunii Sovietice, dar în special în această regiune a Mării Negre istoric considerată drept o regiune care este sub influența Uniunii Sovietice. Au fost declanșate un șir de conflicte locale în noile state independente de către Rusia – în Georgia, cum ar fi Abhazia și Osetia de Sud; în Moldova – Transnistria; în Azerbaidjan – Nagorno-Karabah; în Rusia – Cecenia. Și Rusia a dus politica ei externă și de securitate în această vecinătate apropiată.
Acest status-quo a fost modificat atunci când a fost anexată Crimeea în 2014 și asta a avut un impact profund asupra balanței militare din regiunea Mării Negre. Astfel, anexând această peninsulă, Rusia controlează în momentul de față cel de-al doilea ca importanță punct geografic din Marea Neagră, după strâmtoarea Turciei. În presă acum au apărut foarte multe comentarii, inclusiv ale secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, de la recentele exerciții comune NATO-Georgia, iarăși pentru a exprima opinia NATO față de această problemă.
În general, istoric vorbind si analizând rapoartele mai multor experți în domeniu, am putea spune ca s-a supraestimat de către Rusia această amenințare militară a comunității euroatlantice, dar, pe de altă parte, și comunitatea euroatlantică a subestimat îngrijorările Rusiei în această privință. NATO nu are o strategie pentru Marea Neagră, dar totuși ea este îngrijorată de această situație, pentru că țările riverane Mării Negre sunt și țări membre NATO, cum ar fi România și Turcia.”
Europa liberă: Dar de ce NATO nu are o strategie pentru Marea Neagră? Și n-ar trebui s-o aibă?
Elena Mîrzac: „Cred ca ar trebui s-o aibă. De mult timp, NATO caracterizează regiunea Mării Negre drept importantă pentru securitatea euroatlantică, dar doar începând cu summit-ul din 2016 de la Varșovia liderii NATO s-au angajat să sporească prezența Alianței în regiune prin crearea așa-numitei prezențe adaptate continue. Aceasta nu semnifică că există o flotă a NATO în Marea Neagră sau există un anumit contingent militar. De ce? Pentru că există Tratatul de la Montreux care blochează într-un fel prezența vaselor militare ale țărilor neriverane în bazinul Mării Negre. Potrivit acestui document Montreux, care datează din 1936, navele de război ale țărilor neriverane la Marea Neagră nu au voie să staționeze în apele acesteia mai mult de 21 de zile. La fel, este limitat și tonajul acestor nave.
Aceste lucruri împiedica această prezență. Totodată, cum spuneam, există aceste îngrijorări ale țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice și sunt bazate pe trei aspecte. În primul rând, pe prezența militară a Rusiei, așa-numita noțiune de A2/AD, anti-access area denail. Este vorba de un concept prin care adversarilor potențiali le este blocat accesul într-o anumită zonă prin sporirea propriilor capacități militare, adică exact ce a făcut Rusia – și-a sporit prezența militară în Crimeea, unde a staționat sisteme de rachete, inclusiv de tipul Kalibr, dar totodată prezența sporită a navelor NATO în regiunea Mării Negre este un contrasemnal la pretențiile ruse. Acesta este un aspect.
Situația în regiune s-a deteriorat după anexarea Crimeei. Sunt utilizate toate metodele posibile...
Al doilea aspect îl reprezintă prezența așa-numită malignă a Rusiei, care se caracterizează prin destabilizarea situației. Situația în regiune, cum vă ziceam mai sus, s-a deteriorat în special după anexarea Crimeei. Sunt utilizate toate metodele posibile, fie ele economice, diplomatice, campanii propagandistice active, crearea problemelor noi, stârnirea celor vechi... Deci, această regiune este cunoscută printr-un șir de conflicte așa-numite conflicte înghețate, zona sură sau așa-numitul de experți cordon sanitar și se alimentează regulat aceste conflicte.
De asemenea sunt utilizate și subversiunile economice, blocajele economice, embargourile, implicarea în treburile interne și în special în perioada electorală. Și aici este cazul să dăm exemplul Republicii Moldova, care aparţine geografic regiunii Mării Negre și în Strategia apărării naționale este clar stipulat că Republica Moldova aparține acestei regiuni și toate amenințările la securitatea regiunii au un impact și asupra securității naționale, aici fiind menționate atât prezența forțelor străine pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria, traficul armamentului ilicit, prezența propagandei străine ș.a.m.d., care toate împreună subminează securitatea națională.
Federația Rusă continuă să alimenteze această prezență a militarilor și aici vedem și acțiunile statului nostru în acest sens, atunci când este condamnată prezența forțelor de ocupație, dar să fim atenți că doar a forțelor de ocupație ruse, dar cunoscut faptul că în Transnistria sunt nu doar forțe de ocupație ruse, dar și potenţialul militar din regiunea transnistreana, așa-numita armată transnistreană, despre a cărei retragere nu se discută și se continuă și dezvoltarea acestei prezențe militare.
E important să evidențiem și faptul despre accesul Republicii Moldova la Marea Neagră. Portul de la Giurgiulești, care se află la 130 km de la Marea Neagră, reprezinta unicul acces la Marea Neagra, ceea ce aduce și avantaje economice, dar și Republica Moldova, fiind parte a acestei regiuni, simte impactul acestor amenințări în adresa securităţii, deci trebuie să întărim capacitățile noastre de apărare. Ele fiind mai modeste, avem nevoie de asistență din exterior și această asistență vine de la instituțiile/ organizaţiile de profil sau pe bază de acorduri bilaterale pe care le avem.”
Europa liberă: Ce acțiuni întreprinde Republica Moldova pentru a accesa acest sprijin?
Este mai mult o cooperare tehnică și nu neapărat utilizăm tot potențialul pe care ar putea să-l accesez Republica Moldova...
Elena Mîrzac: „După summitul NATO de la Newport, Republica Moldova face parte din Inițiativa NATO de Consolidării Capacităților de Apărare. Pentru a fortifica aceste programe pe care le oferă NATO s-a deschis și Oficiul de Legătură NATO, dar chiar dacă avem aceste acorduri, avem inițiative, este mai mult o cooperare tehnică și nu neapărat utilizăm tot potențialul pe care ar putea să-l accesez Republica Moldova. Iarăși, având la bază acest statut de neutralitate, avem această situație politică în stat în care anumite partide politice sunt pro-estice și împiedică o anumită colaborare și e, de echilibru, așa-numită de diplomații noștri, în care să utilizeze posibilitățile ambelor părți atât din Est, cât și din Vest.”
Europa liberă: Această poziție a Republicii Moldova încurcă acțiunile practice, ca să zic așa?
Elena Mîrzac: „Nu cred că este vina, problema doar a părții moldovenești. Așa este specificul la momentul de față a relației NATO-Republica Moldova, care, chiar dacă are la bază un șir de mecanisme de cooperare, pe care le-a dezvoltat în ultimii ani, totuși această cooperare rămâne mai mult simbolică, care reflectă constrângerile impuse de conflictul transnistrean și de această divizare politică internă foarte aprofundată în ceea ce privește politica externă și politica de securitate. În mod practic se organizează activități, sunt proiecte în aceste domenii de dezvoltare a capacităților, dar iarăși opinia mea e că impedimentele vin din ambele părți.”
