Linkuri accesibilitate

Energia electrică s-a scumpit din nou în Moldova. Când intră în vigoare noul tarif


Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) a aprobat miercuri, 2 noiembrie, noi tarife la energia electrică, la solicitarea distribuitorilor Premier Energy și Furnizarea Energiei Electrice Nord.

Consumatorii din centrul și sudul R. Moldova vor achita 4,77 de lei/kWh, față de 3,15 lei/kWh cât plătesc acum. Pentru locuitorii din nord, tariful s-a majorat de la 3,21 de lei/kWh până la 4,81 de lei/kWh.

Furnizorii nu au avut obiecții față de aceste decizii. Hotărârile vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, pe 4 noiembrie.

Premier Energy a cerut ca ANRE să aprobe un tarif de 4,88 lei/kWh pentru consumatorii finali, invocând actualele prețuri de import ale energiei electrice. Furnizorul a precizat că prețul mediu anual al energiei electrice inclus în tarif este de circa 1,58 de lei/kWh, fiind mai mic cu 17% față de cel actual, de 1,85 de lei/kWh.

Furnizarea Energiei Electrice Nord a solicitat o dublare a tarifului, până la 6,03 lei/kWh. Furnizorul susține că, din cauza prețurilor mai mari de procurare a energiei electrice, a înregistrat în octombrie devieri financiare.

Aceasta este a patra majorare a tarifelor la energie electrică din acest an, prima fiind pe 18 martie, când pentru consumatorii din centru și sud curentul s-a scumpit de la 1,51 de lei/kWh la 2,17 lei/kWh, iar pentru cei din nord – de la 2,04 lei/kWh la 2,51 de lei/kWh.

Începând cu 1 noiembrie, Centrala de la Cuciurgan nu mai livrează curent malului drept al Nistrului. Totodată, din 11 octombrie, Ucraina nu mai exportă electricitate în Moldova, după atacurile rusești asupra infrastructurii sale energetice. În consecință, Moldova a început să cumpere electricitate din România, la un preț mai mare, și înregistrează zilnic un deficit de energie electrică, în special în orele de vârf.

Previous Next

XS
SM
MD
LG