Linkuri accesibilitate

Ştiri

EMA: trombozele cerebrale, un „efect secundar foarte rar” după vaccinarea cu AstraZeneca

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a ajuns la concluzia că trombozele apărute după administrarea vaccinul anti-COVID-19 AstraZeneca sînt un „foarte rar efect secundar” al imunizării cu acest ser.

Vaccinul AstraZeneca reprezintă cea mai mare aparte a vaccinurilor disponibile în R. Moldova, prin donațiile din România și platforma COVAX a Organizației Mondiale a Sănătății.

Comisia de siguranță din cadrul EMA a precizat într-o declarație miercuri că beneficiile serului AstraZeneca depășesc considerabil riscurile administrării lui, și nu va fi schimba recomandarea de folosire în continuare a acestui vaccin împotriva COVID-19. La o conferință de presă s-a precizat că nu s-a ajuns la concluzia ca vârsta și genul pot influența acesta efecte adverse.

Până în 4 aprilie au fost identificate numai 169 de cazuri de cheaguri de sânge la creier la 34 de milioane de doze ale vaccinului AstraZeneca administrate în Zona Economică Europeană. Reacție similară cu cea înregistrată la pacienții tratați cu heparină, condiție numită Trombocitopenie indusă de heparină.

Se va urmări dacă și alte vaccinuri similare, ca Sputnik V , Johnson & Johnson sau cele produse în China provoacă aceste efecte secundare.

Mai multe țări europene, printre care și Germania, au restricționat deja administrarea vaccinului AstraZeneca în rândul persoanelor cu vârsta de sub 60 de ani după ce s-a observat că persoanele tinere ar fi mai susceptibile să dezvolte tromboze după vaccinarea cu acest produs. În Marea Britanie s-a decis miercuri, ca persoanelor mai tinere de 30 de ani să li se ofere un vaccin alternativ la AstraZeneca, în măsura posibilităților.

Uniunea Europeană a comandat inițial 400 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca dar multe țări UE, vaccinurile rămân acum nefolosite, din cauză că lumea și-a pierdut încrederea.

Potrivit unui studiu al Consiliului american pentru Relații Externe, vaccinul AstraZeneca ar urma să acopere 50% din vaccinurile livrate țărilor cu venituri scăzute și o treime din dozele pentru țările sărace.

De ce se vaccinează cetățenii moldoveni în România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:31 0:00

În România, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a declarat miecuri că persoanele care au avut probleme de coagulare a sângelui după prima doză de vaccin anti-Covid cu serul de la AstraZeneca „categoric nu vor mai face a doua doză cu același tip de vaccin, relatează Hotnews.ro

Vezi și: Cum pot să mă vaccinez cu AstraZeneca când cineva renunță la programare

Vezi ultimele știri ale zilei

Kievul spune că Moscova ar refuza să discute escaladarea tensiunilor din Donbas

Forțe ucrainene în regiunea Donețk, aprilie 2021

Ucraina spune că a cerut să discute cu Rusia escaladarea tensiunilor din Donbas, dar n-a primit răspuns – o declarație pe care Moscova o neagă. Kievul și occidentul îi învinuiesc pentru recenta intensificare a ostilităților pe separatiștii sprijiniți de Rusia, dar Moscova spune că de vină ar fi Ucraina. O acumulare recentă de fotografii, video și alte informații sugerează de asemenea existența unor mișcări importante de unități armate rusești înspre sau în apropierea graniței cu Ucraina și în peninsula ocupată Crimeea, alimentând temeri că Moscova s-ar pregăti să trimită trupe în Ucraina. Într-o declarație datată 12 aprilie, ministerul de externe ucrainean a spus că a cerut oficial părții ruse să clarifice „sporirea semnificativă” a prezenței militare rusești de-a lungul graniței în Crimeea. „Din păcate, partea rusă a refuzat să ofere informație substanțială în această privință, spunând că nu desfășoară asemenea activități”, se spune în declarația ucraineană. Dar la Moscova purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu are cunoștință de vreo asemenea solicitare din partea Kievului. Unii analiști spun că recentele mișcări de trupe rusești ar avea rostul să pună la încercare politica noii administrații americane față de Ucraina.

Iranul a amenințat să se răzbune pentru un presupus act de sabotaj la uzina sa nucleară Natanz

Mohammad Javad Zarif

Iranul a amenințat să se răzbune pentru un presupus act de sabotaj la uzina sa nucleară Natanz, pus pe seama inamicului său tradițional, Israelul, și venit pe fondul eforturilor de revigorare a acordului nuclear din 2015, abandonat de fostul președinte american Donald Trump. Ali Akbar Salehi, șeful Organizației Energiei Atomice Iraniene (IAEO), a numit „act de terorism” pana de electricitate de la uzina Natanz, din 11 aprilie, venită la o zi după ce Iranul a pus în funcțiune centrifuge avansate pentru îmbogățirea mai rapidă a uraniului. Uzina Natanz este esențială pentru programul nuclear iranian, fiind monitorizată de experții Agenției ONU pentru energie atomică (IAEA). Luni, ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a dat vina pentru incident pe Israel și a adăugat că Iranul va căuta să se răzbune. „Ne vom răzbuna pe sioniști”, a spus Zarif, folosind un termen derogatoriu obișnuit în legătură cu Israelul. Israelul nu își ascunde opoziția față de disponibilitatea noii administrații, democrate de la Washington, de a reintra în anumite condiții în acordul nuclear încheiat de Iran în 2015 cu puterile globale. New York Times, citând oficiali de securitate americani și israelieni, a relatat luni că Israelul a jucat un rol în ceea ce a descris ca o „mare explozie” produsă la 11 aprilie la Natanz.

Fracțiunea parlamentară DA cere audieri privind cumpărarea vaccinului chinezesc

Vaccinul Sinovac, dozat in seringi, China, septembrie 2020.

Fracțiunea Platforma DA cere audierea prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, după ce autoritățile au anunțat că vor să cumpere 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac, produs de SINOVAC BIOTECH LIMITED din China.

Vineri, 9 aprilie, Ministerul Sănătății din Republica Moldova a anunțat că va achiziționa 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac . Vaccinul este aprobat în 20 de țări iar în Europa este utilizat în Bosnia și Abania, Turcia, Ucraina și posibil R. Moldova. În Ucraina, de marți 13 aprilie, începe vaccinarea cu CoronaVac, informează RBC Ucraina.

La sfârșitul săptămânii, pe de altă parte, pentru prima dată, un oficial chinez din domeniul sănătății publice a apreciat că vaccinurile anti Covid-19 produse în China nu au o eficacitate ridicată, motiv pentru care ar trebui „combinate”. Directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Gao Fu a declarat că vaccinurile „nu oferă o rată ridicată de protecție”, într-o conferință de presă.

Idee de amesteca vaccinurile pentru a le mări eficacitatea este deja testată în Marea Britanie, unde se lucrează la o combinație între produsele AstraZenca (vaccin clasic) și Pfizer/BioNTech (vaccin bazat pe ARN mesager).

În China sunt omologate numai vaccinurile produse în țară iar la lansare, firma Sinopharma (care a exportat deja milioane de doze în lumea întreagă) a declarat că produsul său are o eficacitate de 79,3%, deși experții atrăgeau atenția că mai lipsesc date importante.

În China, a precizat Gao Fu, 34 de milioane de oameni au primit ambele doze de vaccin, 65 de milioane numai prima la o populație de aproape un miliard 400 de milioane de oameni.

Germania trece de 3 milioane de contaminări cu coronaviur. În Anglia începe ieșirea din „lockdown”

Londra: coadă în fața unui magazin de pe Oxfordstreet, care se deschide luni, 12 aprilie, după un lung „lockdown”.

Germania a trecut oficial de pragul de 3 milioane de contaminări cu noul coronavirus de la izbucnirea pandemiei anul trecut.

În Franța, începând de luni, 12 aprilie, vaccinarea anticoronavirus este disponibilă pentru toţi francezii de 55 de ani şi peste această vârstă, a anunţat duminică Ministrul Sănătăţii Olivier Veran.

Marea Britanie rămâne pentru moment țara europeană cu cel mai ridicat număr de decese legate de Covid-19 de la izbucnirea pandemiei – număr în scădere drastică în ultimele luni datorită unui lockdown sever, combinat cu una din cele mai agresive campanii de vaccinare anti-Covid, lansată încă din decembrie 2020.

Săptămâna trecută s-au înregistrat numai 50 de decese legate de Covid-19 iar de luni, 12 aprilie, în Anglia începe relaxarea restrcțiilor. Între altele, restaurantele și pub-urile vor putea servi, dar numai în exterior, la mase de maxim 6 persoane, cu o distanță de doi metri între ele.

Parlamentari germani în sprijinul opozantului rus Alexei Navalnîi

Moldova, graffiti reprezentându-l pe opozantul Alexei Navalnîi, pictură realizată de Mihail Vrubel după un tablou celebru din secolul XIX, Rusia, 6 aprilie 2021.

Membri ai comisiei pentru afaceri externe a parlamentului german au descris tratamentul aplicat opozantului rus Alexei Navalnîi drept „tortură ţintită", transmite sâmbătă dpa.


Într-o scrisoare adresată chiar lui Navalnîi, parlamentarii germani au declarat că sunt solidari cu el şi că îi urmăresc îndeaproape cazul.

Alexei Navalnîi ispăşeşte începând din februarie o pedeapsă de doi şi şase luni de închisoare pentru fraudă, într-un dosar ce datează din 2014 şi pe care el îl denunţă ca fiind motivat politic.

Starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultima săptămână, potrivit avocatului său.

Franța: se deschide vaccinarea anti Covid-19 pentru toate persoanele peste 55 de ani

Paris: teatru în pandemie, spectacol în vitrina unui magazin, Franța, 11 aprilie 2021.

În Franța, începând de luni, 12 aprilie, vaccinarea anticoronavirus este disponibilă pentru toţi francezii de 55 de ani şi peste această vârstă, a anunţat duminică ministrul sănătăţii Olivier Veran, într-un interviu cu publicaţia „Journal du dimanche”.

El a precizat că extinderea programului de vaccinare este posibilă pentru că de luni, pentru această categorie de vârstă sunt disponibile două vaccinuri, fără restricții: AstraZeneca și Johnson & Johnson. Din 19 martie, Franţa rezervă celor cu vârste de peste 55 de ani vaccinul produs de laboratorul anglo-suedez AstraZeneca, după cazuri rare, dar grave de probleme de coagulare observate la pacienţii mai tineri.


Totodată, s-a decis extinderea perioadei între primul vaccin și rapel la celelalte două vaccinuri cu ARN mesager, produse de Pfizer/ BioNTech și Moderna. De la 28 de zile, la 42 de zile. „Acest lucru ne va permite să vaccinăm mai rapid, fără să reducem protecţia", a explicat ministrul francez al sănătății.

România: 66 de mii de locuri libere la vaccinarea cu AstraZeneca

Romania - vaccinare cu Astra Zeneca, 21 martie 2021.

În România, mai puțin de 600.000 de persoane mai sunt înscrise pe listele de așteptare pentru vaccinare, din care peste jumătate de milion pentru vaccinul Pfizer. În același timp, 66.000 de locuri pentru imunizarea cu AstraZeneca stau neocupate, potrivit datelor oficiale afișate duminică, relatează G4media.

Platforma vaccinare-covid.gov.ro arăta că din cele 68.355 de locuri disponibile duminică pentru programare, peste 66 de mii erau pentru AstraZeneca, 2.266 pentru Moderna și doar 49 pentru Pfizer/BioNTech. Cele mai multe locuri libere sunt în județele Brașov, Timiș i Cluj.

Vezi și: Număr record, în România, de pacienți Covid în stare gravă la terapie intensivă

R. Moldova: scade numărul deceselor legate de Covid-19

Cantemir, aprilie 2021.

După o perioadă de patru săptămâni de creștere continuă, numărul deceselor provocate de virusul Sars-Cov-2 în Rep. Moldova a început să scadă, la fel ca și numărul cazurilor noi de infectare cu Covid-19, potrivit datelor prezentate de autoritățile din sănătate. Astfel, în ultimele șapte zile, s-au înregistrat 252 de decese asociate Covid-19, cu 57 de cazuri letale mai puține decât săptămâna precedentă când s-a atestat un record de 309 persoane răpuse de virus.

Dumincă s-au anunță încă 19 decese provocate de COVID-19, bilanțul victimelor a ajuns la 5.388 de cazuri.

Numărul îmbolnăvirilor de Covid-19 este în scădere, a două săptămână la rând.

Tot duminică, în R. Moldova s-au înregistrat alte 331 cazuri noi de infectare. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 241 217. autoritățile .

Eficacitatea vaccinurilor chinezești este mai redusă

Pentru prima dată, un oficial chinez din domeniul sănătății publice a apreciat că vaccinurile anti Covid-19 produse în China nu au o eficacitate ridicată, motiv pentru care ar trebui „combinate”. Directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Gao Fu a declarat că vaccinurile „nu oferă o rată ridicată de protecție”, într-o conferință de presă.

Idee de amesteca vaccinurile pentru a le mări eficacitatea este deja testată în Marea Britanie, unde se lucrează la o combinație între produsele AstraZenca (vaccin clasic) și Pfizer/BioNTech (vaccin bazat pe ARN mesager).

În China sunt omologate numai vaccinurile produse în țară iar la lansare, firma Sinopharma (care a exportat deja milioane de doze în lumea întreagă) a declarat că produsul său are o eficacitate de 79,3%, deși experții atrăgeau atenția că mai lipsesc date importante.

În China, a precizat Gao Fu, 34 de milioane de oameni au primit ambele doze de vaccin, 65 de milioane numai prima la o populație de aproape un miliard 400 de milioane de oameni.

În Ucraina, de marți 13 aprilie, începe vaccinarea cu serul CoronaVac, produs de compania farmaceutică chineză Sinovac, scrie RBC Ucraina.

Ankara: președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan s-a vaccinat cu CoronaVac pe 14 ianuarie 2021.
Ankara: președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan s-a vaccinat cu CoronaVac pe 14 ianuarie 2021.

Vineri, 9 aprilie, Ministerul Sănătății din Republica Moldova a anunțat că va achiziționa 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac produs de compania chineză Sinovac. Vaccinul este aprobat în 20 de țări iar în Europa este utilizat în Bosnia și Abania, Turcia, Ucraina și posibil R. Moldova.

UE, îngrijorată de reținerea jurnalistului rus Roman Anin

Roman Anin

Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea față de perchiziția de domiciliu, reținerea și interogatoriul la care a fost supus redactorul-șef al publicației ruse iStories, Roman Anin. Într-o declarație de presă, Peter Stano, purtător de cuvânt al Serviciului de Acțiune Externă al UE, a făcut de asemenea apel la autoritățile ruse să își onoreze obligațiile la nivel intern și internațional și să respecte libertatea presei. Apropiații ziaristului Roman Anin spun că acțiunea forțelor de ordine ar fi legată de efortul lui profesional de a dezvălui fapte de corupție la nivel înalt. Avocata lui Anin, Anna Stavițkaia, a spus că el este acuzat de „violarea vieții private prin abuzarea de atribuțiile profesionale”. Iar publicația la care lucrează Anin, iStories, a spus că incidentul ar putea avea legătură cu un caz din 2016, când Anin a publicat un articol în Novaya Gazeta, unde sugera că șeful concernului Rosneft Igor Secin ar avea legături cu un iaht în valoare de 100 de milioane de dolari.

Pe măsură ce cresc presiunile autorităților ruse asupra presei și a jurnaliștilor independenți, cresc și presiunile asupra redacție în limba rusă a postului nostru de radio Europa Liberă/Libertatea (RFE/RL).

Săptămâna trecută, președintele REL/RL Jamie Fly a denunțat eforturile crescânde ale Rusiei de a alunga această organizație de presă, inclusiv serviciul rusesc și televiziunea Current Time.

Fly a spus că REL/RL a fost luat în vizor de autoritățile ruse pentru că încearcă să ofere informație corectă și știri obiective.

Mai înainte, REL/RL a aflat că Roskomnadzor îi va aplica încă 130 de sancțiuni începând de la 16, pentru activitatea de „agent străin”. În total, REL/RL ar avea de plătit cam 2,3 milioane de dolari în amenzi.

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a declarat îngrijorat de tentativa Rusiei de a închide și reduce la tăcere emisiunile în limba rusă ale postului nostru de radio, invocând legea „agenților străini”.

Borell: Rusia și China subminează un răspuns unitar la puciul din Myanmar

În Myanmar continuă protestele împotriva loviturii de stat

Șeful diplomației Uniunii Europene a spus că Rusia și China subminează un răspuns internațional unitar la puciul militar din Myanmar, și că UE ar oferi mai multe avantaje economice țării sud-asiatice dacă ar reveni pe calea democrației. „Nu ne surprinde că Rusia și China blochează încercările Consiliului de Securitate ONU, de exemplu, de a impune un embargou asupra armelor”, a spus Josep Borrell într-o postare pe blog, duminică. China și Rusia au legături cu forțele armate din Myanmar și sunt primul și al doilea lor furnizor de armament. Săptămâna trecută, Consiliul de Securitate ONU a cerut eliberarea lui Suu Kyi și a altor persoane reținute de militari după puciul de la 1 februarie, dar nu a condamnat lovitura de stat.

Marea Britanie și SUA „se opun ferm campaniei Rusiei de destabilizare a Ucrainei”

Dominic Raab attends

Marea Britanie și Statele Unite „se opun ferm campaniei Rusiei de destabilizare a Ucrainei” și cer Rusiei să de-escaladeze situația, a spus duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab. Șeful diplomației britanice a făcut remarca după discuții cu secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken. Într-o postare pe Twitter, Raab a spus el și omologul american au fost „de acord că Rusia trebuie să de-escaladeze situația și să își respecte angajamentele asumate în cadrul OSCE”. Declarația a venit la o zi după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a informat despre situația din estul țării sale pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan. După discuțiile de la Istanbul, Erdogan a calificat „îngrijorătoare” evoluțiile de la granița ucraineano-rusă, unde Rusia a desfășurat trupe suplimentare, ca și în peninsula Crimeea, anexată ilegal de la Ucraina.

Serbia: proteste față de poluarea mediului înconjurător

Mii de oameni au protestat la Belgrad sâmbătă în fața Parlamentului Serbiei ca să ceară o politică mai dură față de agenții economici care poluează mediul ambiant. Protestul a fost organizat de peste 60 de organizații și mișcări de mediu. Înaintea protestului, organizațiile au semnat o declarație adresată autorității de mediu, cu 13 revendicări. Printre ele se numără menținerea cursului râurilor și renunțarea la proiectele de minicentrale hidroelectrice. Organizațiile au cerut de asemenea guvernului să găsească soluții pentru problema poluării atmosferice și pentru protejarea pădurilor și zonelor verzi.

Iranul anunță despre o deficiență electrică la uzina nucleară de la Natanz

Natanz, Iran

Iranul a informat duminică despre o deficiență electrică la uzina nucleară de la Natanz, la o zi după ce Teheranul pusese în funcțiune noi centrifuge avansate care îmbogățesc mai repede uraniul. „Incidentul nu a provocat victime sau poluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Organizației Iraniene pentru Energie Atomică, Behrouz Kamalvandi. Incidentul este raportat pe fondul noilor eforturi internaționale de a revigora acordul nuclear încheiat de iranieni cu puterile globale în 2015, dar denunțat de administrația americană a președintelui Donald Trump în 2008. Nu este primul incident de acest fel la Natanz, unde anul trecut a avut loc un incendiu despre care autoritățile au spus că ar fi fost sabotaj.

Liderul de la Tiraspol, în vizită la Moscova: Transnistria are armată capabilă să se apere

Vadim Krasnoselski

Aflat la Moscova, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat că „scenariul retragerii pacificatorilor ruși din Transnistria este imposibil în acest moment”. Krasnoselski spune că pacificatorii „nu sunt omuleți verzi și o forță militară”, ci sunt „oameni care mențin pacea, care nu admit moartea populației pașnice și care creează platforma pentru viitoarele negocieri”. „În Moldova există în continuare atacuri extremiste asupra noastră, revanșismul nu a dispărut nicăieri, iată de ce pacificatorii trebuie să-și facă treaba”, a declarat Krasnoselski presei de la Moscova.

Chişinăul a cerut în repetate rânduri retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, dar și transformarea misiunii militare de pacificare de pe Nistru, dominată de Rusia, în una civilă cu mandat internațional.

Jurnaliștii ruși l-au întrebat pe liderul transnistrean dacă regiunea ar fi capabilă să respingă un eventual atac armat din partea Chişinăului. „Să nu aveți nicio îndoială în acest sens!”, a răspuns Vadim Krasnoselski, care a spus că „Transnistria este pașnică, dar are armată care este capabilă să-și apere țara”.

Ofițer de poliție britanic: un critic al președintelui Vladimir Putin a fost ucis în 2018, la Londra

Nikolai Glușkov (stânga) și Boris Berezovski (dreapta) la Moscova, octombrie 1994

Un ofițet de poliție judiciară britanic (coroner) a stabilit că un critic exilat al președintelui Vladimir Putin a fost ucis prin sugrumare în 2018 de o „terță parte” la locuința sa dintr-o suburbie din sud-vestul Londrei. Omul de afaceri auto-exilat Nikolai Glușkov a fost găsit mort la casa din New Malden, în Anglia, în martie 2018. Acum, coronerul șef Chinyere Inyama a declarat că Glușkov a fost „ucis prin fărădelege”, iar moartea a fost „aranjată” ca să pară sinucidere. Glușkov părăsise Rusia după ce fusese acuzat de fraudă săvârșită pe vremea când era director adjunct al liniilor aeriene rusești Aeroflot. El a primit azil politic în Regatul Unit în 2010. Glușkov fusese un prieten apropiat al oligarhului rus exilat Boris Berezovski, și el un critic al lui Putin. Berezovski a fost găsit spânzurat în locuința sa de lângă Londra, în 2013.

Polonia a comemorat 11 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk

Polonia a comemorat la 10 aprilie a 11-a aniversare a prăbușirii avionului prezidențial polonez care încerca să aterizeze la Smolensk, în Federația Rusă. În catastrofa aviatică și-au pierdut viața 96 de oameni, inclusiv președintele polonez Lech Kaczynski, soția lui și mulți politicieni de frunte care mergeau la o ceremonie la locul masacrului de la Katyn, din timpul celui de-al doilea război mondial. Prăbușirea a fost pusă oficial pe seama vremii nefavorabile, a greșelilor de pilotaj și a semnalelor confuze de la sol, dar mulți polonezi neîncrezători în ancheta rusească cred că adevăratele cauze ar fi altele. Evenimentele celei de-a 11-a aniversări a tragediei au început sâmbătă dimineață cu depuneri de flori la monumentul victimelor și la mormintele lor.

Marș motorizat în județul Iași, în sprijinul modernizării infrastructurii rutiere

Protest la Iași, august 2019

Sute de șoferi din Moldova românească, inclusiv oameni de afaceri, au participat sâmbătă la un marș motorizat în județul Iași, în sprijinul modernizării infrastructurii rutiere din regiunea estică a țării. Protestatarii convocați de asociaţiile „Împreună pentru A8” şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” sunt nemulțumiți de neclaritățile privind finanțarea proiectului primei autostrăzi din nord-estul României, așteptată cu interes și de șoferii din R. Moldova. În urmă cu câteva zile, a fost semnat un contract pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pe tronsonul Târgu Neamț - Iași - Ungheni din viitoarea autostradă A8. Autostrada Unirii, de la Iași la Târgu Mureș, ar urma să aibă peste 200 de kilometri. După unele estimări, autostrada ar putea fi gata în 2030.

Ministrul apărării SUA începe un turneu în țări aliate

Lloyd Austin

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, începe sâmbătă, 10 aprilie, o serie de vizite în țări aliate cu Statele Unite, urmând să discute printre altele situația din estul Ucrainei, relațiile cu Rusia și evoluții din Orientul Mijlociu. Într-o declarație a Pentagonului din 8 aprilie se spune că Austin se va „întâlni cu omologii săi și cu alți oficiali pentru a discuta importanța relațiilor internaționale în domeniul apărării”, urmând să „reconfirme” implicarea țării sale în efortul colectiv de apărare din NATO. Austin urmează să ajungă în Israel la 11 aprilie, și va vizita de asemenea Berlinul, Bruxelles-ul și Marea Britanie.

Mitropolia Moldovei spune că nu va întrerupe tradiția aducerii focului haric

Biserica dominantă în R. Moldova spune că nu va întrerupe tradiția aducerii focului haric de la Ierusalim, chiar dacă în țară e stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19. Într-un comunicat de presă, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove spune că „sfânta lumină” va fi adusă în Sâmbăta Mare, 1 mai, cu sprijinul unei companii aeriene nenumite, și va ajunge în fiecare parohie in R. Moldova. IPN amintește că Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat anterior că autoritățile examinează o eventuală restricționare a slujbelor religioase, în special în noaptea Învierii. Anul acesta Paștile cad pe data de 2 mai. În R. Moldova este instituită stare de urgență până pe 30 mai, din cauza unei noi înmulțiri alarmante a numărului de infectări cu COVID-19.

Un ziarist specializat în dosare penale, asasinat la Atena

Un reporter veteran specializat în relatări despre crime a fost împușcat mortal la Atena. Ghiorghios Karaivaz, de la televiziunea Star, a fost ucis de doi indivizi pe o motocicletă, în fața casei sale din cartierul Alimos. Potrivit unui ziar elen, vecinii nu au auzit împușcăturile, ceea ce sugerează că asasinii au folosit pistoale cu surdină. Nu există informații despre posibilul motiv al crimei. O purtătoare de cuvânt a guvernului de la Atena a spus că asasinatul „a șocat pe toată lumea”, promițând că autoritățile vor da de asasini, și îi vor pedepsi. Asasinarea ziaristului elen a fost deplânsă și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Progrese fragile în negocierile de la Viena privind acordul nuclear iranian

O primă rundă de negocieri la Viena pe tema dosarului nuclear iranian a adus unele progrese fragile, și discuțiile vor fi reluate săptămâna viitoare. Negocierile patronate de UE caută să depășească impasul dintre Iran și Statele Unite pe tema respectării de către Teheran a obligațiilor din cadrul acordului nuclear din 2015. Președintele Joe Biden și-a exprimat disponibilitatea reintrării în acordul denunțat în 2018 de predecesorul său, Donald Trump, în anumite condiții. Deși negociatorii americani și iranieni nu au purtat discuții directe, celelalte părți semnatare ale acordului, Marea Britanie, China, Franța, Germania și Rusia, au ajutat cu așa-numite „navete diplomatice” la reducerea divergențelor.

Rusia: percheziții acasă la un proeminent jurnalist de investigație

Roman Anin

În Rusia agenți de securitate au percheziționat casa unuia din cei mai proeminenți jurnaliști de investigație și l-au dus la interogatoriu. Apropiații ziaristului Roman Anin spun că acțiunea forțelor de ordine ar fi legată de efortul lui profesional de a dezvălui fapte de corupție la nivel înalt. Avocata lui Anin, Anna Stavițkaia, a spus că el este acuzat de „violarea vieții private prin abuzarea de atribuțiile profesionale”. Publicația la care lucrează Anin, Istories, a spus că incidentul ar putea avea legătură cu un caz din 2016, când Anin a publicat un articol în Novaya Gazeta, unde sugera că șeful concernului Rosneft Igor Secin ar avea legături cu un iaht în valoare de 100 de milioane de dolari.

Socialiștii invocă un aviz al Comisiei de la Veneția împotriva dizolvării Parlamentului

Moldova -- Chișinău, Curtea Constituțională, Jun2020

Președintele fracțiunii socialiste din Parlament, Corneliu Furculiță, a spus că formațiunea sa se va adresa comunității internaționale în eventualitatea în care Curtea Constituțională va lua o decizie contrară Constituției privind dizolvarea Parlamentului. Deputatul a mai spus că nu există temei de dizolvare a Legislativului în condițiile existenței unui candidat la funcția de prim-ministru care are susținerea unei majorități parlamentare, notează IPN. Furculiță a explicat de asemenea că prin demersul Zinaidei Grecianîi adresat Curții Constituționale se cere să se ia în considerare avizul Comisiei de la Veneția dat sesizării privind dizolvarea Parlamentului din vara anului 2019. Atunci experții Comisiei de la Veneția au menționat că Legislativul nu poate fi dizolvat, dacă există o majoritate gata să-și asume actul guvernării.

R.Moldova: creștere „alarmantă” a cazurilor de COVID la copii

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a atras atenția asupra creșterii „alarmante” a numărului copiilor infectați cu COVID-19, transmite IPN. Vorbind vineri după o ședință a Centrului unic de comandă a stării de urgență, Ciocoi a spus că această creștere a numărului de cazuri este efectul tulpinii britanice COVID-19. „Până a importa tulpina britanică în Moldova, copiii practic nu manifestau boli COVID-19”, a precizat premierul interimar. IPN amintește că bilanțul cazurilor de COVID-19 în R. Moldova a depășit 240 de mii. Internați sunt mai bine de 3,6 mii de pacienți, dintre care 316 în stare extrem de gravă, 55 pacienți fiind conectați la aparate de respirație asistată. În total, mai mult de 220 de mii de oameni au fost tratați de COVID-19.

Încarcă mai mult

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG