Scriitorul britanic Kazuo Ishiguro este laureatul de anul acesta al Premiului Nobel pentru literatură 2017. Ishiguro este cunoscut mai ales pentru ecranizarea romanului său „Rămășițele Zilei”. În justificarea Academiei Suedeze se scrie că operele scriitorul născut la Nagasaki, în Japonia, sunt „un melanj de Jane Austen, comedii de situaţii sociale și Franz Kafka. Dacă amesteci aceste lucruri puţin - nu prea mult - obții esenţa lui Ishiguro”, a spus Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze. Anul trecut premiul a fost acordat poetului și cântărețului Bob Dylan. Premiul este în valoare de 1,1 milioane de dolari.
Emilian Galaicu-Păun: „Este o veche miză a mea cazul Ishiguro, i-am prezentat cel puțin patru cărți în cadrul rubricii Carte la pachet. Și probabil după a treia sau a patra carte am zis undeva, într-o emisiune că e pur și simplu o mare nedumerire că până acum acest om nu a luat premiul Nobel.
Sigur că e un fel de apreciere personală, dar mie unuia opera lui Kazuo Ishiguro îmi spune atât de mult încât aș putea comenta cred că un an de zile în fiecare luni seara câte o carte a domniei sale.”
Europa Liberă: Haideți să începem prin a povesti cine este Kazuo Ishiguro.
Emilian Galaicu-Păun: „Este un britanic născut în Nagasaki în 1954, din câte îmi amintesc într-o familie de diplomați. A revenit foarte repede în Marea Britanie, pe la vârsta de 10 ani. Nu este un japonez care își traduce cărțile, ci scrie direct în engleză.
A fost remarcat foarte repede pentru exactitatea frazei sale, pentru o frază foarte economă, dar foarte strânsă, foarte plină de sens cu un minim de mijloace. A avut o carte la început care imediat a atras atenția asupra sa – este vorba despre „Rămășițele zilei”, am și prezentat-o – insist asupra acestui moment pentru că toate emisiunile pot fi găsite pe site-ul Europei Libere.
Cartea care l-a lansat practic pe arena mondială se numește „Să nu mă părăsești”. Pe mine cartea pur și simplu m-a bulversat.
Iar ultima carte care se numește „Uriașul îngropat” a fost scrisă în ultimii zece ani. Deci, timp de 10 ani a luat o pauză pentru a scrie un roman în care practic nu se întâmplă nimic. Dar este un roman pe tradiția britanică, pe legenda regelui Artur, cavalerii mesei rotunde etc., dar printr-un filtru atât de personalizat! Aș zice că este o carte mare pe tradiția occidentală văzută prin ochii unui japonez.”
Europa Liberă: Și care sunt aspectele care v-au făcut să-l remarcați cu mult timp în urmă și care, iată, acum i-au adus și acest cel mai important premiu în literatură?
Emilian Galaicu-Păun: „Ceea ce m-a frapat de la bun început este felul în care știe să plaseze o istorie neverosimilă într-un context foarte-foarte realist. Bunăoară, în „Să nu mă părăsești” este vorba despre o casă de copii de clone, care sunt crescuți în ideea de a deveni clone, adică ei vor fi donatori și de obicei mor la a doua sau a treia donație. Iar anturajul este cât se poate de realist. Totul se întâmplă ca într-un film de realism din secolul XIX.
La câtă informație, la câte sugestii intelectuale conțin cărțile sale, fraza funcționează ca un fel de mici capcane – în fiecare dintre ele se prinde ceva. Nu există nici un fel de „fraze de trecere”. Totul este foarte dens, foarte economicos.
Probabil să cea mai voluminoasă carte a sa are 300 de pagini, dar ai senzația că ai citit epopei întregi. Mie mi se pare o formulă extraordinară de a da ceea ce numeau latinii „multum in parvo”.
E pe mare merit acest premiu!”
