Linkuri accesibilitate

Emiratele Arabe Unite și Israelul au căzut de acord să stabilească relații diplomatice depline


Președintele american Donald Trump a ajutat la medierea acestui dialog

Emiratele Arabe Unite și Israelul au căzut de acord să stabilească relații diplomatice depline, într-o decizie considerată un pas înainte istoric, care va facilita ajungerea la pace în Orientul Mijlociu. Acordul, la a cărui mediere a ajutat președintele american Donald Trump, face din EAU primul stat arab din zona Golfului Persic care stabilește relații diplomatice cu Israelul și a treia țară arabă cu asemenea relații, după Egipt și Iordania. Delegații din Israel și EAU se vor întâlni în săptămânile următoare ca să semneze acorduri bilaterale în domeniul investițiilor, turismului, legăturilor aeriene directe, securității, înființarea de ambasade și alte chestiuni, se spune într-o declarație postată pe Twitter de președintele Trump. Mai târziu, liderul american a spus la Casa Albă că „este un moment cu adevărat istoric” și că „acum, că gheața s-a spart, este de așteptat să urmeze și alte țări arabe și musulmane”. Acordul a fost însă criticat de mișcarea islamistă palestiniană Hamas, care l-a calificat drept „un cuțit înfipt în spatele poporului” palestinian.

XS
SM
MD
LG